Teste ADN pentru a verifica daca o mumie veche de 3.500 de ani ii apartine faraonului Tutmose I
Data publicării: 30-05-2008
Conform lui Zahi Hawass mumia inca neidentificata va fi supusa unor teste ADN si cu raze X. In prezent aceasta mumie misterioasa se afla expusa la Muzeul de Egiptologie din Cairo, insa oamenii de stiinta doresc sa afle cu certitudine daca este sau nu vorba de faraonul Thutmose I.
Thutmose I a fost cel de-al treilea rege al Egiptului din cea de-a 18-a dinastiie de faraoni. Domnia sa este datata intre anii 1506 si 1493 i.d.Hr.. El a fost urmat la tron de catre fiul sau, Thutmose II, care la randul sau a fost succedat de sora sa, Hatshepsut, considerata cea mai puternica femeie faraon din istoria Egiptului antic.
In scopul stabilirii identitatii acestei mumii, autoritatile egiptene au achizitionat un laborator de 5 milioane de dolari dotat pentru analize si teste ADN. Banii pentru acest laborator ultramodern au fost primiti din partea postului de televiziune Discovery Channel, care va avea exclusivitatea asupra documentarelor pe acest subiect. Acest laborator va deschide un ambitios proiect de reexaminare si stabilire a identitatilor si a legaturilor de rudenie dintre conducatorii Egiptului antic pornind de la mumiile existente in muzee.
Cea mai buna metoda de a obtine rezultate exacte despre identitatea unei persoane este prin extragerea de material ADN din nucleii celulari, pentru ca acestia contin informatii genetice de la ambii parinti. In cazul mumiilor insa procesul de identificare se face mult mai greu, existand sanse mici de obtinere a unui material ADN nuclear necontaminat.
Zahi Hawas nu a precizat cu ce material genetic va fi comparat ADN-ul acestei mumii pentru identificare. Anul trecut cercetatorii egipteni au inceput o serie de teste ADN asupra mumiei unei femei pentru a se stabili daca aceasta este regina Hatshepsut, insa rezultatele nu au fost facute publice pana in prezent.
30-05-2008, Vizualizari 398