Timiş: Proiect european ERASMUS+ pentru reducerea numărului de amputaţii

Data publicarii: 12-01-2016

Spitalul Judeţean Timişoara găzduieşte luni şi marţi întâlnirea inaugurală a unui proiect ERASMUS+ de care vor beneficia medicii specializaţi în chirurgie vasculară şi endovasculară, prin Centrul pentru Promovarea Învăţării Permanente (CPIP), şi care va permite extinderea aplicării tehnicilor moderne în domeniu pentru reducerea numărului de amputaţii la membrele inferioare.

'Progresele medicale se traduc în tratamente ale unor stadii de boală imposibil de tratat anterior şi, de asemenea, mai uşor de suportat de către pacienţi. O evoluţie majoră în chirurgia vasculară o reprezintă tehnicile endovasculare, care au devenit o componentă importantă în arsenalul chirurgului vascular şi pe viitor probabil că vor reprezenta metoda preferată în tratamentul bolii arteriale periferice', a declarat, luni, prof. univ. dr. Mihai Ionac, şeful Secţiei de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean Timişoara, într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit acestuia, în numeroase situaţii, tehnicile de dilatare şi stentare sunt singurele care pot salva membrele inferioare de la amputaţie. La ora actuală, aceste tehnici au depăşit ca pondere intervenţiile chirurgicale clasice, iar trendul este crescător. Mai mult, Boardul European de de Chirurgie Vasculară din cadrul Uniunii Europene a Specialităţilor Medicale (UEMS) a redefinit chirurgia vasculară în Chirurgie Vasculară şi Endovasculară, iar specialistul, ca şi chirurg vascular şi endovascular.

Răspunzând acestor nevoi de adaptare la realităţile şi evoluţia specialităţii, Societatea Română de Chirurgie Vasculară (SRCV), la numai doi ani de la înfiinţarea sa, a câştigat la nivel naţional un proiect Erasmus+, finanţat cu suma de 139.000 euro. Proiectul intitulat 'Oportunităţi pentru dezvoltarea profesională în boala vasculară' a fost evaluat cu cel mai mare punctaj la categoria sa de către Agenţia Naţională Erasmus+.

Acest proiect are în parteneriat clinici de prestigiu în chirurgie vasculară din Europa, precum Departamentul de Chirurgie Vasculară din Munchen (Germania), Clinica de Chirurgie Vasculară din Groningen (Olanda) şi Great Middle East Health and Education Foundation, Ankara (Turcia).

'Centrul pentru Promovarea Învăţării Permanente Timişoara este partener, responsabil cu dezvoltarea componentei pedagogice şi de lifelong learning, atât online, cât şi off line. Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea unui model de învăţământ la distanţă în chirurgia vasculară periferică în care medicii specialişti şi rezidenţi învaţă să aplice tehnicile moderne endovasculare şi microchirugicale de revascularizare la pacienţii cu boală arterială periferică. Rezultatele scontate includ crearea unui curriculum pentru boala arterială periferică la nivelul circulaţiei de sub genunchi, crearea unei platforme online de informaţii specifice şi de învăţare a tehnicilor operatorii endovasculare necesare', a mai precizat profesorul Mihai Ionac.
Sursa: Agerpres, 12-01-2016, Vizualizari 327
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK