Testul gumei de mestecat pentru inflamaţia după implantul dentar
©
Autor: Costin Oana
După un implant dentar, între 6 şi 15% dintre pacienţi pot prezenta un răspuns inflamator, cauzat de o bacterie care distruge ţesutul moale şi osul din jurul implantului, în cazurile cele mai grave.
O echipă de cercetători de la Universitatea Julius Maximilians din Würzburg a dezvoltat un test rapid şi eficient de depistare a acestei bacterii, cu ajutorul gumei de mestecat.
Testul funcţionează astfel: dacă pacientul prezintă inflamaţie la nivelul cavităţii orale, sunt activate enzime specifice de degradare a proteinelor. În cinci minute aceste enzime distrug şi un ingredient din guma de mestecat, care va elibera un agent cu gust amar, pe care pacientul nu l-a simţit înainte. Va fi semnalată astfel prezenţa bacteriei.
Testul va putea fi utilizat de oricine şi oricând, fără niciun echipament medical necesar. Cu rezultatul oferit de acest test, pacientul va putea merge la medicul stomatolog pentru confirmarea diagnoscticului şi dacă este cazul, începerea tratamentului.
Testul nu este comercializat încă şi dezvoltatorii estimează o perioadă de 2-3 ani până când va fi disponibil pe piaţă.
Informaţiile despre noua invenţie au fost publicate în jurnalul Nature Communications.
Sursa: Medical Xpress

Data actualizare: 12-06-2019 | creare: 16-08-2017 | Vizite: 4697
Bibliografie
Chewing gum rapid test for inflammation, link: https://medicalxpress.com/news/2017-08-gum-rapid-inflammation.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- O nouă abordare pentru tratarea inflamației țesuturilor parodontale (caz clinic)
- Bolile gingivale și căderea dinților - asociate cu micșorarea creierului (studiu)
- Reducerea prescripțiilor de amoxicilină din stomatologie nu au determinat scăderea incidenței endocarditei infecțioase
- Cea mai bună pastă de dinți pentru prevenirea cariilor - fluorul ca ingredient nu se mai află în top
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant dentar... help!
- E normal dupa ce iti aplica pivotul sa doara ingrozitor?
- Caderea implanturilor dentare
- Bonturi implant
- Durere după montarea bontului de vindecare
- Implant la aproape 20 de ani
- Sanse implant dupa 10 ani de la extractie
- Tipuri de implante
- Implant dentar migrat in sinus
- Diferente intre implanturile dentare INNO si Nobel Replace si Nobel Parallel