Șuvăială Violeta - Cabinet Individual de Psihologie

 

Ne trezim de multe ori în fața unei cereri cu care, deși nu suntem de acord, ne este imposibil sa o refuzam, gândind că facem ce este necesar să fie bine, că salvăm relația.

 

Numai că asta are niște consecințe. Nu ne arătăm celorlalți cu opțiunea noastră reală. Ne umplem de resentimente sau furie ascunse. Deschidem calea spre alte cereri, care la rândul lor s-ar putea să ni se pară inacceptabile. Până într-un punct. Când ne umplem până la refuz. Și atunci se nasc furtunile, certurile, reproșurile, totul spre uimirea celuilalt care nu înțelege ce ne-a apucat.

 

E ceea ce psihologii ar numi comportament pasiv-agresiv. Adică tratăm cu aparentă acceptare oamenii și solicitările lor până când răbufnim. În acel moment totul pare inacceptabil. Nu doar cererea, ci și persoana înseși.

Care-i buba? Cum putem să ne facem cunoscută adevărata opțiune și să păstrăm relațiile cu o temperatură plăcută? E de dorit sa știm că o cerere, o propunere este diferită de persoana care ne-o face. Pare stupid ce spun, dar, dacă ar fi să mă exprim altfel, atunci când spunem NU, de fapt nu respingem persoana ci refuzăm cererea pe care ne-o face.

 

Orice ni se cere, avem mai multe opțiuni de răspuns: acceptam, acceptăm parțial (o parte din ce ni se propune, cu procente ce pot varia intre 1% și 99%) sau refuzăm. Si eventual propunem altceva. Asta dacă ne pasă de relație.

 

Eiii …. Dar ca să facem asta e nevoie de curaj. Da, curaj, să admitem că nu doar noi avem dreptul de a răspunde cum e mai convenabil, dar că și celălalt își va modifica răspunsul în funcție de al nostru sau va refuza. Iar asta, departe de a fi o ceartă, e un dialog. E o dezvăluire a ceea ce sunt și gândesc cu adevărat. Și, în orice dialog se reflectă cele mai profunde valori pe care le avem: îi consider pe ceilalți egalii mei în drepturi și opțiuni? Respect opinia interlocutorului și îmi propun să înțeleg punctul său de vedere? Elimin mirajul îndreptățirii și fac ce pot pentru a ajunge la un numitor comun? Pe ce pun mai mult preț: pe o idee, pe dreptate sau pe om, pe relație?

 

Și acum, că ne-am ușurat de gândul că putem refuza ce nu ne place … vom face doar ce ne place? Nu prea  Căci sunt și lucruri care e nevoie sa le facem și după care nu ne dăm în vânt. Cum ar fi spălatul vaselor  Admit că eu nu am o pasiune pentru șmotru, adică nu sunt o gospodină înveterată care nu poate dormi dacă nu are casa lună. Nu. Prefer să citesc, sa ies, sa fiu cu oamenii dragi sau să mă odihnesc pur și simplu. Ce mă motivează totuși e rezultatul acțiunii, anticiparea momentului în care nu aș mai avea o farfurie curată în care să mănânc 

Ce aș recomanda celor temători să-și spună punctul de vedere la momentul potrivit?

Nimic. Doar să știe că, nu doar ceea ce fac, dar și ceea ce nu fac poate afecta relația, pe celălalt dar mai ales pe ei înșiși. Tăcerea echivalentă cu diplomația într-un moment, poate fi echivalentă cu refuzul de a cultiva relația în alt moment sau cu șansa pe care o dăm celuilalt de a afla adevărul nostru.