Succesul în tratarea cancerului bronhopulmonar: abordarea în echipă. „Tratamentul cancerului bronhopulmonar se poate face astăzi numai interdisciplinar”- Prof. Univ. Dr. Horia Sîrbu, la Conferința Regională de Cancer Bronhopulmonar Oltenia ediția a I

Data publicării: 26-09-2017

Succesul în tratarea cancerului bronhopulmonar: abordarea în echipă. „Tratamentul cancerului bronhopulmonar se poate face astăzi numai interdisciplinar”- Prof. Univ. Dr. Horia Sîrbu, la Conferința Regională de Cancer Bronhopulmonar Oltenia ediția a I

Doar comunicând eficient, în echipă, și abordând această boală interdisciplinar durata de viață a unui pacient diagnosticat cu cancer bronhopulmonar poate fi prelungită considerabil, iar calitatea vieții să fie cu mult îmbunătățită. Acesta a fost mesajul pe care Conferința Regională de Cancer Bronhopulmonar Oltenia, ediția a III-a, l-a transmis participanților prezenți pe 20 septembrie 2017 în sala Aula Magna din Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova.

Ajuns la cea de-a III-a ediție, evenimentul coordonat științific de Șef Lucr. Dr. Alin Demetrian, Șef clinică chirurgie toracică, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, a reunit cadre medicale cu specialități clinice și chirurgicale, dar și paraclinice. Obiectivul principal a fost crearea unui cadru de dialog și dezbatere pe tema necesității unei abordări interdisciplinare în diagnosticarea și tratarea cancerului bronhopulmonar.

Tema Managementul cazurilor avansate. Rolul și limitele chirurgiei de salvare a fost dezbătută  pe parcursul a două sesiuni științifice, la care au participat medici de familie - Dr. Dalida Mosorescu, medic de familie Craiova, pneumologi - Prof. Univ. Floarea Mimi-Niţu, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, Șef Lucr. Dr. Mihai Olteanu, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, Dr. Elena Vlad, medic pneumolog la Spitalul de Urgenţă Târgu-Jiu, Dr. Cristina Călărașu, medic pneumolog, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Craiova, Șef Lucr. Univ. Dr. Costin Streba, oncologi -  Şef Lucr. Dr. Michael Schenker, medic primar oncologie medicală, precum și chirurgi toracici - Șef Lucr. Dr. Alin Demetrian, Șef clinică chirurgie toracică, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Dr. Memu Eustatiu, chirurg toracic Spitalul Clinic Județean de Urgență Mehedinți, Dr. Irina Drăgan, chirurg toracic  Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.


Evenimentul s-a bucurat de participarea Prof. Univ. Dr. Horia Sîrbu
, unul dintre cei mai apreciați specialiști în chirurgie toracică din Europa, şeful Clinicii de Chirurgie Toracică de la Spitalul Universitar Erlangen și un bun colaborator al Clinicii de Chirurgie Toracică din Craiova, venit special în România pentru a fi prezent la această manifestare.

Conferința a readus în discuție importanța prevenției și eliminarea factorilor de risc, precum și necesitatea luptei împotriva medicinei defensive, practicată de multe ori la noi în țară, în cazul cancerului bronhhopulmonar. Instituirea unui cadru legal pentru schimbul de informații  între medici din diferite specialtăți reprezintă totodată o altă măsura necesară în vederea abordarii multidiciplinare a pacientului.

Prevenția, cel mai simplu și mai ieftin mijloc prin care putem lupta împotriva cancerului

Scăderea numărului de decese cauzate de cancerul bronhopulmonar presupune acțiuni de prevenție, precum adoptarea unor măsuri care privesc înlăturarea factorilor de risc -  fumatul, poluarea – sau a unor măsuri de educație sanitară a populației, unde un rol important este ocupat de medicul de familie. „Medicul de familie are un rol extrem de important în depistarea precoce a cancerului bronhopulmonar, anamneza corectă, examenul fizic corect și amănunțit fiind doar câteva dintre măsurile pe care acesta le are la îndemână. De asemena, rolul medicului de familie este să aleagă eficient și oportun momentul în care trimite pacientul mai departe către pneumolog sau către chirurgul toracic”, a subliniat Dr. Dalida Mosorescu, Medic primar Medicina de Familie și formator național, lector în cadrul celei de-a III-a ediții a Conferinței Regionale de Cancer Bronhopulmonar Oltenia.

Educația medicală precară a populației face ca frecvent pacienții să solicite un consult medical  în stadii avansate ale bolii. „Sub 5% dintre pacienți sunt descoperiți întâmplător, la controale de rutină, în momentul diagnosticului doar unu din patru pacienți putând fi operat. Fără tratament, majoritatea pacienților mor în primul an de la diagnostic”, a atras atenția Dr. Cristina Călărașu.

Cea mai bună metodă de prevenție rămâne reducerea fumatului, mai mult de 90% dintre cazurile de cancer bronhopulmonar fiind asociate acestuia . „Prevenția este cheia. Niciodată nu e  prea târziu pentru a renunța la fumat. Nu există înlocuitor pentru renunțarea la fumat”, a evidențiat Șef. Lucr. Michael Schenker, medic primar Oncologie medicală, Centrul de Oncologie Sf. Nectarie Craiova.

Succesul în tratarea cancerului bronhopulmonar, abordarea multidisciplinară a pacientului

Confirmarea diagnosticului și stabilirea tratamentului oncologic sau chirurgical trebuie stabilit în cadrul unor echipe multidisciplinare de medici implicați în managementul cancerului bronhopulmonar. Este nevoie de o abordare multidisciplinară a pacientului prin echipe dedicate din care să facă parte medicul de familie, pneumologul, alergologul, internistul, chirurgul toracic, oncologul și radiologul. Buna comunicare și colaborare dintre aceștia este esențială, așa cum au susținut mulți dintre specialiștii prezenți la eveniment.

