Țiuit în urechi (tinitus)

Autor:

Țiuit în urechi (tinitus)
Tinitusul reprezintă percepția unui sunet la nivelul urechii în absența unei surse externe. Sunetul poate varia, luând forma unui țiuit, vuiet, zumzet, șuierat, fluierat, sâsâit, ciripit sau clic. Ocazional poate fi un segment dintr-o piesă muzicală familiară, în special la persoanele vârstnice cu interes muzical, dar care și-au pierdut auzul (tinitus muzical sau halucinație muzicală). Tonul poate fi înalt sau jos, iar nivelul poate varia în timp. (1, 2, 3)

Zgomotul poate fi continuu sau intermitent, fiind perceput la nivelul uneia sau a ambelor urechi, în mijlocul capului, iar în unele situații este chiar greu de localizat. (1)
În forma sa cea mai ușoară, tinitusul este frecvent întâlnit și multe persoane de toate vârstele experimentează sunete ocazionale în ureche, spre exemplu după ce au fost într-un loc zgomotos precum la un concert sau într-un pub. (3)

Aproximativ 30% dintre persoane vor avea tinitus la un moment dat în viață, procentul celor cu tinitus persistent fiind de 10%. Acesta este mai comun la cei care și-au pierdut auzul sau prezintă alte patologii ale urechii, dar poate apărea și la persoanele cu auz normal. (1)

Conștientizarea tinitusului variază în funcție de persoană, majoritatea afirmând că nu sunt afectate în niciun fel de țiuitul în urechi. Totuși, unele persoane se simt moderat deranjate, iar altele afirmă că tinitusul interferează cu stilul de viață. (1)

Posibile cauze

Tinitusul nu este o boală în sine, ci un simptom care apare în urma unei afecțiuni a sistemului auditiv. (5)

Undele sonore (vibrațiile) intră în ureche și ajung la cohlee, organul auditiv din urechea internă tapetat cu mii de celule mici denumite celule păroase. Aceste celule păroase transformă undele sonore în semnale electrice, pe care nervul auditiv le transmite la creier. Aici semnalele electrice sunt traduse în diverse sunete (precum o conversație, pași etc.) Creierul este format din sisteme complexe de filtrare a sunetelor neimportante pentru noi și care controlează răspunsul unei persoane la sunet. Acest mecanism al creierului face ca uneori să nu percepem zgomotele din trafic sau ticăitul ceasului, dar totuși să auzim un bebeluș plângând sau când cineva ne strigă numele. (5)

În situația unei leziuni la nivelul celulelor păroase sau al blocării canalului auditiv cu un dop de cerumen, creierul primește mai puține semnale electrice. Pentru a crește cantitatea de semnale electrice primite de ureche, neuronii devin hiperactivi, producând zgomote la nivelul sistemului auditiv. Dacă creierul nu filtrează aceste zgomote, ele vor fi percepute ca tinitus. (5)

Frecvent, tinitusul este cauzat de:
  • pierderea auzului la vârstnici - odată cu înaintarea în vârstă, în special după 60 de ani, simțul auzului se deteriorează, ducând la pierderea auzului (presbiazcuzie) și tinitus.
  • post-expunere la zgomote puternice - zgomotele puternice, precum cele produse de utilaje grele, arme de foc, drujbă etc. sunt o cauză comună a tinitusului cauzat de pierderea auzului; date la volum tare și utilizate pentru un timp îndelungat, MP3 player-ele sau ipod-urile pot determina de asemenea tinitus prin pierderea auzului; tinitusul poate apărea și după un concert mai zgomotos (expunere la zgomot puternic într-un interval scurt de timp), dar în mod obișnuit acesta dispare de la sine;
  • blocarea canalului auditiv cu dopuri de cerumen - rolul cerumenului este de a proteja canalul auditiv de reziduuri și de a opri bacteriile să crească; acumularea unei cantități prea mari de cerumen duce la pierderea auzului și iritarea timpanului, determinând tinitus;
  • modificări ale oaselor de a nivelul urechii - rigidizarea oaselor din urechea medie (otoscleroză), ce apare în mod ereditar și este cauzată de o creștere anormală a oaselor, poate afecta auzul, cauzând tinitus. (6)

Alte cauze ale tinitusului mai puțin întâlnite sunt:
  • boala Meniere - tinitusul poate fi un indicator timpuriu al bolii Meniere, o afecțiune a urechii interne probabil cauzată de o presiune anormală a fluidului în urechea internă;
  • neurinom de acustic (schwannom vestibular) - reprezintă o tumoare benignă apărută la nivelul nervului cranian ce face legătura între creier și urechea internă, având rol în echilibru și auz; în mod obișnuit, neurinomul determină tinitus la nivelul unei singure urechi;
  • anomalii ale articulației temporo-mandibulare;
  • leziuni cerebrale sau ale gâtului - pot afecta urechea internă, nervii auditivi sau structurile creierului responsabile de simțul auzului; de obicei cauzează tinitus la nivelul unei singure urechi. (6)

La baza tinitusului stau foarte rar anomalii ale vaselor de sânge (tinitus pulsatil):
  • ateroscleroza - odată cu înaintarea în vârstă și depunerea de colesterol, vasele de sânge importante situate în urechea medie și internă își pierd elasticitatea, iar capacitatea de a-și destinde pereții scade; în consecință, fluxul de sânge devine mai puternic, iar urechea poate percepe acest sunet; de obicei, acest tip de tinitus apare la nivelul ambelor urechi;
  • hipertensiunea arterială și factorii care cresc presiune sangvină (stres, alcool, cafeină) pot accentua tinitusul;
  • tumori cerebrale sau ale gâtului - tumorile care exercită presiune pe vasele de sânge de la nivelul capului sau gâtului (neoplasm vascular) pot cauza tinitus alături de alte simptome;
  • malformații ale capilarelor - malformațiile capilarelor sau arterio-venoase reprezintă legături anormale între artere și vene care pot determina tinitus la nivelul unei singure urechi.
  • flux sangvin turbulent - scăderea diametrului arterei carotide sau a venei jugulare poate cauza un flux de sânge turbulent, neregulat, cauzând tinitus. (6)

Printre medicamentele care pot determină tinitus se numără antibioticele (polimixină B, eritromicină, vancomicina, neomicină), diureticele (furosemid, bumetanid, acid etacrinic), medicamentele anticanceroase (mecloretamin, vincristin), anumite antidepresive, aspirină în doze foarte mari, medicamente cu chinină utilizate pentru malarie sau alte patologii. (6)

Factorii de risc pentru tinitus sunt:
  • expunerea la zgomote puternice - cele mai predispuse sunt persoanele care lucrează în medii cu poluare fonică (muncitorii care lucrează în fabrici, în industria construcțiilor, soldații sau muzicienii); expunerea prelungită la zgomot puternic poate afecta celulele păroase din ureche care transmit semnale la creier;
  • vârsta - înaintarea în vârstă determină scăderea numărului de fibre nervoase funcționale din ureche, apărând probleme de auz asociate cu tinitus;
  • sexul - bărbații sunt mai predispuși la tinitus;
  • fumatul;
  • tulburări cardiovasculare - hipertensiunea arterială sau ateroscleroza, patologii ce modifică fluxul sangvin, pot crește riscul de apariție al tinitusului.

Semne și simptome

Tinitusul se referă la perceperea unui sunet neobișnuit fără o sursă externă, acest lucru aducând disconfort. Simptomele includ următoarele tipuri de sunete pe care o anumită persoană le poate auzi la un moment dat: țiuit, zumzet, hohot, clic, sâsâit. (6)
Sunetul neobișnuit poate varia ca tonalitate și poate fi auzit la nivelul unei urechi sau a ambelor urechi. Poate fi constant sau intermitent. Uneori zgomotul poate fi atât de puternic încât să afecteze capacitatea de concentrare sau chiar de a auzi sunetele normale. (6)

Există 2 tipuri de tinitus:
  • subiectiv – cel mai comun tip; poate fi auzit doar de pacient; la baza tinitusului subiectiv stau afecțiuni ale urechii externe, mijlocii sau interne, probleme ale nervului auditiv sau ale componentelor din creier răspunzătoare de traducerea semnalelor electrice în sunet (căile auditive);
  • obiectiv – mai puțin întâlnit; poate fi perceput de persoana care examinează pacientul; printre cauze se numără spasmul mușchilor mici din urechea internă, anomalii în interiorul vaselor de sânge din jurul urechii, fluxul de sânge crescut la nivelul urechii sau defecte anatomice ale vaselor de sânge (3, 6)

Diagnostic

O persoană cu tinitus trebuie să se adreseze medicului otolaringolog (ORL) care va realiza un examen amănunțit al capului, gâtului și urechilor, verificând cu ajutorul testelor dacă s-a produs o posibilă pierdere a auzului odată cu apariția tinitusului. (4)

Printre teste se numără:
  • testul auditiv (evaluare audiologică) – pacientul este condus într-o cameră izolată fonic și i se oferă o pereche de căști prin care se vor transmite anumite sunete, mai întâi la o ureche, apoi la cealaltă; el trebuie să indice momentul când aude sunetul, iar rezultatele sunt comparate cu cele normale pentru vârsta sa;
  • testul de mișcare - pacientul este solicitat să își miște ochii, să încleșteze mandibula sau să își miște gâtul, brațele și picioarele; modificarea sau agravarea tinitusului poate ajuta la identificarea unei tulburări ce necesită tratament;
  • teste imagistice – tomografie computerizată (CT) sau rezonanță magnetică (RMN) în funcție de cauza tinitusului. (6)
Pacientul poate fi adresat și unui audiolog care poate măsura funcția auditivă și evalua severitatea tinitusului. (4)

