Topul descoperirilor medicale în 2017

Topul descoperirilor medicale în 2017
Cercetările medicale cele mai importante din ultimii ani vizează dezvoltarea sistemului medical la nivel mondial, viitorul medicinei, aducând în prim plan proiecte ambițioase care să inoveze practica medicală. Tehnologia evoluează favorabil în unele direcții, se fac noi descoperiri și inovații care deschid calea spre noi posibilități în ceea ce privește tratamentul, diagnosticul și prevenția unor boli grave.

Iată o listă cu cele mai importante 10 descoperiri medicale și inovații din anul 2017 care ar putea favoriza tratamentele, prevenția unor maladii, dar și cu beneficii economice în sistemele de sănătate de la nivel mondial și care pot revoluționa medicina:

1. Un nou medicament pentru scleroza laterală amiotrofică (ALS)

FDA (Administrația Statelor Unite pentru Alimente și Medicamente - Food and Drug Administration) a aprobat un nou medicament pentru ALS - scleroza laterală amiotrofică, pentru prima dată în ultimii 22 de ani. Medicamentul se numește Edaravon (patentat de către compania Mitsubishi Tanabe Pharma din Statele Unite) și are capacitatea de a încetini cu până la o treime declinul funcțiilor cognitive la pacienții afectați de această boală. Scleroza laterală amiotrofică este o afecțiune neurodegenerativă progresivă ce poate cauza paralizia și chiar decesul.

2. Detectarea timpurie a cancerului pe baza biomarkerilor proteici

Analiza unui biomarker poate oferi un diagnostic exact al cancerului cu precizie ridicată de detecție, arată cercetările recente. Noul protocol de testare este numit PLA sau analiza ligantului de proximitate și permite măsurarea unor proteine complexe, precum și vizualizarea lor de către medic. Ajută la o mai bună detecție, diagnostic și tratament pe baza unei clase speciale de farmaceutice cunoscute ca receptori de inhibitor tirozin-kinazici. Folosește informațiile preluate în timp real pentru a detecta prezența oricărui tip de cancer din organism.

3. Teste respiratorii pentru detectarea cancerului pulmonar

Un test respirator a fost dezvoltat și pentru diagnsoticarea mai rapidă a cancerului pulmonar, de data aceasta în cadrul Institutului Max Planck pentru Cercetarea Inimii și a Plămânilor din Bad Nauheim. Cancerul pulmonar este depistat datorită prezenței reziduurilor de molecule de ARN alterate în urma dezvoltării cancerului, în testele respiratorii. Această descoperire au putea modifica abordarea în diagnosticul cancerului, crescând șansele de diagnostic timpuriu și facilitând tratamentul și vindecarea.

4. Stenturi  neurovasculare pentru victimele accidentului vascular cerebral

O nouă tehnologie pe bază de micro-catetere ce se inserează printr-o incizie în piciorul pacientului și apoi introduse în sistemul sangvin ar putea îndepărta cheagurile de sânge de la nivelul creierului. Microdispozitivul este ghidat în organism până ajunge la cheag și îndepărtează ulterior blocajul pentru a restabili fluxul normal de sânge. Studiile arată că în cazul pacienților care au suferit un AVC șansele de recuperare sunt îmbunătățite considerabil prin utilizarea acestor stenturi neurovasculare.

5. S-a reușit eliminarea virusului hiv în cazul șoarecilor

Oamenii de știință sunt cu un pas mai aproape de a găsi un posibil tratament permanent pentru infecția cu HIV. Un studiu din cadrul Universității Temple arată rezultate promițătoare în ceea ce privește îndepărtarea infecției HIV1 din organismul șoarecilor transgenici prin editare genetică numită CRISPR/Cas9. Strategia a prezentat eficiență în proporție de 96% în cazul șoarecilor, reducând expresia genelor virale.

6. Pancreasul artificial – aprobat spre comercializare de către FDA

Deși nu a fost dezvoltat anul acesta, pancreasul artificial a fost aprobat de către FDA (Food and Drug Administration) spre comercializare pentru persoanele care suferă de diabet. Acesta folosește o pompă insulinică, un senzor și un plasture de infuzie pentru monitorizarea glicemiei și eliberarea de insulină în funcție de nevoile organismului. Dispozitivul numit MiniMed 670G este produs de compania Medtronic și are scopul de a ajuta pacienții cu diabet să își monitorizeze și gestioneze mai eficient boala, pentru creșterea calității vieții.

