Trade Winds - la Bucureşti; premierul Tudose şi mai mulţi miniştri participă la eveniment

Data publicării: 20-10-2017

Premierul Mihai Tudose şi mai mulţi membri ai Cabinetului său vor participa, în perioada 18 - 20 octombrie, la cel mai mare eveniment de promovare comercială organizat anual de către Departamentul american al Comerţului - Trade Winds, aflat la a zecea ediţie.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, aproximativ 100 de companii americane vor veni la Bucureşti şi vor avea contacte cu peste 50 de firme româneşti, prilej pentru dezvoltarea unor proiecte comune.

"Iniţiativa Departamentului Comerţului al SUA de a organiza cea de a zecea ediţie a Trade Winds în România şi în alte patru state din Europa de Sud-Est - Bulgaria, Croaţia, Grecia şi Serbia - demonstrează importanţa pe care Administraţia SUA o acordă acestei regiuni şi, în mod special, ţării noastre. Guvernul României a abordat cu importanţa cuvenită acest forum economic de amploare şi împreună cu echipa mea am răspuns pozitiv tuturor solicitărilor primite din partea Ambasadei SUA şi a Commerce Department", a afirmat premierul Mihai Tudose, potrivit comunicatului Guvernului.

Între firmele americane care vor participa la ediţia a zecea a Trade Winds se numără atât companii consacrate, precum IBM, producătorul rachetelor Patriot - Raytheon, Kestral, Harris Corporation (space intelligence), SAS Institute (software), Perry Baromedical Corporation (producător de echipamente medicale), cât şi IMM-uri din SUA, care reprezintă un interes deosebit pentru ţara noastră, în special din perspectiva transferului de know-how şi a inovării, se mai arată în comunicat.
Sursa: Agerpres, 20-10-2017, Vizualizari 120
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.