STUDIU: Sugarii și copiii mici expuși la dispozitive cu ecrane tactile dorm mai puțin

STUDIU: Sugarii și copiii mici expuși la dispozitive cu ecrane tactile dorm mai puțin
Pentru fiecare oră în care sunt expuși la dispozitive cu ecrane tactile, telefoane sau tablete, pe parcursul unei zile, micuții cu vârste cuprinse între 6 luni și 3 ani dorm cu aproximativ 16 minute mai puțin într-un interval de 24 de ore. Aceasta a fost concluzia unui studiu publicat în jurnalul Scientific Reports.

Somnul este esențial pentru dezvoltarea cognitivă a copiilor, în special în primii ani de viață, când creierul se dezvoltă în paralel cu tiparele de somn.

În anul 2014 peste 70% dintre familiile din Marea Britanie, unde s-a desfășurat studiul, dețineau cel puțin un dispozitiv cu ecran tactil, iar pentru sugari și copii acesta reprezintă o sursă intuitivă și foarte atractivă de stimulare, respectiv suprastimulare datorată luminii puternice, intermitente pe care o emit, a schimbărilor rapide ale imaginii, a conținutului audio etc.

În cadrul acestui studiu, părinții a 715 sugari și copii mici au fost rugați să declare intervalele de somn pe parcursul nopții și al zilei deopotrivă, cât de repede adorm, cât de frecvent se trezesc pe parcursul nopții și implicit, cât timp petrec micuții în fața ecranelor tactile.

3 sferturi dintre copiii monitorizați utilizau tablete sau telefoane mobile cu ecrane tactile ca parte din rutina zilnică. În cazul copiilor de 2-3 ani, procentele au crescut până la 92%. În medie, aceste dispozitive au fost folosite 25 de minute pe zi, de la 8.53 minute pe zi (6-11 luni) la 45 minute pe zi (26-36 luni).

Potrivit rezultatelor studiului, expunerea prelungită la ecrane tactile a fost corelată cu intervale mai scurte de somn și se pare că ar întârzia instalarea somnului profund la aceștia, dar nu afectează calitatea somnului.

Analiza nu a putut determina cu certitudine dacă timpul suplimentar petrecut în fața ecranelor portabile este direct responsabil pentru deficitul de somn sau dacă scurtarea timpului alocat somnului are efecte adverse asupra sănătății copilului.

Ar putea exista mai multe situații care să explice asocierile dintre reducerea perioadei în care dorm sugarii și copii, și expunerea la ecrane tactile. Este posibil ca părinții copiilor care întâmpinau deja tulburări ale somnului să îi lase să petreacă mai mult timp în preajma dispozitivelor electronice.

De asemenea, s-a atras atenția asupra faptului că deficitul de somn asociat expunerii prelungite la ecranele tabletelor și telefoanelor inteligente – aproximativ 6 minute – ar putea fi irelevant în cazul unui copil care doarme în medie 12 ore din 24.

Nu trebuie ignorate posibilele beneficii obținute în urma expunerii precoce la ecranele tactile pentru dezvoltarea aptitudinilor motorii.

Subiectul rămâne în continuare controversat în ceea ce privește dezvoltarea sugarilor și a copiilor, care merită investigat amănunțit, pentru a maximiza efectele pozitive și a limita consecințele nedorite ale dispozitivelor media moderne.

Sursa: Medical Xpress

Data actualizare: 18-04-2017 | creare: 18-04-2017 | Vizite: 349
Bibliografie
Toddlers playing with touchscreens sleep less: study, link: https://medicalxpress.com/news/2017-04-toddlers-touchscreens.html
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK