Sport în aer liber sau în interior?

Sport în aer liber sau în interior?
Nimeni nu poate pune la îndoială importanța sportului pentru menținerea sănătății. Însă unde este mai bine să facem mișcare, în aer liber sau în interior?

Iată, în continuare, o listă cu beneficiile și avantajele celor două situații.

Beneficii ale sportului practicat în interior

  • Dacă locuiți într-o zonă foarte poluată, atunci practicarea sportului în interior devine o alegere mai bună. (4)
  • În interior, temperatura este constantă iar aerul condiționat reduce riscul de supraîncălzire. Gheața, vântul, umiditatea, temperatura și alți factori ce țin de climă și vreme nu ridică probleme atunci când alegem să facem sport acasă sau la o sală de sport. (2)
  • Nu există riscul de a face insolație și arsuri solare. Puteți uita de creme cu protecție solară atât timp cât sunteți în interior. (2)
  • Cluburile sportive oferă echipamente ajustabile pentru persoanele care se recuperează după un accident sau alte probleme medicale. Astfel, atunci când sportul este practicat într-un mod controlat, devine mai sigur pentru sănătate. (5)
  • O sală de sport oferă posibilitatea de a trece de la un exercițiu aerob (sau de tip cardio) la unul de forță sau întindere oferind toate echipamentele necesare în același loc.
  • Sportul practicat în interior oferă oportunitatea de a socializa. Puteți cunoaște oameni noi sau vă puteți aduce prietenii. Faptul că întâlniți fețe familiare de fiecare dată când mergeți la sală vă poate face să simțiți că faceți parte dintr-o comunitate și oferă o motivație să continuați să frecventați acel loc. (5)
  • În cazul în care vă accidentați, cineva vă poate ajuta aproape imediat. (2)
  • Vă puteți antrena acasă oricât de devreme sau de târziu doriți, fără ca întunericul să fie o problemă. (5)
  • Puteți urmări un program TV în timp ce faceți mișcare, pentru ca timpul să treacă mai repede. (2)
  • Într-o sală de sport vi se poate oferi îndrumarea necesară în cazul în care nu știți cum să începeți și ce fel de exerciții să practicați.

Beneficii ale sportului practicat în aer liber

  • Sportul în aer liber ajută la îmbunătățirea dispoziției. O metaanaliză publicată în anul 2011 arată că în majoritatea timpului, sportul în aer liber este asociat cu o creștere a energiei, o senzație de revitalizare, dar și o scădere a tensiunii, confuziei, furiei și depresiei. De asemenea, persoanele ce fac exerciții în aer liber au șanse mai mari să repete activitatea. (1)
  • Activitățile în aer liber precum mersul/alergatul/cățăratul pe munte și schiatul ajută la îmbunătățirea echilibrului și a controlului asupra mișcării corpului. (5)
  • Pe lângă o stare de revigorare, sportul în aer liber, realizat în afara intervalului orar 10-16 (când razele solare sunt mai puternice) ajută la sintetizarea vitaminei D. Nu uitați să folosiți o cremă de protecție solară când vă expuneți la soare. (4)
  • Unele activități efectuate în aer liber sunt de obicei mai intense decât realizate în interior. Studii ce au comparat intensitatea alergatului pe banda de alergat și alergatul în aer liber arată că cei ce aleargă pe bandă consumă mai puțină energie pentru a parcurge aceeași distanță. Acest lucru se întâmplă deoarece nu întâmpină rezistență din partea vântului sau terenului. Același lucru este valabil și pentru mersul pe bicicletă. (3)
  • Multe activități în aer liber nu costă nimic, spre deosebire de o sală ce necesită un abonament.
  • Mișcarea în aer liber este o experiență senzorială mult mai complexă decât sportul în interior, oferind corpului și creierului o diversitate de stimuli vizuali, auditivi, olfactivi.
  • Alergatul afară solicită picioarele în mod diferit decât o face banda de alergare: gleznele sunt flexate mai mult, iar traseul de afară oferă o mai mare diversitate în ceea ce privește tipul de teren (asfalt, iarbă, pietriș, pământ etc.) și înclinarea terenului (aceasta implică o combinație de urcări, coborâri și alergare pe teren plat care solicită mai mulți mușchi, ajutându-te astfel să-ți exersezi echilibrul și coordonarea).

Indiferent de activitățile fizice pe care alegeți să le faceți și de locație, cel mai important este să profitați de orice ocazie pentru a face mișcare! Iar combinarea antrenamentelor din sală cu mișcarea în aer liber vă vor ajuta să obțineți rezultate mai bune și să învingeți rutina care intevine inevitabil atunci când vă dedicați acelorași activități.

Data actualizare: 14-08-2015 | creare: 14-08-2015 | Vizite: 3643
Bibliografie
1 Benefits of outdoor exercise confirmed, link: http://www.sciencedaily.com/releases/2011/02/110204130607.htm
2 Summer Exercise: Indoor vs. Outdoor, link: http://www.popsugar.com/fitness/Pros-Cons-Indoor-Outdoor-Exercise-18264480
3 The Benefits of Exercising Outdoors, link: http://well.blogs.nytimes.com/2013/02/21/the-benefits-of-exercising-outdoors/?_r=0
4 Is It Better to Work Out Inside or Outside?, link: http://greatist.com/fitness/working-out-indoors-versus-outdoors
5 Indoor-Outdoor Fitness, link: https://experiencelife.com/article/indoor-outdoor-fitness/

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK