Thailanda - Alţi doi copii au fost salvaţi din peştera inundată

Data publicarii: 10-07-2018

Alţi doi copii au fost salvaţi marţi din peştera inundată din Thailanda, în care 12 adolescenţi şi antrenorul lor de fotbal au rămas blocaţi timp de peste două săptămâni. Reuşita echipajelor de intervenţie oferă speranţa că toţi cei 13 tineri vor fi salvaţi până la sfârşitul acestei zile, informează Reuters.

Un martor citat de Reuters a văzut doi tineri transportaţi pe targă în afara peşterii Tham Luang. Ei fac parte din primul grup de copii scoşi din peşteră marţi, a treia zi a operaţiunilor de salvare.

Opt copii au fost salvaţi pe parcursul primelor două zile din cadrul acestei misiuni - patru duminică şi alţi patru în cursul zilei de luni.

Autorităţile locale nu au dezvăluit numele tinerilor salvaţi marţi.

Coordonatorul celulei de criză, Narongsak Osottanakorn, a dezvăluit în cursul dimineţii că operaţiunea de marţi va prezenta "provocări" mai mari, întrucât presupune scoaterea din peşteră a unui număr mai mare de tineri (cinci, în comparaţie cu patru pentru fiecare zi a misiunii de salvare) de către cei trei scafandri din Marina thailandeză care îi însoţesc spre suprafaţă.

Salvatorii au învăţat din experienţa primei zile a misiunii şi au fost cu două ore mai rapizi luni, când au scos din peşteră al doilea grup de copii.

Totuşi, ploile musonice riscă să se infiltreze prin pereţii de calcar ai peşterii şi să inunde foarte repede tunelurile acesteia.

"Sper că astăzi misiunea va fi mai rapidă sau se va derula cu aceeaşi viteză ca ieri", a declarat Narongsak Osottanakorn.

O echipă formată din scafandri internaţionali şi membri ai trupelor speciale din Marina thailandeză îi ghidează pe adolescenţi de-a lungului unui traseu subteran cu o lungime de aproape 4 kilometri, care include secţiuni inundate.

Cei 12 copii din echipa de fotbal Wild Boars şi antrenorul lor au rămas blocaţi pe 23 iunie în peştera pe care voiau să o exploreze după un antrenament, în momentul în care au fost surprinşi de o creştere rapidă a nivelului apei, cauzată de ploi torenţiale sezoniere.

Cei 13 tineri au fost descoperiţi de doi scafandri britanici pe 2 iulie. Tinerii se refugiaseră pe o stâncă aflată într-o cameră subterană parţial inundată şi aflată la mai mulţi kilometri în interiorul acelui complex carstic.

Cei opt băieţi scoşi la suprafaţă duminică şi luni au o stare generală de sănătate bună, iar unii dintre ei au cerut să mănânce la micul-dejun pâine cu ciocolată, au dezvăluit autorităţile locale.

Doi dintre copii sunt suspectaţi de infecţii pulmonare, însă cei patru salvaţi în prima zi a misiunii sunt capabili deja să meargă pe propriile picioare şi fac mici plimbări în jurul paturilor din saloanele spitalului în care au fost internaţi.

Ei se află încă în carantină din cauza riscului de infecţie şi vor rămâne cel mai probabil încă o săptămână pentru a efectua o serie de teste medicale.

Alţi patru băieţi au fost scoşi pe targă din peştera Tham Luang, aflată în apropiere de graniţa cu Myanmar, luni, ridicând astfel la opt numărul tinerilor salvaţi în primele două zile ale misiunii.

Numeroase persoane din Thailanda şi din alte ţări au lăudat eforturile depuse de echipa de salvare, inclusiv reprezentanţii şcolii Mae Sai Prasitsart, unde învaţă şase dintre copiii blocaţi în peşteră.

Miliardarul Elon Musk, un cunoscut antreprenor din industria noilor tehnologii, a pătruns în peştera thailandeză luni şi a oferit echipei de salvare un submarin "de mărimea unui copil", produs de compania sa, SpaceX, a declarat Anupong Paochinda, ministrul thailandez de interne.

Elon Musk a publicat un mesaj pe Twitter în care a confirmat informaţia: "Tocmai m-am întors din Peştera 3. Minisubmarinul este pregătit, în caz de necesitate. Este realizat din segmente de rachetă şi se numeşte Wild Boars, după numele echipei de fotbal a copiilor. Îl las aici în caz că va fi nevoie de el pe viitor".
Sursa: Agerpres, 10-07-2018, Vizualizari 25
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK