SUA: 15 ani de la moartea cardiologului Robert Coleman Atkins

Data publicării: 16-04-2018

Medicul cardiolog Robert Coleman Atkins, fondator al Centrului pentru Medicină Complementară Atkina din New York, s-a născut la 17 octombrie 1930, în Columbus, Ohio, SUA.

Atkins a absolvit Universitatea din Michigan în 1951, apoi a obţinut diploma în medicină de la Colegiul Medical Cornell, în 1955. S-a specializat în cardiologie şi în medicina complementară. Este cunoscut ca autor al lucrării "Dr. Atkins' Diet Revolution" (1972), revizuită în 1992 sub titlul "Dr. Atkins' New Diet Revolution". Studiile doctorului Atkins şi experimentele clinice făcute de echipa sa au condus la o nouă abordare a problemei greutăţii corporale.

Metoda Atkins, foarte controversată, vizează controlul carbohidraţilor din organism, mai degrabă decât cel al caloriilor, ceea ce, conform lui Atkins, duce la o slăbire rapidă şi mai de durată. În jurul anului 2000, Atkins a fost diagnosticat cu cardiomiopatie, care, susţinea el, nu era în niciun fel legată de dieta pe care o propusese.

La 18 aprilie 2002, Atkins a suferit un stop cardiac, cauzat de o infecţie. Clyde Yancy, cardiolog şi membru al Consiliului Director al Asociaţiei Americane de Cardiologie, a declarat că "nu există nicio legătură între stopul cardiac şi dieta pe care Atkins o promovase".

La 8 aprilie 2003, Atkins a alunecat pe gheaţă şi a căzut în faţa cabinetului său din New York. Din cauza rănilor grave provocate de căzătură, a intrat în comă. La 17 aprilie 2003, a încetat din viaţă.
Sursa: Agerpres, 16-04-2018, Vizualizari 261
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.