Suceava: DSP a solicitat Arhiepiscopiei implicarea în derularea campaniei de vaccinare
Data publicării: 26-07-2017
Potrivit acesteia, DSP Suceava a transmis o scrisoare Arhiepiscopiei prin care solicită implicarea slujitorilor Bisericii în popularizarea importanţei vaccinării copiilor.
''Având în vedere că în ţara noastră evoluează o epidemie de rujeolă, până în prezent înregistrându-se peste 8.000 de cazuri şi 32 de decese, vă aduc la cunoştinţă că Ministerul Sănătăţii derulează o campanie susţinută de promovare a vaccinării antirujeolice a copiilor, fiind demonstrată eficienţa acestui vaccin în prevenirea îmbolnăvirilor. Deoarece întotdeauna aţi sprijinit demersurile pentru sănătatea populaţiei, ne adresăm dumneavoastră cu rugămintea ca prin slujitorii bisericii să fiţi alături de noi în popularizarea importanţei vaccinării. Ne exprimăm convingerea că doar acţionând împreună, diseminând informaţii corecte în rândul populaţiei, putem contribui la stoparea acestei epidemii'', se arată în scrisoarea transmisă Arhiepiscopiei.
Sursa: Agerpres,
26-07-2017, Vizualizari 143