STUDIU: Calitatea dietei și condiția fizică la persoanele vârstnice

STUDIU: Calitatea dietei și condiția fizică la persoanele vârstnice
Potrivit unui studiu realizat în cadrul Universității din Southampton și publicat în Journal of Gastroenterology: Series A , persoanele care adoptă o dietă echilibrată în perioada adultă sunt mult mai în formă și mai sănătoase din punct de vedere al funcționalității fizice după vârsta de 60 ani.

Prin intermediul studiului au fost analizate tiparele alimentare ale unui grup de 969 britanici incluși în cohortă încă de la naștere (martie 1946). Informațiile au fost colectate în perioada adultă între 36 și 60-64 ani, fiind analizate dieta la diferite intervale de vârstă și relația acesteia cu 3 parametri ai funcționalității fizice. Astfel s-a observat că persoanele care au consumat în perioada de adult mai multe fructe, vegetale și cereale integrale, respectiv mai puține alimente procesate industrial, au înregistrat punctajele cele mai bune la cele 3 probe pentru evaluarea condiției fizice la vârsta de 60-64 ani.

Beneficiile unei alimentații alcătuite din produse de o bună calitate nutrițională există indiferent de vârsta la care ne raportăm. Totuși, studiul curent sugerează că alegerile dietetice sănătoase la vârsta adultă – renunțarea sau limitarea consumului de alimente intens procesate, încorporarea mai multor porții de legume, fructe în dietă și înlocuirea cerealelor rafinate cu variantele lor integrale – pot avea un impact benefic substanțial asupra forței și performanței fizice care în mod fiziologic suferă modificări odată cu înaintarea în vârstă, ceea ce asigură o „îmbătrânire sănătoasă” cel puțin în ceea ce privește funcționalitatea fizică,” afirmă autorul studiului Sian Robinson.

Identificarea acestei relații între calitatea dietei și fragilitatea la vârstnici, intuitive de altfel, constituie o nouă direcție pentru dezvoltarea unor mai bune intervenții în vederea reducerii declinului funcției musculoscheletale asociat îmbătrânirii.


Fragilitatea definește un sindrom biologic frecvent întâlnit în rândul populației geriatrice ce impune prezența a cel puțin trei dintre simptomele: scăderea involuntară în greutate, fatigabilitate, stare de oboseală generalizată, reducerea capacității funcționale, lentoare în mers, incontinență, ceea ce îl transformă într-un factor major de dizabilitate la vârstnici.


Sursa: Medical Xpress

Data actualizare: 24-11-2017 | creare: 24-11-2017 | Vizite: 131
Bibliografie
Eating better throughout adult years improves physical fitness in old age, suggests study, link: https://medicalxpress.com/news/2017-10-adult-years-physical-age.html
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Alimentația sănătoasă la vârstnici
  • Un nou studiu face legătura între activitatea fizică la vârstnici și integritatea materiei albe din creier
  • Apelul la emoții precum entuziasmul și furia este o tactică de convingere esențială utilizată de escrocii care păcălesc bătrânii
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK