SUA: costurile implicate de obezitate depasesc 200 de miliarde de dolari pe an (studiu)

Data publicării: 16-09-2010

Costul obezităţii pentru economia americană este în fiecare an de cel puţin 215 miliarde de dolari, implicând costurile directe precum cheltuielile medicale sau indirecte, precum cele legate de pierderea productivităţii, potrivit unui studiu publicat marţi, informează AFP.

Potrivit concluziilor acestui raport întocmit de Brookings Institution, un centru de reflecţie din Washington, costurile medicale legate de obezitatea adulţilor le depăşesc în fiecare an cu 147 miliarde de dolari pe cele destinate adulţilor a căror stare de sănătate este bună, iar pentru copiii obezi, cu 14,3 miliarde de dolari.

'Costurile medicale au crescut enorm în cursul ultimului deceniu şi ar putea continua această tendinţă, poate chiar în mod semnificativ, odată cu creşterea proporţiei de adulţi şi copii obezi în Statele Unite', afirmă autorii studiului apărut în publicaţia Diabetes, Metabolic Syndrom and Obesity: Targets and Therapy.

În afară de aceste cheltuieli direct legate de obezitate, ea generează şi costuri legate de pierderea productivităţii, de absenteism, de handicap, dar şi din cauza morţii premature a celor care suferă de această boală, potrivit studiului.

'Costurile totale în termeni de productivitate sunt probabil substanţiale, ridicându-se poate la 66 miliarde de dolari pe an', potrivit aceleiaşi surse.
Sursa: Agerpres, 16-09-2010, Vizualizari 320
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.