Suicidul - mituri, semnale de alarmă și impactul negativ al stigmatizării

Suicidul - mituri, semnale de alarmă și impactul negativ al stigmatizării

Tulburările psihice reprezintă pentru cele mai multe persoane afectate o dublă provocare: lupta împotriva suferinței ce derivă din condiția medicală și înfruntarea prejudecăților privitoare la aceste afecțiuni. Drept consecință, aceste persoane au parte de dificultăți în asigurarea unei vieți de calitate, integrarea socio-familială, încadrarea pe piața muncii și uneori chiar accesul la anumite facilități medicale.

Cercetările privind afecțiunile psihiatrice au evoluat în ultimii ani, însă stigmatizarea și discriminarea continuă să reprezinte o barieră în detectarea și prevenția riscului suicidar în rândul acestei populații. Contrar persoanelor cu afecțiuni fizice, persoanele cunoscute cu o anumită tulburare psihică sunt percepute de către populația generală ca având control asupra manifestării propriei afecțiuni și prin urmare, ca fiind responsabili de provocarea acesteia.

Impactul negativ al stigmatizării asupra acestor persoane conduce în cele din urmă la evitarea apelării la un ajutor specializat și izolarea față de societate și familie.

Suicidul, o declaratie de renunțare

Comportamentul suicidar reprezintă un fenomen care a luat amploare atât în România, cât și în restul țărilor, rata sinuciderilor ce au loc anual la nivel global ajungând la 1,5% din totalul deceselor, estimându-se un număr de aproape 800.000 decese prin suicid pe an, conform Organizației Mondiale a Sănătății. [1]

Pentru mulți dintre cei care aleg să adopte această atitudine, sinuciderea poate reprezenta:

  • o formă de încetare a suferinței fizice sau emoționale;
  • o formă de revoltă în fața unei boli stigmatizante;
  • un răspuns la o halucinație auditivă cu caracter de comandament;
  • o formă de manifestare a unei tulburări delirante;
  • o formă de răzbunare pe cei din jur;
  • o modalitate de reunire cu o persoană apropiată decedată;
  • un simbol al dorinței renașterii;


Care sunt miturile ce contribuie la susținerea stigmatizării suicidului?

- Mit: „Persoanele cu tentative suicidare caută atenție”
- Realitate: În numeroase cazuri, o ideație sau chiar tentativă suicidară reprezintă primul contact al persoanei cu un ajutor de specialitate. Un strigăt de disperare nu reprezintă mereu un motiv de atragere al atenției.

- Mit: „Stresul reprezintă o cauză a sinuciderii.”
- Realitate: Tentativa suicidară poate surveni în decursul unei perioade stresante din viața individului, însă aceasta nu reprezintă o cauză în sine, ci doar un factor declanșator în urma unei suferințe psihice îndelungate.

- Mit: „Persoanele care aleg sinuciderea sunt persoane slabe sau egoiste.”
- Realitate: Multe dintre persoanele care aleg sinuciderea suferă de o tulburare psihică cunoscută sau nu anterior.

- Mit: „O persoană de succes nu ar alege niciodată sinuciderea.”
- Realitate: Suferința de natură psihică nu ține cont de etnie, cultură sau situație socioeconomică.

- Mit: „Nu există nici o modalitate de ajutor a unei persoane cu gânduri suicidare.”
- Realitate: Multe dintre persoanele care au idei suicidare suferă de o anumită tulburare ce ar putea răspunde la un tratament adecvat, ce ar conduce la o diminuare semnificativă a riscului suicidar.

Factorii de risc pentru suicid

Date demografice:

Rata suicidului cunoaște două vârfuri de incidență ale vârstei – intervalul 15-24 ani și peste vârsta de 70 de ani. O explicație posibilă a creșterii incidenței suicidului în adolescență ar putea fi creșterea incidenței tulburărilor psihice la această categorie, majoritatea tulburărilor mintale avându-și debutul în această perioadă, în timp ce în rândul vârstnicilor o explicație posibilă ar consta în creșterea incidenței condițiilor fizice și socioeconomice debilitante.

Tulburări mintale asociate:

Reprezintă factorul de risc cel mai puternic asociat suicidului. Dintre acestea, afecțiunile cel mai frecvent implicate în creșterea riscului sunt: depresia, schizofrenia, dependența de alcool sau droguri și tulburarea de personalitate de tip borderline.

În cazul tulburării depresive majore, gândurile de moarte sunt frecvente. Acestea pot varia de la o dorință pasivă de încetare a existenței, până la gânduri tranzitorii dar recurente de comitere a suicidului și chiar elaborarea unui plan concret. În rândul persoanelor care suferă de diverse forme de schizofrenie, halucinațiile auditive cu caracter de comandament (acele „voci” auzite de pacient ce îl îndeamnă pe acesta la comiterea diferitelor acte în dezacord cu conștiința sa) cunosc un impact puternic asupra vieții individului, contribuind în 50% dintre cazuri la tentativa suicidară. [2]

Alături de factorii de risc menționați, anumite condiții asociate duc la creșterea predispoziției angajării în actul suicidar, precum:

  • izolarea socială;
  • pierderea unei persoane apropiate;
  • pierderea locului de muncă;
  • lipsa unui suport emoțional;
  • abuzurile fizice sau sexuale;


Care sunt semnalele de alarmă?

Frecvent nerecunoscute, sau recunoscute tardiv, semnele pot fi:

  • gânduri sau discuții frecvente referitoare la moarte;
  • pierderea interesului față de activitățile anterior plăcute individului;
  • pierderea elanului vital și al speranței;
  • izolarea socio-familială;
  • modificări ale somnului sau alimentației;
  • iritabilitatea și irascibilitatea excesivă, însoțită de tendințe auto sau heteroagresive;
  • stări de tristețe prelungite sau tensiune intrapsihică, labilitate psiho-emoțională;


Adeseori familia sau apropiații unei astfel de persoane relatează observarea acestor semnale pe parcursul ultimelor luni sau chiar ani înaintea producerii evenimentului. Din nefericire, uneori aceste semne sunt percepute ca fiind lipsite de importanță, trecătoare, sau ca o perioadă normală ce face parte din procesul maturizării la adolescent. Însă, când acestea duc la o schimbare evidentă în personalitatea, comportamentul sau modul de viață al individului, ele ar putea reprezenta debutul unei suferințe psihiatrice sau neurologice. [3]

Rolul mass-media în prevenția sau creșterea riscului suicidar - efectul Werther vs. efectul Papageno:

De numeroase ori, diverse cazuri de sinucidere sunt prezentate în mass-media ca pe un eveniment senzațional, ce poate avea un impact emoțional puternic asupra persoanelor vulnerabile, Studiile au arătat faptul că prezentarea publică a cazurilor de suicid a dus la creșterea incidenței acestui fenomen în rândul persoanelor susceptibile, acest fenomen fiind cunoscut în literatură ca „efectul Werther” (fenomenul de imitație al comportamentului suicidar), a cărui denumire provine de la protagonistul operei lui Goethe – „Suferintele tânărului Werther”.

Opus efectului Werther este denumit efectul Papageno, care constă în mediatizarea unei persoane care a avut idei suicidare, dar a reușit să depășească starea de criză prin apelarea la alternative, ajutând astfel persoanele la risc prin preluarea acestor mecanisme adaptative și furnizarea de informații cu potențial preventiv. [4]

Cum putem preveni?

Cea mai eficientă metodă de prevenție o reprezintă identificarea la timp a semnalelor de alarmă și a persoanelor la risc, alături de urmarea unui tratament specific în cazul existenței unei tulburări psihiatrice diagnosticate. În cazul depresiei, studiile au arătat scăderea ideației suicidare la pacienții ce au urmat tratament conform schemei, iar de asemenea în cazul tulburărilor din spectrul schizofreniei, incidența suicidului a scăzut în urma tratamentului anti-psihotic. [5]

În cazul persoanelor ale căror gânduri suicidare sunt strâns legate sau exacerbate de un anumit factor psihosocial stresant, asigurarea sau îndrumarea către un suport terapeutic adecvat, precum intervenția unui psihoterapeut, permite individului adoptarea unor strategii de înfruntare a situației sau adoptarea unor mecanisme adaptative, oferindu-i acestuia noi perspective și alte opțiuni înafara suicidului.

Stigmatizarea scade încrederea în faptul că tulburările mentale reprezintă condiții medicale reale și tratabile.

O informare corectă reprezintă primul pas către combaterea stigmatizării!


Data actualizare: 05-02-2018 | creare: 05-02-2018 | Vizite: 323
Bibliografie
1. World Health Organization. (2018). Suicide data. [online] Available at: http://www.who.int/mental_health/prevention/suicide/suicideprevent/en/
2. Diagnostic and statistical manual of mental disorders DSM-5. (2013). Arlington, VA: American Psychiatric Association.
3. Chehil, S., & Kutcher, S. P. (2012). Suicide risk management: a manual for health professionals. Chichester, West Sussex: Wiley-Blackwel
4. Niederkrotenthaler T, Voracek M, Herberth A, Till B, Strauss M, Etzersdorfer E, et al. The role of media reports in completed and prevented suicide—Werther versus Papageno effects. Br J Psychiatry2010;197:234-43
5. Schwartz-Lifshitz, M., Zalsman, G., Giner, L., & Oquendo, M. A. (2012, December). Can We Really Prevent Suicide?
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • O aplicaţie pe telefon pentru reducerea riscului de suicid
  • Riscul suicidar, evaluat mai precis cu un model computațional
  • Predicția riscului de suicid este ineficientă deocamdată (meta-analiză)
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK