Sorina Pintea: Avem cinci tipuri de imunoglobulină în depozite; au venit şi 3.000 de fiole de Cisplatin

Data publicarii: 17-05-2018

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi că în depozitele Unifarm se află cinci tipuri de imunoglobulină, dar şi fiole de Cisplatin, necesar în tratarea mai multor tipuri de cancer.

"În acest moment, avem în depozit cinci tipuri de imunoglobulină. Din păcate, am avut semnale că în anumite spitale nu există. Vă este foarte clar că este vina managementului şi a celor care se ocupă cu achiziţionarea, inclusiv a farmaciştilor. În acest moment, avem imunoglobulină, avem Cisplatin în depozitele Unifarm şi cred că aţi observat - facem toate eforturile astfel încât să nu existe discontinuităţi în aprovizionarea cu medicamente. Managerul, prin contractul de management, trebuie să se asigure că există farmacia spitalului sau pacienţii au tot ce le trebuie", a afirmat ministrul, după ce a participat la o conferinţă privind hipertensiunea arterială.

Ea a spus că din cele 3.000 de fiole de Cisplatin care au venit în ţară au fost folosite 100.

"Au venit 3.000 de fiole (de Cisplatin - n.r.) şi s-au folosit 100. Într-adevăr, a fost o perioadă de discontinuitate. Noi aveam alte denumiri comerciale în depozite. A venit Cisplatinul. Din păcate, doar 100 de fiole s-au folosit până în acest moment, s-au achiziţionat", a arătat reprezentantul MS.
Sursa: Agerpres, 17-05-2018, Vizualizari 74
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK