Timiş: Robu consideră aberant refuzul ME de a atribui Ambulanţei spaţiul Liceului Agricol

Data publicării: 04-10-2017

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat, marţi, că Ministerul Educaţiei nu şi-a dat acceptul pentru ca un spaţiu administrat de municipalitate, în care nu se mai desfăşoară activitate şcolară, să fie atribuit Serviciului de Ambulanţă, considerând "aberantă" această atitudine.

''La cererea Serviciului de Ambulanţă, am decis să oferim spaţiu pentru încă un punct de lucru, la Liceul Agricol - unde nu se mai ţin cursuri de foarte mult timp, pentru că nu mai sunt elevi - de acolo să poată interveni cât mai prompt în partea de nord a oraşului. Nu putem să punem la dispoziţia Ambulanţei acel spaţiu pentru că este acolo un litigiu. Nu ştiu până când mai continuă această situaţie aberantă, când tu (municipalitate, n.r.) eşti proprietar al terenului, iar un individ de la minister spune că a văzut într-o hârtie că este un litigiu'', a afirmat Nicolae Robu, în conferinţa de presă.

Edilul a susţinut că reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu cunosc situaţia din teren şi că nu ar fi "deranjaţi" de spaţiile şcolare care stau nefolosite, în paragină, degradându-se, dar sunt deranjaţi când administraţia locală dă un astfel de spaţiu unor alte instituţii publice de stat.

''Este aberant. Le-am cerut parlamentarilor să intervină pentru a se repara această aberaţie legislativă. Acolo (la fostul Liceu Agricol, n.r.) a fost o afacere mafiotă, s-au făcut mici amenajări, mici înţelegeri, dar nu a intrat nimeni peste ei. Noi (primăria, n.r.) nici nu ar trebui să-i întrebăm pe cei din minister dacă ne dau avizul'', a adăugat Robu.

Serviciul de Ambulanţă, cu sediu în sudul oraşului, a solicitat municipalităţii un spaţiu în nord, pentru a deschide un punct de lucru.

''La ora actuală, toate ambulanţele pleacă de la Spitalul Judeţean şi sunt situaţii în care se impun intervenţii foarte rapide şi, până se ajunge la locul destinaţiei, în nordul oraşului şi înapoi la Judeţean sau la alte spitale de pe traseu, trece un timp considerabil care poate fi decisiv pentru viaţa pacientului'', a subliniat Nicolae Robu.

Serviciul de Ambulanţă a apreciat că locaţia ar corespunde necesarului pentru a deschide un punct de lucru, locul fiind şi uşor accesibil, iar primăria ar fi urmat să pună la dispoziţie spaţiile cu facilităţi pentru parcare şi personal.
Sursa: Agerpres, 04-10-2017, Vizualizari 158
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.