Timiş: Universitatea de Medicină şi Farmacie ''Victor Babeş'' îşi prezintă oferta educaţională la RIUF

Data publicarii: 05-10-2017

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ''Victor Babeş'' din Timişoara se alătură şi anul acesta celor mai prestigioase universităţi din ţară şi străinătate pentru a participa la cel mai mare eveniment educaţional din Europa de Sud - Est, RIUF (The Romanian International University Fair), au informat, miercuri, reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior.

''Potrivit statisticilor realizate de organizatorii RIUF, tot mai mulţi tineri români caută atât programe de studiu în România, cât şi în străinătate. Dintre cei aproximativ 44 de mii de tineri vizitatori care au participat la RIUF în ultimii doi ani, 37% sunt decişi să urmeze un program de studiu în străinătate, 11% caută programe de studiu doar în România, iar 52% vor să studieze în străinătate, dar acceptă ideea de a studia în România, dacă găsesc un program de studiu potrivit'', se arată într-un comunicat al UMF ''Victor Babeş'', remis AGERPRES.

La târgul de universităţi, organizat în 10 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara, cu începere de la ora 10,30, sunt aşteptaţi elevii care vor să afle informaţii reale despre studiul internaţional, dar şi despre cel din România, chiar de la reprezentanţi ai universităţilor.

În această toamnă, la eveniment vor fi prezente peste 65 de universităţi din nouă ţări, precum Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Elveţia sau Germania, ce vor oferi persoanelor interesate informaţii despre peste 6.000 de programe de studiu din 15 domenii de activitate printre care business şi economie, medicină, inginerie, PR şi marketing, arte şi design.

Alături de acestea, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara îşi va prezenta oferta educaţională pentru ca elevii dornici să urmeze o carieră în domeniul medical să poată beneficia de cele mai reale şi actuale informaţii.
Sursa: Agerpres, 05-10-2017, Vizualizari 33
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK