Taloanele pentru analize, distribuite prin primariile timisene

Data publicării: 24-09-2008

Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) Timis a inceput, miercuri, distribuirea prin intermediul primariilor a circa 80.000 de taloane de analize medicale din Programul National de Evaluare a Starii de Sanatate a Populatiei.
Purtatorul de cuvant al CJAS Timis, Maria Mocioalca, a informat ca in judet au fost evaluate 332.500 de persoane, din care peste 200.000 in mediul urban si restul in mediul rural.
Taloanele a caror distribuire se incearca prin intermediul primariilor sunt destinate persoanelor care nu au intrat in posesia plicurilor prin posta.
"De aceea, am grupat taloanele pe localitati si le vom inmana primarilor, sa le distribuie direct din comuna, sa nu mai vina pana la Timisoara sa si le ridice de la Casa de Sanatate", a explicat Mocioalca.
In urma centralizarii datelor, s-a concluzionat ca 99.000 de persoane prezinta risc de imbolnavire de diabet zaharat de tip 2 (36,06% din totalul persoanelor evaluate), 15.013 persoane - risc de boala cardiovasculara (6,74%), 5.890 de persoane sunt predispuse la cancer uterin (3,42%), 2.926 - la cancer de col uterin (2,42%), iar 2.833 de persoane prezinta risc de cancer la san (1,3%).
Au mai fost depistate persoane cu risc de boala renala cronica (756 persoane), osteoporoza (131 persoane), cancer colorectal (1.362 de persoane).
Rezultatele obtinute in urma aplicarii programului vor ajuta Ministerul Sanatatii sa regandeasca actualele programe nationale de sanatate, sa le modifice sau sa initieze altele, principala actiune fiind cea de educatie a cetatenilor.
La lansarea programului la Timisoara, ministrul Eugen Nicolaescu declara ca romanii au fost obisnuiti sa mearga la medic doar atunci cand au avut nevoie, nu si preventiv, pentru a verifica in ce stare de sanatate sau stadiu de boala se afla si a vedea ce se poate face ca sa nu ajunga la o imbolnavire mai grava.
Sursa: Agerpres, 24-09-2008, Vizualizari 376
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.