Tipului sunetului pe care îl percepe o persoană poate fi relevant pentru diagnostic:
  • freamăt sau zumzet – tinitusul poate avea origine vasculară, iar persoana poate experimenta fluctuații ale sunetului atunci când face mișcare sau schimbă poziția corpului;
  • clic – pot avea loc contracții musculare în interiorul și în jurul urechii, iar sunetul poate fi auzit în ropote; contracțiile pot dura câteva secunde până la câteva minute;
  • pulsatil (ca bătăile inimii) – tinitusul pulsatil este determinat de afecțiuni ale vaselor de sânge (hipertensiune arterială, anevrism sau tumoră) și blocarea canalului auditiv sau a trompei lui Eustache, lucru care poate amplifica sunetul bătăilor de inimă la nivelul urechii;
  • sunet de tonalitate scăzută – tinitusul poate fi determinat de boala Meniere și poate fi foarte puternic înaintea unui atac de vertigo;
  • sunet de tonalitate ridicată – expunerea la zgomote foarte puternice sau loviturile în ureche pot determina un țiuit sau zumzet de tonalitate înaltă care dispare în mod obișnuit după câteva ore; totuși tinitusul poate fi permanent dacă se pierde capacitatea de a mai auzi; expunerea la zgomot pentru un timp îndelungat, pierderea auzului ca urmare a înaintării în vârstă sau medicamentele pot cauza un țiuit continuu de tonalitate înaltă în ambele urechi; țiuitul continuu de tonalitate înaltă la nivelul unei singure urechi poate fi cauzat de neurinomul de acustic;
  • alte sunete – rigidizarea oaselor urechii interne (otoscleroză) poate determina tinitus de tonalitate joasă continuu sau intermitent; de asemenea, o varietate de alte sunete pot apărea ca urmare a depozitării în canalului auditiv a dopurilor de cerumen, corpurilor străine sau păr, prin frecarea acestora de timpan. (6)

Tratament

Până în prezent nu s-a descoperit un tratamente pentru tinitus, dar există metode ce pot ameliora simptomele. În funcție de severitatea tinitusului și de fiecare individ în parte, majoritatea medicilor prescriu o combinație din următoarele:
  • aparat auditiv – recomandat pacienților cu tinitus asociat cu pierderea auzului;
  • consiliere – pacientul este învățat cum să facă față tinitusului în viața de zi cu zi; prin componenta educațională, ședințele de consiliere îl ajută pe pacient să înțeleagă mai bine fenomenele din creier răspunzătoare de apariția tinitusului; pacientul poate învăța anumite tehnici de minimizare a țiuitului din urechi, de relaxare sau poate fi ajutat să adoarmă mai bine noaptea;
  • generatoare portabile de sunet - reprezintă dispozitive electronice minuscule care se introduc în ureche și generează un sunet plăcut și fin care maschează tinitusul; acest sunet poate fi muzică sau orice alt tip de zgomot;
  • generator de sunet de pus pe masă – se recomandă în cazul tinitusului de intensitate mică; așezat lângă pat, el poate fi programat pentru a genera sunete plăcute precum sunetul unei cascade, valuri, ploaie, relaxând pacientul și ajutându-l să adoarmă mai bine;
  • stimularea nervului acustic – este o tehnică relativ nouă recomandată la pacienții cu tinitus foarte zgomotos sau care persistă, ce utilizează un dispozitiv de mărimea unei palme și o pereche de căști pentru a transmite un semnal acustic broadband (în bandă largă) cu muzică; tratamentul poate stimula modificarea circuitelor neuronale în creier, determinând o desensibilizare la tinitus;
  • implant cohlear – este utilizat uneori la pacienții cu tinitus asociat cu pierderea severă a auzului; dispozitivul șuntează zona afectată a urechii interne și trimite semnale electrice care stimulează direct nervul auditiv; el ajută la producerea unor sunete care acoperă tinitusul și generează o modificare la nivelul circuitelor neuronale;
  • antidepresive și medicamente anxiolitice – pot fi prescrise de medic pentru a îmbunătăți starea de spirit și calitatea somnului. (4)

Având în vedere că cea mai frecventă cauză de tinitus este pierderea auzului determinată de zgomot, orice persoană poate lua măsuri pentru limitarea expunerii la sunete puternice prin îndepărtarea de zgomot, scăderea volumului sau purtarea unor dopuri de urechi în situațiile cu zgomote foarte puternice. (4)

De asemenea cercetătorii sugerează următoarele potenţiale tratamente pentru tinitus:
  • stimulare electrică sau magnetică a zonelor din creier răspunzătoare de auz;
  • stimulare magnetică repetitivă transcranială;
  • hiperactivitatea și stimularea cerebrală profundă;
  • resetarea hărții tonotopice. (4)
Caută un semn/simptom de boală:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK