Teva angajează un veteran al industriei farmaceutice pentru a redresa compania

Data publicarii: 12-09-2017

Teva Pharmaceutical Industries l-a angajat pe danezul Kare Schultz de la Lundbeck în funcţia de director general, pentru a-i calma pe investitorii îngrijoraţi de viitorul celui mai mare producător de medicamente generice din lume, transmit Reuters şi Bloomberg.

Acţionarii au salutat numirea noului şef al companiei israeliene, acţiunile Teva urcând cu 16% la Bursa de la New York, în timp ce titlurile Lundbeck au scăzut cu peste 13% la Bursa de la Copenhaga. Este pentru prima dată în istoria companiei când directorul general nu este de naţionalitate israeliană.

Salariul de bază a lui Kare Schultz se ridică la două milioane de dolari pe an, plus diverse bonusuri şi opţiuni cu acţiuni pe termen lung. De asemenea, noul şef al Teva va primi la semnarea contractului 20 de milioane de dolari.

Schultz, cu o experienţă de 30 de ani în industria farmaceutică globală, a declarat pentru Reuters că va dezvolta o strategie extrem de clară pentru a rezolva diversele iniţiative de restructurare şi problema datoriei companiei israeliene, de peste 35 de miliarde de dolari.

În trimestrul doi din 2017, Teva a înregistrat venituri de 5,7 miliarde de dolari, din care 3,1 miliarde de dolari de pe urma medicamentelor generice şi 2,1 miliarde de dolari de pe urma propriilor branduri de medicamente. Recent, compania şi-a redus estimările privind veniturile din acest an la 22,8 - 23,2 miliarde de dolari şi a redus dividendele.

În august, Guvernul israelian a cerut Teva Pharmaceutical Industries să readucă acasă locurile de muncă şi operaţiunile şi a indicat că este dispus să ajute la salvarea grupului farmaceutic care se confruntă cu dificultăţi.

Compania are obligaţii faţă de Israel, deoarece de-a lungul timpului a beneficiat de scutiri de taxe, se arată într-un comunicat al ministrului Economiei, Eli Cohen.

Teva este sub presiune din partea investitorilor să-şi achite datoriile de 35 de miliarde de dolari şi să-şi revitalizeze creşterea. Compania vrea să-şi scadă costurile, după ce nu a reuşit să-şi plătească datoriile acumulate în urma achiziţionării, în 2016, a diviziei de medicamente generice a companiei farmaceutice Allergan Plc, pentru 40,5 miliarde de dolari.

Până la sfârşitul anului, Teva vrea să concedieze pe plan global 7.000 de angajaţi sau aproximativ 12% din forţa sa totală de muncă. Reducerile planificate în Israel reprezintă doar 5% din totalul angajaţilor Teva, unul dintre cei mai mari angajatori din Israel, care, la sfârşitul anului trecut, avea în ţara natală 6.863 de muncitori. Compania l-a asigurat pe Cohen că va întârzia unele concedieri, iar majoritatea va fi efectuată prin pensionări voluntare.

Teva Pharmaceutical Industries Ltd, cel mai mare producător de medicamente generice din lume, este prezent şi în România.
Sursa: Agerpres, 12-09-2017, Vizualizari 51
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK