STRESUL-boala secolului XXI

Acest anunț nu mai este activ (data de expirare a fost depașită).
Anunț publicat de: Jantea Mihaela
Locație: Galati (Galati)
Telefon: 0721119558
Data: 22-01-2020
Se ştie că stresul are multe efecte negative asupra aspectelor vieţii unui individ. Stresul poate afecta sănătatea fizică, cognitivă, emoţională sau socială.

Efectele stresului sunt recunoscute şi stabilite de Institutul Naţional de Sănătate din SUA (NIH) şi de Asociaţia Medicală Americană (AMA). Ambele instituţii susţin faptul că stresul reprezintă cauza cea mai frecventă a majorităţii bolilor. Acest fapt este recunoscul şi de alte asociaţii internaţionale.

Persoanele supra-stresate se vor simţi frecvent copleşite şi nu vor reuşi să facă faţă cerinţelor şi responabilităţilor uzuale. Aceste persoane se vor simţi neliniştite, nervoase sau iritiabile, şi vor întâmpina greutăţi în concentrare, focalizare, productivitate şi memorie. Persoanele suferinde de stres vor fi mai obosite sau vor avea mai puţină energie decât de obicei şi îşi vor pierde interesul faţă de activităţile savurate înainte, simţindu-se singure şi izolate faţă de persoanele din jurul lor. Pe lângă aceste aspecte, mai pot apărea insomnia sau somnul prea îndelungat şi pierderea poftei de mâncare sau pofta de mâncare excesivă.

Din punct de vedere fizic, indivizii supra-stresaţi pot prezenta dureri de cap sau tensiune musculară. Aceste persoane pot experimenta indigestii, iritaţii ale pielii, bătăi rapide ale inimii sau palme transpirate. Mai mult, stresul poate cauza tensiune arterială ridicată, aritmie a inimii, probleme arteriale şi nivele ridicate de colesterol. În timp, aceste simptome pot duce la formarea arterosclerozei şi slăbirea sistemului imunitar.

Înrăutăţirea acestor aspecte fizice este cauzată de multe ori de faptul că persoanele supra-stresate recurg la obiceiuri dăunătoare pentru a reduce stresul, cum ar fi fumatul, consumul excesiv de alimente, droguri sau alcool. Toţi aceşti factori măresc şi mai mult riscul de dezvoltare a problemelor fizice, incluzând bolile cardiace(HTA) sau atacurile cerebrale(AVC).

Beneficiile reducerii stresului se prezintă sub cea mai simplă formă, fiind o reducere, chiar şi o inversare, a simptomelor fizice, cognitive, emoţionale şi sociale care sunt rezultatul supra-stresării. Reducerea stresului poate provoca o îmbunătăţire a sănătăţii mentale şi fizice.


Reducerea stresului cu dispozitivul SCIO

Supra-stresarea unei persoane nu apare doar datorită factorilor şi evenimentelor externe, ci şi din cauza răspunsului individului la factorii de stres zilnici. Biofeedback-ul funcţionează pe baza ipotezei conform căreia este posibilă învăţarea controlului creierului din interior. Biofeedback-ul învaţă creierul să-şi moduleze nivelul de activitate, pentru a deveni mai mult sau mai puţin activ în funcţie de necesităţile individului. O reacţie de stres implică de obicei o supra-activare a creierului. Prin biofeedback, persoanele îşi pot învăţa creierul să funcţioneze mai încet, să nu devină atât de activ.

Biofeedback-ul poate identifica şi reduce mecanismele fiziologice ale stresului în interiorul persoanei. Studiile arată că persoanele supra-stresate produc tipare de unde de creier diferite faţă de persoanele nestresate şi că tehnicile de neurofeedback pot normaliza tiparele anormale. EPFX creează o armonie a individului cu nivelele de stres din organism, astfel încât această informaţie să poată fi utilizată pentru relaxarea şi controlarea propriei fiziologii, şi, astfel, provocând o scădere a acelor nivele de stres, rezultând o îmbunătăţire a sănătăţii fizice şi mentale.
În 1989, Nelson a propus şi a dovedit că biofeedback-ul nu trebuie să fie doar un proces conştient sau verbal. Dispozitivul SCIO a fost dezvoltat pentru a efectua feedback subconştientului pacientului. Pe scurt, persoanele aflate în anumite situaţii pot învăţa controlarea anumitor procese fiziologice, acest control fiind rezultatul instruirii biofeedback. Pe scurt, persoanele în anumite circumstanţe pot învăţa controlarea diferitelor procese fiziologice, acest fapt fiind rezultatul pregătirii biofeedback. Biofeedback-ul poate fi privit ca o dezvoltare a formelor iniţiale de terapie de învăţare si utilizare a potentialului evocat.
EPFX detectează şi măsoară nivelele de stres din organismul unui individ, prin răspunsuri electro-musculare, electro-cardiograme şi electroencefalogramă, folosind electrozi ataşaţi la închieieturile, gleznele şi fruntea persoanei. Când se furnizează persoanei feedback despre aceste informaţii, aceasta poate folosi aceste informaţii pentru învăţarea relaxării şi controlării propriei psihologii, astfel reducându-se stresul şi îmbunătăţindu-se sănătatea şi funcţionarea organismului intr-un timp foarte scurt.

Trimite un mesaj către Jantea Mihaela:

 

Titlu mesaj:

Continut mesaj:

*Sunt de acord ca datele mele cu caracter personal trimise prin acest formular să fie procesate de ROmedic.ro și expediate pe email către Jantea Mihaela.

*Câmpuri obligatorii.