Tipuri de învățare și experimentele clasice din spatele teoriei
Autor: Bărbulescu Anna
În psihologie, învăţarea presupune schimbarea relativ permanentă a comportamentului, ca rezultat al experienÅ£ei ÅŸi al interacÅ£iunii cu mediul. Modalităţile de învăţare sunt împărÅ£ite în trei categorii principale: învăţare neasociativă, asociativă ÅŸi cognitivă.
Cele mai simple forme de învăţare sunt cele neasociative, reprezentate de adaptare, care apare în momentul în care persoana se obiÅŸnuieÅŸte cu un stimul repetat, ÅŸi sensibilizare, susÅ£inută de reacÅ£ia organismului în momentul în care este expus la un stimul asociat cu senzaÅ£ia de durere.
În afara învăţării neasociative, care are loc instinctiv ÅŸi inconÅŸtient, psihologii consideră că există o serie de mecanisme de bază ale asimilării cunoÅŸtinÅ£elor: condiÅ£ionarea clasică (învăţarea prin asocierea stimulilor) ÅŸi condiÅ£ionarea operantă (învăţarea rezultată din asocierea între comportamente È™i consecinÅ£e), care aparÅ£in grupului de învăţare asociativă ÅŸi învăţarea cognitivă (reprezentată de manipularea mentală a informaÅ£iei), la care se alătură învățarea socială.
Învățarea asociativă
Condiţionarea clasică
Prima formă a teoriei a fost enunÈ›ată de Aristotel, care considera că la baza învăţării stă apariÅ£ia evenimentelor în timp ÅŸi spaÅ£iu sau contiguitatea. Acesta considera că există trei posibile relaÅ£ii între începutul unei imagini si succesiunea ei: relaÅ£ia bazată pe succesiune, opoziÅ£ie ÅŸi contiguitate. Legea contiguităţii spune că mintea, în prezenÅ£a oricărei stări, tinde să o asemene cu o experienţă trecută similară. Cel mai cunoscut experiment de învăţare asociativă a fost realizat în anul 1890 de către psihologul ÅŸi fiziologul rus Ivan Pavlov, în contextul în care acesta analiza rolul salivaÅ£iei în procesul digestiv. [1], [2]
Experimentul lui Pavlov
Pentru a determina răspunsul reflex al glandelor salivare în momentul hrănirii, omul de ÅŸtiinţă măsura cantitatea de salivă secretată de un câine la primirea hranei. În timpul experimentului, Pavlov a observat că adesea câinii salivau înainte de a-È™i primi mâncarea È™i că între prezenÅ£a mâncării ÅŸi anumiÈ›i stimuli exteriori se crea o relaÅ£ie de contiguitate. Prepararea mâncării ÅŸi paÅŸii experimentului, executaÅ£i înainte de hrănire, provocau un răspuns reflex similar cu cel al ingerării mâncării, deoarece câinii învăţaseră să asocieze mâncarea cu rutina experimentului.
AÅŸadar, Pavlov a demonstrat faptul că o formă a învăţării prin asociaÅ£ie este reprezentată de condiÅ£ionarea clasică. Aceasta presupune asocierea în timp a unui stimul neutru cu un stimul declanÅŸator de răspuns. Ulterior, fiziologul a studiat progresul procesului de învăţare, utilizând în experimentele sale un metronom ca stimul neutru. Pavlov a ajuns la următoarea concluzie: cu cât mai frecvent era asociat sunetul metronomului cu hrana, cu atât mai des provoca salivare. De asemenea, a constatat că pe măsură ce timpul de aÈ™teptare din momentul auzirii sunetului până în momentul primirii mâncării era mai lung, cu atât reflexul de salivare scădea.
Prin condiÅ£ionarea clasică individul învaţă, însuÅŸindu-ÅŸi un comportament nou sau îÅŸi schimbă un comportament mai vechi, ca răspuns la un stimul nou. De asemenea, răspunsul condiÅ£ionat poate să apară ÅŸi în cazul stimulilor asemănători celui declanÅŸator, fenomen intitulat generalizarea stimulilor.
Discriminarea apare în momentul în care stimulul primit diferă de cel original, iar extincÅ£ia se produce în momentul în care stimulul condiÅ£ionat este repetat fără a fi urmat de stimul. [3], [4]
Aplicaţii ale condiţionării clasice
S-a demonstrat fapul că învăţarea prin condiÅ£ionarea clasică poate duce la reacÅ£ii fobice, la scăderea încrederii în sine a elevului ÅŸi la tendinÅ£a de evitare a anumitor circumstanÅ£e asociate cu stimulul. Psihologul John Locke a arătat că în momentul în care elevii sunt pedepsiÅ£i la ÅŸcoală ÅŸi asociază ideea studiului cu un mediu ostil ÅŸi potenÅ£ial vătămător, ei încep să se teamă de obiectele asociate ÅŸcolii, nu numai de profesorul în cauză.
Învăţarea într-un mediu exagerat de restrictiv, în care elevul se simte ameninÅ£at sau este constant pedepsit, poate duce la o teamă generală faţă de studiu, care scade randamentul de lucru, dorinÅ£a elevului de cunoaÅŸtere ÅŸi, dacă situaÅ£ia nu este remediată, se poate ajunge la dorinÅ£a de a abandona È™coala.
În anul 1920, psihologul John Watson a realizat unul dintre cele mai cunoscute studii legate de condiÅ£ionarea clasică, intitulat The Little Albert Experiment. Albert, un bebeluÅŸ în vârstă de 11 luni a fost subiectul experimentului menit să demonstreze fenomenul de generalizare. Acesta fusese lăsat să se joace cu diferite animale de pluÅŸ, printre care un ÅŸoarece alb care, în momentul în care era atins, scotea un zgomot puternic - stimulul. ReacÅ£ia necondiÅ£ionată la zgomot a fost de frică. După mai multe asocieri ale È™oarecelui alb cu zgomotul, copilul răspundea cu teamă, evitându-l. Ulterior, el a dezvoltat reacÅ£ii similare faţă de alte jucării albe asemănătoare, dovedind atât fenomenul de generalizare, cât ÅŸi posibilitatea dezvoltării fobiilor. Din păcate, Albert a murit la vârsta de ÅŸase ani ÅŸi nu s-au putut constata efectele pe termen lung ale experimentului. [5], [6]
Un alt experiment cunoscut a fost realizat în anii 1960 de psihologul ÅŸi profesorul Clark Kenneth, care s-a folosit de două păpuÅŸi, una albă ÅŸi una neagră, pentru a demonstra influenÅ£a mediului asupra asociaÅ£iilor. SubiecÅ£ii experimentului au fost copii albi ÅŸi de culoare, cărora li s-au pus întrebări precum: „Care dintre păpuÅŸi arată ca tine?”, „Care e păpuÅŸa bună, care e păpuÅŸa rea?”. Majoritatea copiilor, indiferent de etnie, s-au identificat cu păpuÅŸa albă ÅŸi, de asemenea, au indicat că păpuÅŸa albă este „bună”ÅŸi „drăguţă”, iar cea neagră este „murdară” ÅŸi „rea”. AsociaÅ£iile făcute Å£in de formarea prejudecăţilor, culoarea neagră a pielii fiind asociată cu sărăcia. Copiii au generalizat, învăţând să atribuie aceste caracteristici pentru persoanele de culoare neagră. [7]
CondiÅ£ionarea clasică este îndeosebi utilzată în reclame, în emisiuni ÅŸi în filme, cu rol în influenÅ£a emoÅ£iilor spectatorilor. Psihologii din domeniul publicitar se folosesc de acest tip de condiÅ£ionare pentru a asocia produsele promovate cu stimuli atractivi, precum distracÅ£ia, bunăstarea, confortul, atracÅ£ia sexuală sau ideea unui stil luxos de viaţă.
De exemplu, multe dintre reclame apelează la sex-appeal, produsele fiind asociate unor femei frumoase, determinând o sexualizare a relaÅ£iei dintre client ÅŸi produs. Un alt gen de reclame este constituit de campaniile de conÅŸtientizare, care asociază viciile sau obiceiurile dăunătoare precum fumatul sau consumul excesiv de alcool cu pericolul, boala sau chiar moartea. [8]
Condiţionarea operantă
CondiÅ£ionarea operantă reprezintă cea mai mare parte din ceea ce oamenii învaţă pe parcursul vieÅ£ii. Această condiÅ£ionare este definită ca „formă de învăţare în care consecinÅ£ele comportamentului influenÅ£ează probabilitatea de apariÅ£ie a acestuia. ” Cu alte cuvinte, efectul unui anumit comportament determină repetarea sau nerepetarea lui ÅŸi în viitor.
Un experiment paralel cu cel efectuat de Pavlov asupra câinilor, a fost realizat de Edward Thorndike, care observa comportamentul pisicilor. Omul de ÅŸtiinţă a închis o pisică într-o cutie închisă cu un zăvor ÅŸi a aÅŸezat în faÅ£a cuÅŸtii, în câmpul vizual al animalului, o farfurie cu hrană. Pisica putea ieÅŸi din cuÅŸcă dacă acÅ£iona zăvorul È™i, după numeroase încercări ineficiente, animalul a reuÅŸit în cele din urmă să deschidă zăvorul, ajungând la mâncare. Repetând experimentul de mai multe ori, Thorndike a ajuns la concluzia că pisica se eliberează din ce în ce mai repede din cuÅŸcă, pentru a-È™i atinge scopul È™i a emis ipoteza conform căreia efectele unei acÅ£iuni au un rol important în dezvoltarea unei viitoare acÅ£iuni, ipoteză cunoscută sub denumirea de „Lege a efectului”. Aceasta susÅ£ine că există tendinÅ£a de repetare a comportamentelor care duc la un rezultat satisfăcător. De asemenea, omul de ÅŸtiinţă a concluzionat că pedeapsa este ineficientă în ruperea legăturii dintre comportament ÅŸi rezultatul său È™i că pedepsirea poate duce la un comportament imprevizibil. [9], [10]
Psihologul american Burrhus F. Skinner considera că acest tip de condiÅ£ionare este cel mai important în procesul de învăţare. Spre deosebire de metoda condiÅ£ionării clasice, individul învaţă să lucreze cu mediul pentru a obÅ£ine rezultatele dorite, nu asimilează prin reacÈ›ii la stimuli. În funcÈ›ie de legătura dintre comportament È™i consecință, Skinner a propus clasificarea relaÈ›iilor în multiple tipuri de contingență: întărirea pozitivă, negativă, exitincÈ›ie È™i pedeapsă.
Întărirea pozitivă are în vedere probabilitatea apariÈ›iei unui comportament, în funcÈ›ie de consecinÈ›a sa. Există trei aspecte principale ale întăririi pozitive:
- Sincronizarea presupune apariÈ›ia rezultatului pozitiv la scurt timp după răspuns. AÈ™adar, un timp prelungit între comportament È™i rezultat poate duce la o diminuere a eficienÈ›ei învățării.
- ConsistenÈ›a întăririi - este necesară menÈ›inerea apariÈ›iei consecinÈ›ei pozitive după fiecare răspuns, lucru esenÈ›ial în special la începutul procesului de învățare.
- Valoarea întăririi - pune accent pe valoarea răsplatei pentru persoana aflată în procesul de învățare.
Aplicații ale condiționării operante
CondiÈ›ionarea operantă stă la baza însuÈ™irii abilităților de bază, achiziÈ›ionate încă de la naÈ™tere, precum desfășurarea unor acÈ›iuni elementare ca deschiderea uÈ™ii, mersul, prepararea hranei etc. Acest tip de învățare se poate dovedi foarte eficient în domeniul educaÈ›iei, elevul fiind motivat să progreseze prin intermediul unei întăriri pozitive. Este important de luat în seamă faptul că rezultatul nu va fi unul imediat È™i că orice tendință de învățare trebuie susÈ›inută printr-o întărire pozitivă repetată, pentru încurajare. Concret, educatorul sau părintele nu trebuie să se aÈ™tepte ca elevul să îÈ™i termine din start toate temele. Fiecare pas în realizarea proiectelor trebuie încurajat, pentru a stimula dorinÈ›a de cunoaÈ™tere a copilului; acesta trebuie să facă legătura dintre asimilarea cunoÈ™tinÈ›elor È™i răsplata corespunzătoare, asociind învățatul cu ideea unui lucru bun, care dă roade.
Pedeapsa este, de asemenea, consecinÈ›a unui comportament, dar negativă. Psihologii au păreri împărÈ›ite referitoare la implicarea pedepsei în procesul de învățare. Dintr-un punct de vedere, pedeapsa uÈ™oară are rolul de a descuraja comportamentul greÈ™it È™i de a-l încuraja pe cel corect. Dacă este pedepsit, copilul va È™ti că nu este bine să nu îÈ™i facă temele la timp È™i nu va repeta greÈ™eala pentru a nu ajunge din nou în aceeaÈ™i situaÈ›ie.
TotuÈ™i au fost cercetate efectele negative ale pedepsei, atât asupra celui pedepsit, cât È™i a celui care pedepseÈ™te.
Privitor la persoana care pedepseÈ™te, fapta în sine poate deveni un întăritor, pedeapsa poate fi repetată neadecvat È™i fără motiv. De exemplu, dacă un copil se opreÈ™te din plâns atunci când este lovit, părintele va avea tendinÈ›a să îl lovească de fiecare dată când acesta plânge sau este zgomotos. Un astfel de comportament al părintelui poate cauza traume în dezvoltarea copilului, determinându-l să-È™i piardă încerderea în sine, să aibă un temperament introvertit È™i să evite orice fel de confruntare.
De asemenea, pedeapsa poate avea un rol advers: dacă un copil este lovit pentru a desfășura o anumită acÈ›iune, atunci el va dezvolta un sentiment de respingere față de acel lucru È™i va evita pe cât se poate să îl realizeze.
În cazul în care părintele sau profesorul abuzează de pedeapsă, copilul poate reacÈ›iona agresiv, percepând pedeapsa ca pe un atac. Psihologii recomandă evitarea pe cât posibil a unei astfel de situaÈ›ii, având în vedere gravitatea potenÈ›ială a consecinÈ›elor în dezvoltarea copilului.
Pentru evitarea unor astfel de reacÈ›ii negative ale copilului, trebuie exclusă pedeapsa prin violență fizică È™i adoptarea unei pedepse benefice, cu efecte negative minime. Printre pedepsele recomandate de psihologi se numără: restricÈ›ionarea timpului petrecut cu prietenii de joacă, la televizor sau computer, statul pe scaun, la colÈ›, copilul fiind încurajat, în acelaÈ™i timp, să-È™i conÈ™tientizeze greÈ™eala. Este important ca părintele să explice clar care este motivul pentru care primeÈ™te pedeapsă È™i să îi ofere exemplul unui comportament corect. Altfel, copilul poate deveni confuz È™i nu va dobândi o atitudine viitoare corectă.
CondiÈ›ionarea operantă se deosebeÈ™te de cea clasică printr-o serie de factori, cel mai important dintre aceÈ™tia referindu-se la modul de realizare a condiÈ›ionării. Cea clasică împlică un comportament reflexiv È™i involuntar, precum salivaÈ›ia, frica, iar condiÈ›ionarea operantă are la bază procese voluntare ale sistemului nervos somatic.
Învățarea cognitivă
Unii psihologi consideră că procesul de învățare determină o schimbare în procesul individual de gândire. CogniÈ›ia vizează felul în care o persoana percepe, gândeÈ™te, reÈ›ine sau rezolvă problemele È™i are un rol fundamental în dezvoltare È™i învățare.
