Suceava: Alte nouă cazuri de gripă raportate în judeţ

Data publicării: 15-03-2018

Alte nouă cazuri de gripă diagnosticate clinic şi peste trei mii de cazuri de viroze şi pneumopatii s-au înregistrat săptămâna trecută în judeţ, a anunţat, miercuri, directorul DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu.

Potrivit sursei citate, toate cele nouă cazuri de gripă raportate în intervalul de referinţă menţionat sunt din Rădăuţi (4) şi Suceava (5), toţi pacienţii necesitând internare.

Totodată, în aceeaşi perioadă de timp, în judeţ s-au înregistrat 2.780 cazuri de viroze respiratorii, cu 90 de internări, cele mai multe cazuri, 892, fiind înregistrate la grupa de vârstă 5-14 ani, iar alte 574 de cazuri la grupa de vârstă 15-49 de ani.

De asemenea, s-au raportat 719 cazuri de pneumopatii acute, cu 125 de internări, cele mai multe cazuri, 386, în zona Sucevei, grupa de vârstă cea mai afectată fiind 15-49 de ani, cu 157 de cazuri.

În judeţul Suceava s-au înregistrat, în acest sezon rece, trei decese cauzate de gripă, la persoane cu vârste de 59, 61 şi 78 de ani, nevaccinate şi cu alte afecţiuni asociate şi 16 cazuri la care s-a confirmat gripa prin analize de laborator.

Ministerul Sănătăţii a repartizat judeţului 32.500 de doze de vaccin antigripal şi tot stocul a fost epuizat.
Sursa: Agerpres, 15-03-2018, Vizualizari 192
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.