ŞTIRILE AMIEZII BUCUREŞTI - 17 AUGUST

Data publicării: 18-08-2017

* O minoră a decedat după ce a fost lovită de tren pe magistrala 800 Bucureşti - Constanţa, în halta Brăneşti, informează IGPR. Conform reprezentanţilor CFR Călători, incidentul s-a produs între staţiile Pasărea şi Brăneşti, la ora 9,30. Potrivit directorului Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, ambulanţa a ajuns la şapte minute de la apel. Aceasta a confirmat că este vorba de patru persoane decedate, una de sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 30 de ani, şi trei copii cu vârste de 2, 5 şi 10 ani.

* Procesul în care Mihaiela Moraru Iorga contestă revocarea sa din funcţia de procuror DNA a fost amânat de Curtea de Apel Bucureşti pentru data de 13 septembrie. Motivul amânării a fost faptul că instanţa nu a citat cele două părţi ale procesului, respectiv Mihaiela Moraru Iorga şi DNA.

* Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că trebuie privit cu prudenţă actul omului de afaceri Puiu Popoviciu de a se preda autorităţilor londoneze, pentru că, dacă scopul ar fi fost acela de a se preda autorităţilor române, acesta ar fi putut să meargă la ambasadă.

* Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a infirmat informaţiile vehiculate în spaţiul public potrivit cărora nu ar fi stat la coadă pentru a vizita Muzeul Mineritului din Roşia Montană, precizând că a nu a intrat în muzeu înaintea altcuiva, ci odată cu grupul din care făcea parte.

* Episcopul de Huşi, Corneliu Bârlădeanul, ar putea fi exclus din rândul clerului Bisericii Ortodoxe Române, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

* Avocatul Poporului precizează că a solicitat încă din data de 4 august atât punctul de vedere al autorităţilor publice implicate în adoptarea Ordonanţei 4/2017 pentru modificarea Codului fiscal, cât şi pe cel al organizaţiilor patronale şi sindicale naţionale.
Sursa: Agerpres, 18-08-2017, Vizualizari 128
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.