7. Controlul membrelor artificiale prin feedback neuromotor

Anul acesta, cercetătorii au descoperit o nouă tehnică inovatoare pentru a crește nivelul de control al unui membru artificial la pacienții cu leziuni ale măduvei spinării fără afectare traumatică cerebrală. Metoda folosește semnale celulare neuronale asociate cu mișcările membrului pentru a fi ulterior decodate de un computer care le permite să controleze membrul artificial doar prin intermediul gândirii conștiente. Senzorii implantați în cortexul motor cerebral sau cortexul premotor pot fi modificați astfel încât să îi permită pacientului controlul total asupra membrului artificial.

8. Testele prenatale neinvazive NIPT

Opțiunile curente pentru testarea prenatală a paternității erau până în prezent CVS (biopsia vilozităților coriale) și amniocenteza, invazive, cu un anumit risc de avort.  De aceea, a fost dezvoltat un test neinvaziv de diagnostic prenatal a paternității pe baza celulelor fetale din sângele matern. Noile teste funcționează pe baza analizei ADN a profilului pentru anumiți markeri celulari specifici pentru a identifica și compara profilul ADN al copilului cu al mamei și al tatălui pentru a vedea dacă fătul prezintă riscul petru peste 100 boli genetice X-linkate, inclusiv sindromul Down, beta-talasemie, anemie cu celule în seceră, fibroză chistică, atrofie musculară spinală, sindrom x fragil, distrofie musculară Duchenne, distrofie miotonică sau hemofilie. Aceleași teste pot indica și sexul copilului și grupa sangvină.

9. Boala alzheimer ar putea avea drept cauză un deficit al unei proteine

Cercetări recente prezintă o asociere între declinul cognitiv asociat bolii Alzheimer și valori reduse ale proteinei NPTX2. Descoperirea poate duce la o mai bună înțelegere a cauzelor bolii Alzheimer și cercetări viitoare ce ar putea facilita tratamentul acestei boli. Se pare că atunci când proteina NPTX2 prezintă valori scăzute apare acumularea plăcilor de amiloid din creier și rezultă o afectate a memoriei. Astfel, se pare că există o asociere între plăcile de amiloid și nivelul redus de NPTX2, ce duce la apariția declinului cognitiv.

10. „Tricorder” ca în Star Trek pentru diagnostic și în viața reală

În urma unei competiții demarate de Fundația X Prize, a fost dezvoltat un dispozitiv medical portabil ce poate scana și diagnostica un număr crescut de boli, neinvaziv. Poate monitoriza semnele vitale și poate diagnostica 13 boli: anemie, infecții ale tractului urinar, diabet, fibrilații atriale, AVC, apnee de somn, tuberculoză, boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), pneumonie, otită, leucocitoză, hepatită. Dispozitivul a fost dezvoltat sub coordonarea Dr. Basil Harris, fondatorul Final Frontier Medical Devices, după modelul gadget-ului „tricorder” fictiv din seria Star Trek. Este o unitate care conține dispozitive integrate de diagnostic individuale și senzori care pot fi utilizați de pacienți și poartă numele de DxtER.

Data actualizare: 22-09-2017 | creare: 22-09-2017 | Vizite: 915
Bibliografie
(1) U.S. FDA approves Medtronic s artificial pancreas for diabetes, link: https://diabetesresearchconnection.org/u-s-fda-approves-medtronics-artificial-pancreas-diabetes/
(2) Treat brain strokes with stem cells neurorehabilitation for hemiplegia, link: https://stemcellthailand.org/therapies/stroke-ischemic-hemorrhagic/
(3) How close are we to a real Star Trek -style medical tricorder?, link: https://www.scientificamerican.com/article/how-close-are-we-to-a-real-star-trek-style-medical-tricorder/
(4) Low levels of memory protein linked to cognitive decline in Alzheimer s disease, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2017/04/170425092255.htm
(5) ALS breakthrough: FDA approves new drug for ALS treatment, link: http://www.scienceworldreport.com/articles/59215/20170508/als-breakthrough-fda-approves-new-drug-treatment.htm
(6) Lung cancer diagnosis with a breath test, link: https://www.biosciencetechnology.com/news/2017/04/lung-cancer-diagnosis-breath-test
(7) HIV breakthrough: scientists remove virus in animals using gene editing, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/317301.php
(8) Top 8 medical breakthroughs in 2017, link: https://stemcellthailand.org/top-medical-breakthroughs/
Alte articole din aceeași secțiune:

Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK