Subestimarea aportului caloric – un alt factor care contribuie la epidemia de obezitate

Subestimarea aportului caloric – un alt factor care contribuie la epidemia de obezitate
Potrivit unui sondaj realizat în Anglia, aportul caloric zilnic este dramatic subestimat în rândul britanicilor, factor care ar putea contribui la epidemia de obezitate, respectiv sabotează eforturile de a pierde în greutate prin aplicarea restricției calorice sau de a avea o dietă suficientă și echilibrată caloric.

La sondaj au participat 4,452 adulți, bărbați și femei deopotrivă, chestionați cu privire la consumul caloric de peste zi.

În medie, bărbații au declarat un consum echivalent a 2,065 calorii, însă în realitate aceștia au însumat un aport de 3,119 calorii.

În cazul femeilor, media caloriilor ingerate declarate s-a situat la 1,570 calorii, în realitate aportul energetic fiind de 2,393 calorii.

Ptrivit Serviciul de Sănătate Publică din Anglia în funcție de vârstă, băieții cu suprapondere sau obezitate depășesc aportului energetic cu 140-500 calorii, respectiv cu 160-290 calorii în rândul fetelor per zi, comparativ cu băieții și fetele care au o greutate în limite sănătoase pentru vârstă și înălțime. Media surplusului caloric la adulți variază între 200 și 300 calorii extra per zi.

Recomandările pentru populația generală, fără probleme medicale, fac referire în linii mari la un aport caloric suficient pentru a menține greutatea în limite sănătoase în jurul a 2,500 de calorii pentru bărbați și 2,000 de calorii la femei. Recomandările variază însă în funcție de
  • particularitățile antropometrice: înălțime, greutate, compoziție corporală,
  • status fiziologic: vârstă, sarcină, lactație,
  • grad de activitate fizică,
  • istoric de diete etc.

Cruda realitate

Discrepanța între aportul caloric estimat de persoanele sondate și consumul energetic real se poate datora mai multor factori:
  • consumul de alimente ultraprocesate cu adaos crescut de grăsimi, zaharuri, ceea ce le face mult mai dense calorice comparativ cu alternativele preparate dietetic în casă,
  • estimarea ochiometrică a surselor bogate în calorii, în special grăsimile care duc 9 calorii per gram,
  • omisiunea caloriilor provenite din alcool,
  • respectiv excesul de grăsimi și alcool din dietă,
  • mâncatul inconștient (când șofezi, la televizor, la calculator, când te deplasezi la serviciu) sau ronțăielile în afara meselor planificate care sunt frecvent omise când se realizează bilanțul caloric și nutrițional,
  • citirea incorectă sau deloc a etichetelor,
  • subestimarea porțiilor, deseori mult prea mari comparativ cu recomandările dietetice. Mai exact, porțiile care se găsesc în ambalaj sau sunt servite la restaurant nu corespund nevoilor energetice ale organismului, din contră ele favorizează supraalimentarea și implicit suplimentarea inconștientă a aportului caloric.

Ce soluții există?

Serviciul de Sănătate Publică din Anglia propune și soluții în plină „epidemie” de suprpondere și obezitate pentru a stopa progresia ei și anume:
  • la nivel individual, împărțirea caloriilor celor 3 mese principale astfel: 400-600-600 calorii pentru mic dejun-prânz-cină și completarea până la atingerea necesarului energetic calculat în funcție de particularitățile fiecărui organism prin gustări sub 100 de calorii,
  • iar la nivel public reducerea porțiilor produselor și menționarea acestora pe ambalaje,
  • respectiv modificarea rețetelor alimentelor comercializate astfel încât să nu constituie surse suplimentare de calorii din adaosul de grăsimi și zaharuri etc.

Mesajul de luat acasă nu e „trebuie să mâncăm mai puțin”, deoarece caloriile din alimente pot fi înșelătoare, ci „TREBUIE SĂ MÂNCĂM MAI CONȘTIENT”:
  • conștienți de mărimea porției,
  • conștienți de contextul în care consumăm alimentele – la calculator, pe fond emoțional, în funcție de instalarea fiziologică a senzației de foame/sațietate,
  • conștienți de ingredientele pe care le conțin produsele din comerț incluse în dieta zilnică, respectiv a ingredientelor folosite la prepararea alimentelor acasă și așa mai departe.


Surse:
WebMD Health News
GOV.UK

Data actualizare: 07-03-2018 | creare: 07-03-2018 | Vizite: 354
Bibliografie
(1) People Often Underestimate Calorie Intake, link: https://www.medscape.com/viewarticle/893320
(2) Plans to cut excess calorie consumption unveiled, link: https://www.gov.uk/government/news/plans-to-cut-excess-calorie-consumption-unveiled
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Alternarea între o dietă bogată în grăsimi și o dietă echilibrată poate ajuta la controlarea obezității
  • Aplicații care ajută persoanele supraponderale să reziste tentațiilor alimentare
  • Nutriția personalizată este superioară recomandărilor universale pentru o alimentație sănătoasă
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK