Tahicardia ventriculara

Tahicardia ventriculara se refera la orice ritm cardiac peste 100 batai pe minut care isi are originea distal de fascicolul Hiss. Ritmul poate avea originea din miocardul ventricular activ si/sau din sistemul de conducere distal. Tahicardia ventriculara determina simptome importante precum sincopa, palpitatiile si dispneea. Este asociata cu riscul crescut de deces subit. Cel mai frecvent apare pe un cord afectat de boala ischemica, in care cicatricea miocardica este substratul pentru reintrarea electrica. Se asociaza frecvent cu instabilitatea hemodinamica, mai ales daca ventriculul sting este afectat sau daca frecventa cardiaca este foarte rapida.

Tahicardia ventriculara se poate dezvolta atunci cind un pacient nu prezinta nici o alta afectiune, cunoscuta drept tahicardia ventriculara idiopatica si tinde sa fie mai periculoasa decit alte cauze de tahicardie ventriculara. Alte cauze care pot determina tahicardia ventriculara includ: istoricul persoanl de infarct miocardic care a afectat unul sau ambii ventriculi, boala cardiaca congenitala, cum ar fi tetralogia Fallot sau sindromul de QT prelungit, cardiomiopatia dilatativa si cea hipertrofica, miocarditele, hipokaliemia, medicatia aritmogena si unele pilule de slabit, mai ales cele care contin efedrina.

Unii pacienti cu tahicardie ventriculara nu prezinta nici un simptom. Pentru cei la care tabloul clinic este evident, acesta include dispneea, ametelile, sincopa, durerea precordiala si senzatia ca inima a sarit o bataie sau palpitatii. Pacientul poate prezenta hipotensiune, iar in cazurile severe stop cardiac si colaps.

In unele cazuri de tahicardie ventriculara, fara boala cardiaca nu este necesar nici un tratament. Daca totusi acesta se impune, cel mai indicat este cel farmacologic, cu agenti care stopeaza ritmul cardiac anormal si previn reaparitia acestuia. In ultimii ani alternativa la terapia farmacologica include ablatia prin cateter, care este recomandata pacientilor fara boala cardiaca de baza sau pentru cei cu anumite tipuri de tahicardii. Pentru pacientii cu boala cardiaca se utilizeaza defibrilatoarele implantabile, care elibereaza un soc electric spre cord pentru a reinstaura activitatea electrica normala.

Chirurgia este de asemeni o optiune. Anterior acestei interventii se determina o harta a cordului pentru a identifica atent zonele aritmogene de unde origineaza tahicardia. In timpul operatiei aceste zone sunt excizate. Pentru pacientii cu infarct miocardic operatia este acompaniata de tehnici de by-pass pentru a restabili fluxul sanguin normal. Chirurgia poate fi recomandata si pacientilor care nu prezinta rezultate la terapia medicala sau care necesita inlaturarea unui anevrism ventricular sau repararea unei valve cardiace defective.
In multe cazuri, episodul initial al tahicardiei ventriculare nu poate fi prevenit. Totusi, o data diagnosticat tratamentul poate ajuta la prevenirea episoadelor viitoare. Bolnavii pot adopta strategii sanatoase pentru cord care sa scada predispozitia de a dezvolta factori de risc cum ar fi boala arteriala coronariana.

Patogenia tahicardiei ventriculare

Tahicardia ventriculara este un termen general care include orice ritm rapid, peste 100-120 batai pe minut, cu originea in ventriculi. In functie de mecanismul aritmiei, severitatea simptomelor clinice determina urgenta cu care tehicardia ventriculara trebuie tratata. In timpul tahicardiei ventriculare, debitul cardiac este redus datorita frecventei rapide si lipsei contractiilor atriale coordonate. Ischemia si insuficienta mitrala pot de asemenea contribui la intoleranta hemodinamica. Colapsul hemodinamic este mai frecvent cind este prezenta disfunctia ventriculara stinga sau la frecvente foarte rapide. Debitul cardiac diminuat poate rezulta prin perfuzia scazuta miocardica, alterarea raspunsului inotropic si degenerarea in fibrilatie ventriculara cu deces subit.

Disociatia atrioventriculara este prezenta la jumatate din episoadele de tahicardie ventriculara. Aceasta apare cind nodulul sinusal depolarizeaza atriile la frecventa sa normala, care este mai mica decit frecventa centriculara patologica. Undele P pot fi vizualizate intre sau in cadrul complexelor QRS, dar cele doua au frecvente diferite. Pot apare batai fuzionate cu morfilogie mixta.

Tahicardia ventriculara monomorfa.
Cind secventa de activare ventriculara este constanta modelul electrocardiografic ramine acelasi, iar ritmul este denumit tahicardie ventriculara monomorfa. Este mai intilnita la pacientii cu boala cardiaca structurala de baza. Exista o zona de conducere lenta, cel mai frecvent prin cicatrici datorate infarctelor miocardice anterioare, cardiomiopatiei primare, interventiilor chirurgicale, hipertrofiei si degenerarii musculare. Tahicardia reintranta apare cind o unde electrica calatoreste prin zona de conducere lenta, permitind repolarizarea unui circuit electric. Unda se sparge in cicatrice, activeaza ventriculii si reintra in zona de conducere lenta.
Tahicardia ventriculara monomorfa este denumita dupa locul de origine, cele mai frecvente zone sunt tractul ventriculului sting, cel al ventriculului drept, septul interventricular si radacina aortica.

Tahicardia ventriculara polimorfa.
Aceasta apare cind secventele de activare ventriculara variaza. Poate fi observata cu sau fara boala cardiaca structurala. Cind se observa in cadrul sindromului de QT prelungit este denumita torsada virfurilor. Cauzele includ anumite medicamente si defecte cardiace ereditare in structura si expresia canalelor ionice. Cele mai frecvente cauze sunt administrarea de quinidina, eritromicina, haloperidol.

Tahicardia ventriculara si torsada virfurilor sunt observate si in afara medicamentelor, la pacienti cu cord normal dar care prezinta tulburari genetice care afecteaza performanta sau procesarea intracelulara a canalelor ionice. Exemple: sindromul de QT prelungit, sindromul de QT scurt, sindromul Brugada, fibrilatia ventriculara idiopatica si tahiacradia ventriculara catecolaminergica familiala.
O a doua varianta a tahicardiei ventriculare este ritmul idioventricular accelerat, citeodata denumit si tahicardia ventriculara lenta este o aritmie cu o frecventa de 60-100 batai pe minut. Apare de obicei pe un cord afectat ischemic sau structural, este tranzitorie si rar se asociaza cu instabilitate hemodinamica sau colaps.