Teama de separare la bebeluș

Într-o oarecare măsură, starea de anxietate în ceea ce priveşte separarea de părinţi este normală la un bebeluş şi face parte din procesul său de dezvoltare.

Copiii foarte mici nu înţeleg foarte bine noţiunea timpului, iar când părintele pleacă de lângă ei pentru scurt timp, au impresia că pleacă pentru totdeauna. Această neputinţă de a concepe noţiunea timpului generează stări de nervozitate, de frică, strâns legate de teama abandonului.

Teama de separare atinge apogeul între vârstele de 10 şi 18 luni şi se agravează, în general, când copiii mici întâlnesc persoane noi sau vizitează locuri nefamiliare – când se află în afara căminului. De regulă, stările de anxietate încetează când cel mic atinge vârsta de trei ani. (1, 2)

Uneori acest tip de frică se poate reinstala în perioade stresante sau când copilul se află în spital – separat de părinţii lui. (2)

Care sunt semnele fricii de separare?

Starea de nervozitate şi de spaimă este determinată de credinţa copilului că părintele îl abandonează. Bebeluşul îşi manifestă teama:

• plângând atunci când mama – cel mai adesea – pleacă din cameră şi/sau este supus noilor experienţe;
• trezindu-se din somn şi plângând în timpul nopţii, respectiv prin refuzul de a adormi în lipsa prezenţei părinţilor. (1)

• raportarea de coşmaruri;
• la copiii mai mari: refuzul de a merge la şcoală, raportarea de dureri fizice şi a fricii de a fi răniţi. (2)
  
  

Cum îţi poţi ajuta bebeluşul?

Dacă prelungeşti momentele în care îţi alinţi copilul şi îl ţii la piept, frica celui mic se atenuează, iar bebeluşul se simte protejat şi în siguranţă.

Alte măsuri pe care le poţi pune în practică sunt şi următoarele:

• lasă-l pe cel mic să exploreze spaţiile necunoscute din casă şi încurajează-i independenţa lăsându-l singur pentru un timp scurt în aceste încăperi;
• separă-te de cel mic după ce acesta a fost hrănit şi după ce s-a odihnit, în niciun caz când este obosit şi flămând;
• anunţă-l când plănuieşti să pleci într-o altă cameră şi specifică-i că te vei întoarce; apoi întoarce-te pentru a-i demonstra că nu are de ce să se teamă;
• familiarizează-l pe cel mic gradual cu experienţe şi persoane noi;
• în niciun caz nu prelungi despărţirile şi nu lăsa bona să distragă bebeluşul cu o jucărie atunci când pleci din cameră;
• în timpul nopţii, linişteşte bebeluşul dacă are coşmaruri, ajută-l să adoarmă la loc, dar nu îi permite să coboare din pătuţ;
• nu îi permite să urmărească programe de groază la televizor fiindcă astfel de scene de teroare îl pot afecta pe termen lung. (1, 3)

Când frica de separare se produce la copiii de peste trei ani sau când este deosebit de virulentă în perioadele stresante, se impune sfatul medicului respectiv tratament de specialitate.

Opţiunile de tratament pot include:

• consilierea părinţilor şi copiilor depotrivă;
• terapie de familie sau psihoterapie individuală – în cazuri mai grave;
  tratament medicamentos. (2)

Când să contactezi medicul?

Cere ajutor de specialitate dacă observi stări de anxietate puternice la copilul de peste doi ani. (2)

De asemenea, încă de când copilul tău se află la stadiul de bebeluş, stârneşte în el dorinţa de a fi independent şi promovează o separaţie sănătoasă de părinţi:

• încurajează-l să se implice în activităţi sănătoase şi/sau de grup, care să îi dezvolte abilităţile psihice şi social-emoţionale;
• menţine o atitudine calmă de câte ori copilul se desparte de tine;
• laudă-l de câte ori înregistrează un succes – de exemplu când merge la culcare fără să plângă;
• pentru copiii mai mari: dacă lipsesc de la şcoală, pentru orice motiv, încurajează reîntoarcerea lui în societate cât mai curând cu putinţă. (3)