Tulburare schizoafectiva

Tulburarea schizoafectiva este caracterizata prin evolutia concomitenta, simultana a simptomelor afective si schizofrenice, posibila si alternand dar tot cu caracter mixt, chiar si in eventualitatea oscilatiilor afective spre polii extremi, fie ai depresiei, fie ai maniei. Prezenta concomitenta a simptomelor schizofrenice (simptome ce satisfac criteriul A pentru schizofrenie: deliruri, halucinatii, vorbire dezorganizata, comportament puternic dezorganizat) criteriul A este conditia prealabila a acestui diagnostic.

Asadar, pe langa acest element esential al bolii in perioada de stare se mai pot asocia prezenta ideilor delirante sau a halucinatiilor pe o perioada de doua saptamani in absenta unor simptome afective proeminente (criteriul B), in sfarsit, simptomele afective sunt prezente o perioada de timp destul de mare. In toata aceasta perioada aceste simptome nu trebuie sa se datoreze consumului unei substante (de exemplu cocaina) sau a unei conditii medicale preexistente (de exemplu hipertiroidismul sau epilepsia de lob temporal) (criteriul D).

Spre a satisface criteriile pentru tulburarea schizoafectiva, elementele esentiale trebuie sa apara in cursul unei singure perioade neintrerupte de boala. Expresia „perioada de maladie", asa cum este utilizata, se refera la perioada de timp in cursul careia individul continua sa prezinte simptome active sau reziduale de boala psihotica.
Termenul psihotic se refera la pierderea testarii realitatii, de obicei cu halucinatii, deliruri sau tulburari de gandire.

Halucinatia reprezinta o perceptie senzoriala falsa ce apare in absenta oricarei stimulari externe relevante in modalitatea senzoriala implicata (de exemplu: halucinatiile auditive: pacientul aude voci in ureche care de fapt nu sunt, halucinatii vizuale adica acesta vede lucruri care defapt in realitate nu exista).

Delirul reprezinta convingerea falsa de altfel, bazata pe interpretarea incorecta despre realitatea externa care este sustinuta ferm in ciuda dovezilor obiective si evidente in sens contrar de catre celelalte persoane din jur.
Pentru unii indivizi, perioada de boala poate dura ani sau chiar zeci de ani. O perioada de boala se considera ca terminata, atunci cand individul s-a recuperat pentru un interval considerabil de timp si nu mai prezinta nici un simptom semnificativ al tulburarii.

Faza bolii cu simptome afective si psihotice concomitente se caracterizeaza prin faptul ca sunt satisfacute complet criteriile, atat pentru faza activa a schizofreniei (adica, criteriul A): deliruri, halucinatii, vorbire dezorganizata (trebuie sa aiba o durata de cel putin o luna), cat si pentru episodul depresiv major (cu o durata de cel putin 2 saptamani) , episodul maniacal sau mixt (cu o durata de cel putin o saptamana). Un element esential al episodului depresiv major il constituie prezenta dispozitiei depresive, si a unei diminuari marcate a interesului sau placerii. Faza tulburarii numai cu simptome psihotice singure este caracterizata prin idei delirante sau halucinatii care dureaza cel putin doua saptamani Desi unele simptome afective pot fi prezente in cursul acestei faze, ele nu sunt proeminente Aceasta precizare poate fi dificil de facut si poate necesita o observatie ce sa dureze mult timp si multiple surse de informatii.

Epidemiologie:

Tulburarea schizoafectiva din datele care se cunosc este mai putin frecventa decat schizofrenia. Prevalenta pe durata intregii vieti este mai mica de 1%, incidenta fiind aceasi la ambele sexe.

Etiologie:

Unii pacienti pot sa fie diagnosticati eronat, ei fiind defapt bolnavi de schizofrenie cu simptome ce afecteaza starea de dispozitie marcat sau pot avea o tulburarea de dispozitie cu simptome psihotice marcate. In familiile schizoafectivilor prevalenta schizofreniei este crescuta, dar prevalenta tulburarilor de dispozitie este mai mica.

Pattern familial:

Exista dovezi concrete referitoare la riscul crescut de schizofrenie al rudelor de gradul 1 ale persoanelor cu tulburare schizoafectiva. De asemenea, exista studii referitoare la riscul crescut al rudelor celor cu tulburare schizoafectiva de a avea tulburari afective.

Elemente specifice culturii, etatii si sexului:

Tulburarea schizoafectiva, tipul bipolar se pare ca este mai frecventa la adultii tineri, iar tulburarea schizoafectiva, tipul depresiv, este mai frecventa la adultii mai in varsta in comparatie cu schizofrenia. De asemenea, se presupune ca tulburarea schizoafectiva apare mai frecvent la femei.

Criterii de diagnostic:

- O perioada neintrerupta de evolutie a bolii, in cursul careia la un anumit moment dat, sa apara un episod fie depresiv major, fie maniacal sau mixt, concomitent cu simptome care indeplinesc criteriul A pentru schizofrenie (deliruri, halucinatii, comportament dezorganizat);
- de specificat, ca in cursul episodul depresiv major sa se intalneasca si o alta conditie: dispozitia depresiva, deprimanta;
- in aceasi perioada a bolii au existat deliruri sau halucinatii pe o perioada de cel putin doua saptamani, dar in absenta altor simptome afective evidente;
- simptomele care satisfac criteriile pentru un episod afectiv sunt prezente pe o perioada destul de lunga de timp pe parcursul perioadelor active si reziduale de boala;
- aceasta afectiune nu se datoreaza efectelor fiziologice directe folosirii unei substante (de exemplu: droguri, medicamente) sau datorita unei afectiuni medicale generale existente.

Tipuri de tulburare schizoafectiva:

- tipul bipolar: -in cazul in care tulburarea cuprinde un episod maniacal sau mixt (sau un episod maniacal sau mixt si episoade depresive majore);
- tipul depresiv: - in cazul in care tulburarea cuprinde numai episoade depresive majore.

Diagnostic diferential:

In cadrul diagnosticului diferential trebuie luata in considerarea orice conditie medicala, psihiatrica sau legata de droguri care poate produce simptome psihotice sau dispozitionale.
1. tulburarea psihotica datorata unei conditii medicale generale, unui delirium sau dementa sunt diagnosticate cand din istoric, examenul somatic pe aparate si sisteme sau testele de laborator indica faptul ca simptomele sunt consecinta fiziologica directa a unei conditii medicale generale;
- elementele esentiale sunt reprezentate de ideile delirante evidente sau halucinatii si aceste simptome nu sunt explicate mai bine de o alta tulburare mentala;
2. tulburarea psihotica indusa de o substanta si deliriumul indus la fel de o substanta de disting de tulburarea schizoafectiva prin faptul ca o anumita substanta (drog, mediacament, expunerea la un anumit toxic) este considerata vinovata de simtomele aparaute si aflat in stransa relatie:
- elementele esentiale sunt ideile delirante si halucinatiile considerate a fi datorate efectelor fiziologice directe ale unei anumite substante (un drog, un medicament sau in cazul expunerii la un toxic) , simptome aparute pe perioada consului substantei si nu se datoreaza altei tulburari mentale care sa explice mai bine, in urma efectuarii exemenului somatic si explorarilor paraclinice.
3. diagnosticul diferential cu schizofrenia si cu tulburarea afectiva cu simptome psihotice care este adesea dificil de realizat:
- in tulburarea schizoafectiva trebuie sa existe un episod afectiv concomitent cu simptomele fazei active a schizofreniei, iar aceste simptome afective trebuie sa fie prezente pe o durata de timp destul de mare, iar ideile delirante si halucinatiile trebuie sa fie prezente cel putin doua saptamani, dar in lipsa altor simptome afective proeminente;
- simptomele afective in schizofrenie fie au o durata mai scurta, apar in cursul perioadelor de inceput ale bolii sau faza reziduala, ori nu satisfac pe deplin criterile pentru un episod afectiv;
- evolutia in timp transeaza un diagnstic cert.

Evolutie si prognostic:

Prognosticul nefavorabil se asociaza cu istoricul familial pozitiv pentru schizofrenie, debutul la o varsta precoce si lent fara alti factori precipitanti, predominanta simptomelor psihotice si cu un istoric premorbid nefavorabil.
Bolnavii schizoafectivi au un prognsitic mai bun decat cei cu schizofrenie si mai putin bun dacat cei cu tulburari ale dispozitie.
Acesti pacienti raspund mai frecvent la terapia cu litiu si au o probabilitate mai mica de evolutie deteriorativa fata de pacientii cu schizofrenie.
Prezinta frecvent grave dificultati de integrare si functionare sociala si profesionala.

Tratamentul tulburarii schizoafective

Tratamentul in cazul tulburarii schizoafective presupune coroborarea medicatiei cu psihoterapia.
Trebuie incercate tratamente antidepresive sau antimaniacale (in functie de episodul actual) iar pentru controlul psihozelor acute trebuie folosita medicatia antipsihotica. Tratamentul este standard, identic cu cel folosit in schizofrenie, cuprinzand pe langa antipsihotice si medicatia ortotimizanta (in episodul maniacal): carbonat de litiu, valproat de sodiu, carbamazepina, insa se pare ca unii autori sunt rezervati in folosirea asocierei dintre haloperidol (antipsihotic clasic) si sarurile de litiu.
In timpul episodului schizodepresiv se asociaza medicatie antidepresive (antidepresive triciclice, antidepresive tertraciclice, inhibitori ai recaptarii serotoninei) si medicatia antipsihotica. Tot odata se impune tratament cu medicatie de intretinere cu neuroleptice „depot” sau „ atipice” impreuna cu stabilizatori ai dispozitie.
Odata remisa simptomatologia psihotica se impune recurgerea la ajutorul terapiei psihologice care cuprinde: psihoterapie suportiva, psihoterapia orientata psihanalitic ce poate fi benefica in intelegerea conflictelor subiacente si terapie cognitiv-comportamentala.
Familia are un rol important in sustinerea morala a pacientului cu tulburare schizoafectiva, in supravegherea tratamentului, in depistarea din timp a recaderilor (modificarea simptomatologiei sau aparitia simptomelor dupa o perioada de timp) si reducerea pe cat posibil a implicarii emotionale in exces ce poate agrava evolutia acestei afectiuni.