Ceilalți ne-ntind o cupă otrăvită și noi o bem pană la capăt … iar și iar | Șuvăială Violeta - Cabinet Individual de Psihologie Iasi
ROmedic Cabinete medicale Iasi Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Iasi

Ceilalți ne-ntind o cupă otrăvită și noi o bem pană la capăt … iar și iar

Ceilalți ne-ntind o cupă otrăvită și noi o bem pană la capăt … iar și iar
Autor: Suvaiala Violeta

Acest articol nu e despre oameni toxici. Nu. Pentru că ei există, că ne pot iradia cu grosolăniile sau invectivele lor, că, din cine știe ce motive ei nu respectă demnitatea noastră și fair-play-ul unei relații. Nu despre ei e vorba aici. Ci despre ceilalți, cei iradiați.

 

Ce face un om simțitor atunci când e jicnit sau tratat incorect ? Face față cum poate, își susține sau nu punctul de vedere și, după ce momentul tensionat se incheie, este o dificultate să zică : ”Gata, s-a terminat !” și reia, în mintea lui la nesfârșit întâmplarea.

 

Vi s-a întâmplat să dețineți astfel de ”circuite dureroase” ? Cred că, într-o anumită măsură, tuturor ne e familiar fenomenul. Avem tendința de a relua și retrăi mental evenimentele care ne-au intrigat, în care ne-a simțit nedreptățiți, expuși inutil sau abuzați. Le tot reluăm, încercând să le prindem sensul, să le înțelegem, sa le digerăm, să ajungem la un acord interior cu cele întâmplate … Dar, acest acord interior nu se grăbește să vină. Deja întâmplarea, reluată de atâtea ori, a prins o altă dimensiune : am adăugat resentimente, care sunt o ancora negativă ce ne țin captivi amintirii. Și e posibil ca un amănunt, un detaliu din ziua curentă să fie scânteia care să re-inflameze memoria șă să ne retrimită pe ”circuitul dureros al gândirii”.

 

Ei bine … deși fenomenul e destul de răspândit și l-am experimentat măcar o dată fiecare dintre noi, ce ne-ar putea face să ieșim din acest cerc vicios?

 

Toate aceste gânduri parazite consumă o cantitate uriasă de energie. Și asta nu-i ceva esoteric. E pură neurologie. Orice gând, pentru a exista, declanșează reacții chimice complexe în creier, sinapse neuronale, secreții hormonale … o adevărată ”industrie interioară”, care, în acel moment lucrează pentru a te otrăvi. Da. Orice evenimente neplăcute, retrăite iar și iar, dau ocazia ca toxicitatea celuilalt să circule prin corpul tău și să-ți consume din resurse. Prețioase resurse care pot fi folosite la proiecte proprii sau orice altceva îți este folositor. Ca și cum, fiecare din noi avem un izvor cu apă limpede. Am putea să o folosim irigându-ne grădina în care am cultivat semințele proiectelor noastre sau să o lăsăm să curgă la canal fără nici un folos.

 

Dar … nu e simplu deloc sa spui STOP, eu refuz acest gând care-mi face rău. E greu, pentru că uneori e așa nasol ce s-a întâmplat încât simțim că amintirea ni se impune și nu putem scăpa de ea.

În ce măsură ne putem sustrage? În măsura în care, pe lângă consumul emoțional dat de gândul parazit putem face un efort în plus. Dacă gândul dureros a prins așa o putere de mare și ne gândește el pe noi, încât ni se impune, vă propun să puneți alarma la ceas din oră în oră pentru a vă opri și întreba pe sine ”Ce gândesc acum ?”. E un mod de a ne verifica starea, de a ne supraveghea singuri cu dorința de a lăsa în urmă ce nu mai vrem să purtăm ca povară. Dacă gândul dureros ceva mai slab și e încă în puterea voastră de a-l detecta atunci când apare, puneți-i simbolic o barieră, ca cele de la calea ferata, un X mare – ”Decid sa nu te mai găzduiesc în mintea mea și să-mi folosesc energia la ceva util mie”. Să nu deznădăjduiți dacă asta se va întâmpla de nenumărate ori. Faceți-o de câte ori e necesar.

 

Aud deja niște proteste în fundal : ”Bun, bun, eu am încasat otrava, eu fac efortul să o elimin și cu celălalt care-i elementul nasol din ecuație, ce se-ntâmplă ?” … Și întrebarea e justificată cu atât mai mult cu cât persoana respectivă e ceva ce nu putem alege deocamdată să eliminăm din viața noastră: un coleg de muncă, un șef, o soacră, un vecin sau un frate. Păi … aici am vești proaste : ceilalți sunt elementul din ecuație asupra cărora nu putem avea vreo influență. Singura schimbare o putem aduce nouă înșine, pe teritoriu care e în stăpânirea noastră.

 

Și, dacă aveți îndrazneală, abordați persoana și vorbiți-i despre ce v-a necăjit. Uneori, asta rezolvă. De multe ori, nu rezolvă nimic. Și asta, pentru că tendința umană firească, atunci când este acuzată e să se îndreptățească pe sine și nu să-i dea dreptate celuilalt. E o raritate să auzi replica : ”Ai dreptate, am greșit !” Desigur, ceilalți se pot schimba. Dar, doar dacă asta corespunde cu obiectivele lor, cu structura si capacitatea lor de a face o schimbare. In orice caz, ei vor face o schimbare doar dacă doresc ei, nu pentru că le-o cerem noi. Și nici nu contează motivele măcar. E doar timpul să înțelegem că ne facem nouă înșine o mare nedreptate dacă legăm energia și starea noastră de bine de ceva care e posibil să nu se întâmple vreodată.