Strazile Lenin sunt periculoase pentru sanatate

Data publicării: 28-07-2008

Multe denumiri de strazi si de statii de metrou sunt periculoase pentru dezvoltarea Rusiei si a sanatatii psihice a tinerei generatii. O asemenea declaratie rasunatoare a fost facuta, in cadrul unei conferinte de presa ce s-a desfasurat la Moscova, de catre liderii miscarii sociale ”Vozvrasenie” /Revenirea/, cunoscuti istorici si deputati ai Dumei de Stat, noteaza cotidianul rus Trud.
”In ultimii 15-20 de ani, tara noastra s-a schimbat foarte mult, in schimb denumirile de orase, strazi si piete au ramas aceleasi, comuniste”, explica liderul ”Vozvrasenie”, Iuri Bondarenko. ”Rezulta ca si la ora actuala eroii nostri sunt Lenin, Kirov, Sverdlov, Voikov... Functionarii ne explica: si aceasta face parte din istoria noastra. In aceasta logica de idei, si Cikatilo /Andrei; ucigas in serie si canibal din fosta URSS, care a torturat si ucis peste 30 de copii si tineri/ face parte din istoria noastra, insa cui sa-i treaca prin cap sa-i ridice monumente...”.
Cele mai inversunate dispute s-au iscat in jurul denumirii statiei de metrou ”Voikovskaia” /de la comisarul sovietic Piotr Voikov, care a participat la asasinarea familiei tarului rus Nicolai al II-lea/ in capitala tarii, Moscova. ”Aceasta depaseste limitele rationalului”, considera deputatul rus, Vladimir Medinski. ”De fapt, ne asteptam ca in preajma zilelor de comemorare a 90 de ani de la asasinarea familiei regale, statia de metrou careia i s-a pus pus numele ucigasului lor sa primeasca, in sfarsit, o alta denumire. Insa acest lucru nu s-a intamplat”, si-a exprimat regretul Medinski.
In opinia participantilor la conferinta de presa, prin pastrarea denumirii ”Voikovskaia”, autoritatile Moscovei nu doar promoveaza terorismul si ridica in slavi asasini lipsiti de mila, ci si lezeaza sentimentele celor credinciosi: Nicolai al II-lea, asasinat de Voikov, a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Rusa.
”Denumirile de strazi si orase oglindesc ideologia statului”, considera directorul-adjunct al Institutului de Istorie din cadrul Academiei de Stiinte a Rusiei, Vladimir Lavrov. ”In acest sens, Rusia a ramas pana la aceasta ora o tara cu valori comuniste”.
Insa, noteaza Trud, in pofida faptului ca argumentele in favoarea schimbarii unor denumiri sunt evidente, acest lucru poate fi facut doar la o initiativa ”de jos”, din partea adunarilor legislative orasenesti si a parlamentelor regionale. Acestea, insa, nu par sa se grabeasca. 
In final, ziarul rus precizeaza ca printre obiectivele carora ar trebui sa li se schimbe numele, membrii miscarii ”Vozvrasenie” includ regiunea Leningrad - in regiunea Sankt Petersburg, regiunea Sverdlovsk - in regiunea Ekaterinburg, orasul Volgograd - in Taritin, ”Strada 1905” - in ”Novoierusalimsk”, iar ”Biblioteca Lenin” pur si simplu in ”Biblioteca”.
Sursa: Agerpres, 28-07-2008, Vizualizari 310
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.