Stresul, anxietatea, depresia - temele principale ale unei conferinţe la care vor participa 400 de specialişti

Data publicarii: 09-05-2018

Aproximativ 400 de specialişti vor participa la Bucureşti, în zilele de 11 şi 12 mai, la cea de-a V-a Conferinţă naţională interdisciplinară "Stresul, anxietatea, depresia".

Tema centrală a ediţiei din acest an, al cărei coordonator ştiinţific va fi prof. univ. dr. Mirela Manea, este managementul de caz al pacientului psihiatric.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, în cadrul evenimentului vor fi dezbătute subiecte actuale ce ţin de afecţiuni asociate epocii moderne.

Planul de intervenţie psihoterapeutic integrativ în tratamentul depresiei, detalii privind hipertensiunea arterială la pacienţii cu patologie psihiatrică sau informaţii privind expertiza medicală a capacităţii de muncă la pacienţii cu tulburări psihiatrice sunt alte teme ale ediţiei.

"În clinică întâlnim adesea pacienţi cu o simptomatologie anxios-depresivă rezistentă la tratament, iar investigaţiile medicale, imagistice şi neuropsihologice indică o deteriorare cognitivă semnificativă. Aceste situaţii reprezintă întotdeauna o mare provocare atât pentru psihiatru, cât şi pentru psiholog", explică drd. Cristina Oprea, psiholog la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Al. Obregia", citată în comunicatul de presă.

Depresia afectează 10% din populaţia lumii, iar tulburările psihice reprezintă 30% din povara globală a bolilor non-fatale, arată un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), indică sursa citată.

În zilele de 28 şi 29 septembrie va fi organizată Conferinţa regională "Stresul, Anxietatea, Depresia" va fi organizată la Piatra Neamţ.
Sursa: Agerpres, 09-05-2018, Vizualizari 231
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK