Tulburarea acută de stres

Tulburarea acută de stres

Tulburarea acută de stres defineşte reacţia psihică puternică la un eveniment stresor important. Afecţiunea poate apărea după ce o persoană a experimentat, a fost martoră sau s-a confruntat cu un eveniment sau cu o suită de evenimente ce au implicat un deces sau rănirea gravă a persoanei în cauză sau a apropiaţilor acesteia.

Se mai poate afirma că aceasta reprezintă o perioadă în care amintirile copleşitoare referitoare la un eveniment traumatic revin în mintea persoanei care le-a trăit.


Simptomele în tulburarea acută de stres sunt similare celor din tulburarea post-traumatică de stres, numai că accentul va cădea pe acele particularităţi care indică comportamentul disociativ, iar diagnosticul nu se poate stabili decât în prima lună de la producerea evenimentului traumatic. Astfel, se poate considera că este o formă premergătoare tulburării post-traumatice de stres. [1], [2], [3]

Cauze şi factori de risc

Studiile statistice efectuate pe mai multe categorii de supravieţuitori ai unor unor evenimente cu puternică încărcătură emoţională au scos în evidenţă următoarea incidenţă a tulburării acute de stres:

  • victimele accidentelor rutiere: 13-21%;
  • supravieţuitorii unor catastrofe naturale: 7%;
  • accidentele de muncă: 6%;
  • abuzurile fizice: 19%;
  • abuzurile sexuale: 94%;
  • studiile efectuate pe grupuri mixte (calamităţi, persoane abuzate, accidente de muncă): 13%.


La copii, tulburarea acută de stres conduce la dificultăţi de adaptare faţă de situaţia petrecută alături de alterarea capacităţii de funcţionare acasă, la şcoală sau în diverse medii sociale.


Factorii de risc pentru declanşarea tulburării acute de stres sunt reprezentaţi de:

  • expunerea la traume anterioare;
  • tulburarea post-traumatică de stres în antecedente;
  • comorbidităţi psihiatrice (anxietate, depresie);
  • tendinţa de a disocia în situaţia unui eveniment stresor inofensiv;
  • afectarea puternică produsă de eveniment: sentimente puternice de vină sau de neajutoarare ori teama persistentă ca, în viitor, un eveniment similar să aibă loc;
  • sexul feminin şi personalităţile de tip evitant;
  • veştile proaste (decesul unui apropiat, rezultatele negative ale unor investigaţii medicale). [1], [3], [4], [5]


Mecanisme de producere

Răspunsurile disociative ce apar în urma evenimentului traumatic pot împiedica accesul la emoţiile şi afectele legate de acesta, ceea ce poate reduce întreg procesul emoţional şi recuperarea.


Semnele şi simptomele disociative din tulburarea acută de stres sunt reprezentate de:

  • sentimentul subiectiv de detaşare şi amorţeală;
  • atenţia scăzută asupra mediului sau asupra a ceea ce se întâmplă;
  • derealizarea (percepţia că evenimentul traumatic nu s-ar fi produs);
  • depersonalizarea (percepţia că persoana afectată nu a fost implicată în evenimentul traumatic);
  • amnezia disociativă.


Disocierea peritraumatică este înalt corelată cu tulburarea post-traumatică de stres. Tendinţele disociative sunt, în egală măsură, corelate cu traumele copilăriei. Anxietatea extremă şi starea de iritabilitate pot fi, la rândul lor, în conexiune directă cu disocierea. Cu toate acestea, disocierea tranzitorie din momentul producerii traumei este un proces normal şi chiar protectiv, deoarece codifică o cantitate mai mică de evenimente traumatizante. Experienţa clinică a scos în evidenţă faptul că tulburările disociative care implică derealizare şi depersonalizare sunt mult mai nocive decât alterările atenţiei. [2], [4], [5]

Semne şi simptome

Criteriile de diagnostic al tulburării acute de stres conform DSM 5 (Manualul de Diagnostic şî Clasificare Statistică a Bolilor Mentale, ediţia a V-a) sunt:


A. Persoana a fost expusă uneia sau mai multor dintre situaţiile următoare:

  • evenimente care au presupus ameninţarea vieţii sau a integrităţii corporale;
  • a fost martor direct la unul dintre evenimentele menţionate anterior;
  • a avut o persoană apropiată care să fi fost implicată într-o astfel de situaţie;
  • în viaţa reală, a fost expusă în mod repetat şi extrem la detalii aversive care să implice: deces, vătămări importante, asalturi fizice sau sexuale.


