Transpirația rece (diaforeza)

Autor:

Transpirația rece (diaforeza)

Transpirația rece este un simptom al stresului brusc, fie că este de ordin fiziologic sau psihologic. Denumirea medicală folosită pentru a denumi transpirațiile reci este cea de diaforeză.

O persoană are în medie de la 2 până la 4 milioane de glande sudoripare, care se împart în două grupe:glande sudoripare ecrine, respectiv glande sudoripare apocrine. Pe de o parte, primele ajută la răcirea corpului, iar pe de altă parte, căldura poate declanșa uneori glandele sudoripare apocrine, acestea fiind de obicei activate de stres și de modificări hormonale, motiv pentru care ele joacă un rol semnificativ în transpirațile reci. (1)

Transpirațiile reci apar frecvent:

  • în palme;
  • la subsuoară;
  • în tălpi.


Simptome:

Transpirațiile reci sunt diferite de transpirații obișnuite prin faptul că nu se dezvoltă ca răspuns normal al organismului de a se răci. Acest lucru înseamnă că persoanele care suferă de transpirații reci pot avea:

  • Piele care este asudată și rece;
  • Pielea poate părea destul de palidă.
  • Frisoane:
  • Greaţă;
  • Vărsături;
  • Slăbiciune;
  • Amețeală;
  • Frică sau anxietate;
  • Dificultăți de respirație;
  • Piele palidă. (2)


Cauzele transpirației reci:

1. Șocul.

Când corpul intră în stare de șoc, oxigenul și sângele nu mai ajung la organele într-o cantitate suficientă cât să asigure buna lor funcționare. Astfel, atunci când în organism se manifestă, pentru o perioadă mai lungă de timp, starea de șoc, organele vor suferi leziuni, care pot pune viața în pericol. Alte simptome ale șocului mai includ:

  • piele foarte palidă;
  • respirație rapidă (o frecvență respiratorie de peste 20 de respirații pe minut) ;
  • puls rapid (peste 100 de bătăi pe minut) ;
  • senzație de rău sau vărsături;
  • pupile foarte dilatate;
  • stare de slăbiciune sau de epuizare fizică;
  • amețeală;
  • anxietate anormală și sentimente puternice de stres.

2. Leșin.

Sincopa, denumirea medicală pentru leșin sau pierderea temporară a conștinței, se produce atunci când creierul nu este suficient de bine oxigenat. În aceste condiții, senzația de transpirație rece poate să apară înainte sau după leșin.

3. Senzația de greață și de amețeală.

Aceste simptome sunt foarte asemănătoare cu șocul, iar în aceste cazuri, specialiștii recomandă întinderea pe spate, cu picioarele ridicate.

4. Durere puternică.

Durerea cauzată de o leziune, cum ar fi ruperea unui os poate provoca transpirații reci, asemănătoare cu modul în care șocul poate provoca transpirația, deoarece, în ambele cazuri, organele nu primesc suficient oxigen.

5. Infecția:

Transpirațiile reci pot fi un semn al răspunsului organismului la numeroase infecții, inclusiv tuberculoza și HIV.

6. Sepsisul.

Este un răspuns inflamator al organismului, atunci când acesta se confruntă cu o infecție bacteriană generalizată.

7. Stresul sau anxietatea.

Stresul sau anxietatea cauzată de responsabilitățile de la domiciliu, de la serviciu sau de la școală pot declanșa transpirații reci, care pot constitui un simptom al atacurilor de panică, al anxietății sociale și al anxietății generalizate.

8. Migrene.

Transpirațiile reci însoțesc o migrenă atunci când organismul răspunde durerii.

9. Hipoxie.

Este termenul medical pentru lipsa de oxigen, care se poate dezvolta atunci când zonele din organism nu primesc suficient oxigen, probabil datorită blocării, rănirii sau expunerii la substanțe otrăvitoare sau alergeni. Această afecțiune poate provoca transpirații reci și necesită tratament imediat.

10. Hipotensiune.

Se întâmplă atunci când tensiunea arterială scade la niveluri mult mai mici decât în mod normal. Tensiunea arterială scăzută este normală în timpul somnului sau în timpul activităților fizice care presupun puțin efort fizic, dar hipotensiunea ar putea fi gravă atunci când creierul sau celelalte organe nu primesc suficient oxigen.

11. Hiperhidroza.

Termen care numește transpirația excesivă.

12. Hipoglicemia:

Apare atunci când indicele de zahăr din sânge scade sub nivelul normal. Această afecțiune presupune un risc deosebit pentru persoanele cu diabet zaharat.

13. Menopauza

Are loc atunci când echilibrul celor doi hormoni, estrogen și progesteron, se schimbă dramatic, iar ciclul menstrual se diminuează. Transpirațiile reci sunt printre cele mai frecevente simptome fizice ale menopauzei. (3)

Tratament transpirației reci

Tratamentul depinde de cauzele transpirațiilor reci. Consumul de apă în timpul zilei poate evita deshidratarea. Practicarea exercițiilor fizice regulate și evitarea obiceiurilor nesănătoase, cum ar fi fumatul sau consumul de alcool excesiv, pot preveni transpirațiile reci.
În unele cazuri, când cantitatea de oxigen care ajunge în organism este insuficientă se recomandă respirația profundă. Tehnicile de meditație și de relaxare pot ajuta la calmarea anxietății sau a stresului și pot ajuta la stabilirea unui flux respirator normal.

Remedii la domiciliu

O piele curată și uscată.

Dușurile regulate, utilizarea săpunului antibacterian și menținerea pielii uscate ajută la diminuarea bacteriilor și reduce disconfortul cauzat de transpirațiile reci.
Șosetele.

Șosetele din lână și șosetele pentru sport tind să absoarbă mai multă umiditate și sunt utile pentru persoanele cu transpirații reci.
Relaxare.

Yoga, meditația și biofeedback-ul pote ajuta persoanele să reducă o parte din stresul care cauzează transpirațiile reci.
Alimentația.

Unele alimente și băuturi, cum ar fi cofeina, favorizează transpirația. Reducerea acestora diminuează frecvența transpirațiilor reci.

Caută un semn/simptom de boală:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • De ce transpirăm?
  • Transpirația excesivă (hiperhidroza)
  • Glicemia ar putea fi măsurată prin analiza transpirației
  • Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.