Studiu: lipsa somnului poate ucide

Data publicării: 24-09-2007

Persoanele care nu dorm suficient sunt de doua ori mai predispuse bolilor de inima fatale, conform unui noi studiu, preluat de Reuters.
    Chiar daca motivele sunt inca neclare, autorii studiului – cercetatori britanici din cadrul Universitatii din Warwick – au precizat ca lipsa somnului pare sa fie in stransa legatura cu cresterea presiunii arteriale, care creste riscul infarctului si al atacului cerebral.
    In urma studiului – efectuat pe o perioada de 17 ani, asupra unui esantion de 10.000 de angajati la stat – s-a constatat ca cei care isi reduc somnul de la sapte ore pe noapte la cinci sau chiar mai putine ore prezinta un risc dublu de deces in urma unei boli cardiovasculare.
    „Aproximativ 35% dintre britanici si peste 40% dintre americani dorm in mod regulat sub cinci ore pe noapte”, a declarat profesorul Francesco Cappuccio, seful echipei de cercetatori, care a atras atentia asupra stilului de viata modern.
    „Presiunea din societatea moderna, de a reduce orele de somn, pentru a depune cat mai multa munca, nu e o idee prea buna – mai ales daca somnul este redus in mod drastic”, a adaugat Cappuccio.
Sursa: Rompres, 24-09-2007, Vizualizari 620
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.