Cele mai concludente studii privitoare la învățarea cognitivă au fost realizate de psihologul Wolfgang Koehler. Experimentul său a constat în închiderea unei maimuÈ›e într-o încăpere cu banane agățate de tavan, la care nu putea ajunge. În schimb, primatei i-au fost date două beÈ›e care puteau fi asamblate, unul în prelungirea celuilalt È™i care i-ar fi permis să ia bananele. IniÈ›ial, maimuÈ›a a încercat, fără succes, să se folosească doar de un singur băț. Ulterior, după mai multe încercări, maimuÈ›a a asamblat beÈ›ele, ajungând la banane. Pusă din nou într-o situaÈ›ie similară, aceasta a reuÈ™it să obÈ›ină mâncarea. Concluzia trasă de W. Koehler a fost că învățarea vine în urma înÈ›elegerii problemei prin procese cognitive. [11], [12]
Învățarea cognitivă este utilizată în asimilarea oricărui tip de cunoÈ™tinÈ›e, indiferent dacă sunt teoretice sau practice È™i poate fi stimulată prin stilul de învățare al fiecărei persoane È™i prin diferite strategii de memorare.
Învățarea socială
În ultimii ani s-a studiat teoria învățării sociale, aflată în strânsă legătură cu cea cognitivă. Psihologul cognitiv Albert Bandura, a observat învățarea prin studierea comportamentelor celor din jur. În special copiii au tendinÈ›a de a observa È™i imita atitudinile, felul de a vorbi, de a se îmbrăca È™i preferinÈ›ele celor din jurul lor.
Unul dintre studiile sale avea în vedere influenÈ›a pe care o au filmele cu caracter agresiv asupra comportamentului. Psihologul a ajuns la concluzia că cei care vizionaseră scene de violență aveau, la rândul lor, tendinÈ›a de a reacÈ›iona cu agresivitate. În ciuda acestui fapt, nu toÈ›i psihlogii sunt de acord cu ideea că filmele sau jocurile care implică violență duc la manifestări agresive ale copilului.
AcelaÈ™i principiu al învățării cognitive este folosit în cazul reclamelor, care implică ideea potrivit căreia achiziÈ›ionarea unui anumit produs îi va aduce utilizatorului o considerabilă creÈ™tere a calității vieÈ›ii, succes È™i admiraÈ›ie. [13]
http://www.bcp.psych.ualberta.ca/~mike/Pearl_Street/Dictionary/contents/L/lawsofassoc.html
[2] Memory, mental association, link
http://www3.nd.edu/Departments/Maritain/etext/psych009.htm
[3] Pavlov's Dogs, link:
http://www.simplypsychology.org/pavlov.html
[4] Pavlov's dog, link:
http://www3.niu.edu/acad/psych/Millis/History/2003/ClassicalConditioning.htm
[5] Behaviorism, link:
http://plato.stanford.edu/entries/behaviorism/
[6] ‘Little Albert’ regains his identity, link:
http://www.apa.org/monitor/2010/01/little-albert.aspx
[7] Clark Kenneth doll experiment, link:
http://varenne.tc.columbia.edu/class/common/dolls_in_brown_vs_board.html
[8] Classical Conditioning, link:
https://www.msu.edu/~malogian/classicalconditioning.html
[9] Edward Lee Thorndike, link:
http://www.muskingum.edu/~psych/psycweb/history/thorndike.htm
[10] Law of Effect, link:
http://psychology.jrank.org/pages/372/Law-Effect.html
[11] Cognitive Learning Styles, link:
http://web.cortland.edu/andersmd/learning/cognitive.htm
[12] Kohler, Toolmaking telescopic stick, link:
http://www.youtube.com/watch?v=iCC0bxz8FFU
[13] Social Learning Theory of Albert Bandura, link:
http://www.cals.ncsu.edu/agexed/leap/528/class7/bandura.html
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
intră pe forum