Telemedicina ar putea oferi soluții utile pentru copiii cu autism și familiile acestora

Telemedicina ar putea oferi soluții utile pentru copiii cu autism și familiile acestora
Părinții care au copii cu autism ar putea beneficia în viitor de terapie prin intermediul serviciilor de telemedicină, reducându-se astfel la jumătate costurile și timpul pentru aceeași îngrijire oferită la un cabinet, conform unui studiu recent.

Telemedicina conectează specialiștii din domeniul medical cu pacienții prin intermediul unui computer sau a unui smartphone, pentru diagnosticare și tratament, fiind eficientă și având costuri mai reduse decât metodele tradiționale. Utilizând o cameră video conectată la calculator sau smartphone, pacienții cu diverse probleme de sănătate pot primi un diagostic direct la domiciliu, precum și recomandări medicale.

Copiii cu autism prezintă o afectare socială și verbală, reacționând diferit la modificări ale programului și rutinei. De asemenea, se poate întâmpla să nu aibă mereu bune abilități de comunicare și de exprimare a sentimentelor sau a nemulțumirilor. Acest lucru crește și frustrarea părinților, deoarece nu pot comunica eficient cu copiii pentru a afla ce-i supără sau deranjează. În astfel de cazuri, poate fi dificil de luat legătura cu un specialist (în special în zonele rurale), atât la centrele medicale, și cu atât mai mult la domiciliul pacientului.

Telemedicina sau eHealth-ul ar putea reprezenta o alternativă reală la această problemă, favorizând rezolvarea problemelor de comportament prin conectarea cu specialiștii, fără a cauza o ruptură a copilului de familie și casă. Specialiștii menționează că prin intermediul acestei tehnologii familiile ar putea fi instruite în timp real să aplice metoda ABA (analiza comportamentală aplicată), o terapie comună pentru copiii cu tulburări din spectrul autist. Aceast coaching ajută părinții să facă față diverselor situații care pot să apară, oferindu-le metode pentru rezolvarea constructivă a problemelor și pentru a înțelege comportamentul copiilor.

Un studiu recent realizat în cadrul Universității din Iowa arată că părinții copiilor cu autism pot aplica eficient diverse metode de terapie în urma interacțiunii cu specialiștii online. Studiul a fost realizat pe un grup de 107 copii cu autism, cu vârsta între 21 luni și 6 ani, tratați între anii 1996 și 2014. Copiii au fost împărțiți în 3 grupuri: 52 de copii tratați între 1996 și 2009 au beneficiat de consult de specialitate la domiciliu; 23 de copii tratați între 2009 și 2012, ai căror părinți au mers la clinicile specializate; 32 de copii tratați între 2012 și 2014 ai căror părinți au fost instruiți privind comunicarea funcțională, un tip de terapie din categoria analizei comportamentale aplicate, prin intermediul telemedicinei la domiciliu. În cazul utilizării serviciilor de telemedicină, rezultatele au fost superioare celorlalte în 90% din cazuri, atât pentru copil cât și pentru familie.

Cu ajutorul acestei tehnologii, părinții au nevoie doar de o conexiune la internet pentru a intra în legătură cu un terapeut direct de la domiciliu, unde copilul se simte mai confortabil. Acest lucru ar putea ajuta la o mai bună gestionare a problemelor într-un timp mai scurt, ajutând atât părinții, cât și copiii, reducând stresul familial și favorizând succesul copiilor la școală și în viață.

Sursa: Science Daily

Data actualizare: 15-04-2016 | creare: 15-04-2016 | Vizite: 496
Bibliografie
Benefits to using telehealth with ASD families, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2016/04/160412160350.htm
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Animalele de companie benefice pentru copiii cu autism (studiu)
  • O nouă descoperire privind bazele genetice ale autismului
  • Mișcările oculare ar putea sta la baza unor noi metode de diagnostic al autismului
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.