Este absolut esențial ca între toate specialitățile implicate să se  stabilească o relație de colaborare, care să însemne discuții și întâlniri zilnice, împărtășirea de idei și experiențe și dezbaterea unor cazuri clinice concrete. Ne dorim astfel de relații cu medicii din celelalte specialități, întrucât lipsa unei bune comunicări este întotdeauna în detrimentul pacientului,” a declarat Șef. Lucr. Michael Schenker în fața celor peste 120 de participanți.

Abordând tema „chirurgia de salvare în cazurile de cancer bronhopulmonar”, un domeniu în care Clinica de Chirurgie Toracică de la Spitalul Universitar Erlangen are experianță mondială, Prof. Univ. Dr. Horia Sîrbu a subliniat importanța unui tratament multidisciplinar în lupta împotriva cancerului bronhopulmonar.  

Din punct de vedere chirurgical, echipa multidisciplinară reprezintă cheia, întrucât doar împreună putem decide dacă se poate aplica  un tratament  adjuvant. În tratamentul acesta multimodal nu exista standarde. Veți vedea în literatura de specialitate mondială că există echipe care fac doar radioterapie sau doar chimioterapie, altele care fac radioterapie și chimioterapie împreună. Se pare că tratamentul prin radioterapie și chimioterapie este singurul care îmbunătățește rata de supreviețuire, care în momentul de față se află la doar la 5%. Nu pot însă să trag niciun fel de concluzie în legătură cu acest tratament. Singurul mesaj pe care vi-l pot oferi cu certitudine este: tratamentul cancerului bronhopulmonar se poate face astăzi numai interdisciplinar”, le-a explicat Prof. Univ. Dr. Horia Sîrbu celor prezenți la eveniment.

Referitor la chirurgia de salvare, Dr. Vlad Elena, medic primar pneumolog, la Sitalul. Județean Tg. Jiu a prezentat rezultatele unui studiu pe care l-a realizat în județul Gorj, în perioada 2010-2016. „Chirurgia toracică radicală asociată cu tratamente oncologice și radioterapie constituie soluția de salvare pentru toți pacienții depistați cu cancer bronhopulmonar în forme operabile, a căror supraviețuire depășește 5 ani. Pentru ceilalți, medicina de familie și pneumologia trebuie să depună în continuare eforturi pentru depistarea precoce”, a concluzionat Dr. Vlad Elena.

Înființarea unei comisii multidisciplinare, o necesitate pentru pacienți și  medici deopotrivă

La trei ani de la organizarea primei ediții a Conferinței Regionale de Cancer Bronhopulmonar Oltenia, inițiatorul acestui proiect, Șef Lucr. Dr. Alin Demetrian a lansat intenția creării unei comisii multidisciplinare, ce vizează dezbaterea în echipă a tumorilor toracice din regiunea Oltenia. Creată pe modelul unor comisii multidisciplinare care activează cu succes în străinătate,  Dr. Alin Demetrian a enunțat principiile care stau la baza instituirii unei astfel de comisii și în regiunea Olteniei. Inițiativa a fost primită cu multă deschidere din partea celor prezenți la eveniment – atât medici de familie, cât și pneumologi, oncologi sau chirurgi toracici. Aceștia și-au arătat disponibilitatea de a participa la prima întâlnire organizată în acest scop pe data de 4 octombrie 2017 la Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova.

Comisiile multidisciplinare regrupează medici specialişti din diferite discipline ale căror competenţe sunt indispensabile pentru luarea unei decizii care să ofere pacientului cel mai bun tratament în concordanţă cu cunoştinţele medicale actuale. Este nevoie de o astfel de comisie atât pentru medici, dar mai ales pentru pacienţi. Deși pare un lucru greu și în plus la început, va deveni în curând o obișnuință, dar mai ales o obligație legală”, a declarat Șef Lucr. Dr. Alin Demetrian.

Modalitatea de comunicare și colaborare între specialitățile implicate în managementul cancerului bronhopulmonar a fost unul dintre subiectele care a  stârnit reacții în rândul medicilor prezenți la eveniment. Lipsa unui cadru legal care să impună întâlniri și dezbateri  face ca în România traseul pacientului în sistemul medical să nu fie unul clar stabilit.  Astfel, înființarea unei comisii multidisciplinare pentru tumori toracice  este un prim pas concret, necesar pentru o mai bună comunicare și colaborare atât în favoarea pacientului, cât și a medicului.

Conferinţa Regională de Cancer Bronhopulmonar – Oltenia, ediția a III-a, organizată pe 20 septembrie 2017 la Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova, sala Aula Magna, este un eveniment creditat EMC. Managementul evenimentului a fost realizat de compania de comunicare medicală Houston NPA.

Mai multe detalii găsiți pe pagina web dedicată evenimentului aici: http://houston.ro/conferinta-regionala-de-cancer-bronhopulmonar-oltenia-editia-a-iii-a-20-septembrie-2017-umf-craiova-sala-aula-magna/

Pentru informații suplimentare:
Manager proiect, Dana Dumitru, dana.dumitru@houston.ro, 0722.585.995

Relația cu presa:
Aniela Zanfir, aniela.zanfir@houston.ro, 0722.519.239








Sursa: Houston NPA, 26-09-2017, Vizualizari 695
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.