B. 8 sau mai multe dintre următoarele situaţii nu erau prezente înainte de producerea evenimentului traumatic ori s-au amplificat de atunci:

  • un sentiment subiectiv de amorţeală, detaşare de ceilalţi, alături de responsivitate diminuată la evenimente ce necesită un răspuns emoţional;
  • un sentiment alterat asupra realităţii mediului înconjurător (se vede dintr-o altă perspectivă, tendinţa de a i se părea că timpul trece mai anevoios);
  • incapacitatea de a-şi aminti măcar un aspect important al evenimentului traumatic care a fost cel mai probabil deja codificat (nu este determinat de leziunile craniene, consum de alcool sau droguri);
  • amintiri spontane, recurente, involuntare şi invazive referitoare la eveniment;
  • vise recurente şi deranjante legate de eveniment;
  • reacţii disociative în care pacientul simte şi se comportă ca şi cum evenimentul traumatic s-ar repeta;
  • distres intens şi prelungit sau reactivitate fiziologică exacerbată la aspectele interne sau externe ce simbolizează sau reamintesc de evenimentul traumatic;
  • evitarea intenţionată şi susţinută a gândurilor, conversaţiilor sau a sentimentelor ce amintesc de traumă;
  • evitarea constantă a activităţilor sau a locurilor ce pot trezi amintirea evenimentului;
  • tulburări de somn (insomnii);
  • hipervigilenţă;
  • comportament agresiv, iritabilitate şi nervozitate;
  • răspuns excitator exagerat;
  • agitaţie şi nelinişte.


C. Simptomele prezentate apar după 3 zile de la evenimentul traumatic şi durează sub 1 lună de zile.

D. Acestea cauzează distres şi afectează ariile de funcţionare socială, ocupaţională.

E. Afecţiunea nu este legată de efectul fiziologic directe ale substanţelor (medicamente, alcool), nu este secundară unei probleme medicale generale (comă, afectarea cerebrală) şi nici nu intră în categoria tulburării psihotice tranzitorii.


Simptomele de însoţire mai pot fi reprezentate şi de: frica intensă şi exagerată; apariţia unor dificultăţi de înţelegere interpersonale; nervozitate, acestea putând cauza: anxietate, depresie, oboseală, dureri de cap, simptome reumatismale sau gastrointestinale.


În cazul copiilor, modul de manifestare a afecţiunii nu diferă foarte mult de cel a adultului, însă se mai pot asocia:

  • gânduri intruzive legate de evenimentul traumatic care se pot manifesta repetitiv în anumite jocuri ale acestora;
  • evitarea amintirilor legate de eveniment (refuzul de a vorbi sau minimizarea emoţiilor legate de acesta prin recurgerea la diferite metode autodistructive, cum ar fi consumul de alcool la vârsta adolescenţei) sau refuzul de a se întoarce în locul unde s-a produs evenimentul sau chiar de a interacţiona cu alţi oameni care au trăit, la rândul lor, acea experienţă;
  • coşmaruri legate de eveniment sau tulburări de somn şi de concentrare.

Alături de aceste simptome, la copil se mai pot dezvolta: iritabilitatea, dificultăţile de somn, hipervigilenţa, dispoziţia negativă.


Netratată corespunzător, tulburarea acută de stres poate determina tulburare post-traumatică de stres. Studiile au indicat o rată cuprinsă între 78-83% de apariţie a tulburării post-traumatice de stres la pacienţii care au fost implicaţi în evenimente traumatizante, la 6 luni de la diagnosticul de tulburare acută de stres. Chiar şi fenomenele uşoare dn cadrul tulburării acute de stres sunt un predictor important pentru tulburarea post-traumatică de stres.  [1], [3], [6], [7]

Diagnostic

Iniţial, majoritatea pacienţilor doresc un consult la medicul de familie, rareori exprimând nevoia de a-şi rezolva problemele legate de situaţia traumatizantă. În cazul în care simptomele sunt persistente, iar intensitatea lor este crescută, se va apela la ajutorul unui psiholog sau medic psihiatru. De obicei, aceşti pacienţi vin la spital pentru o altă problemă care va fi ulterior corelată cu tulburarea acută de stres. Printre motivele prezentării se numără: abuzul de substanţe, depresia, fobii specifice (de exemplu, teama de condus); tulburări organice (dureri de cap, tulburări gastrointestinale, dureri reumatismale, afecţiuni dermatologice). Diagnosticul de tulburare acută de stres se stabileşte în urma efectuării unor teste psihometrice de tipul The Acute Stress Disorder Interview.

Diagnostic diferenţial

Diferenţele dintre tulburarea acută de stres şi tulburarea post-traumatică de stres sunt reprezentate de următoarele aspecte:
  • diagnosticul de tulburare acută de stres se poate pune în maximum o lună de la evenimentul stresor, pe când cel de tulburare post-traumatică de stres de la o lună încolo;
  • existenţa a minimum trei simptome de disociere pentru a stabili diagnosticul de tulburare acută de stres: amorţeală, diminuarea capacităţii de atenţie, depersonalizare, derealizare, amnezie.


Comportamentul persoanei la care se suspectează tulburarea post-traumatică de stres este mai degrabă evitant decât disociativ, astfel persoana în cauză: va evita gândurile şi sentimentele legate de traumă, activităţile, locurile, oamenii care pot reaminti de traumă.


Pe lângă tulburarea post-traumatică de stres, tulburarea acută de stres mai trebuie diferenţiată de reacţia acută la stres, diferenţa principală dintre cele două fiind aceea că, în reacţia acută la stres, simptomele dispar după 2-3 zile de la evenimentul traumatic. De asemenea, alături de simptomele disocitive în reacţia acută la stres apar şi aspectele fizice ale anxietăţii (tahicardie, transpiraţii, înroşire evidentă a feţei).


De asemenea, trebuie diferenţiată şi de o altă entitate psihiatrică ce poartă denumirea de tulburare de adaptare care este definită ca o tulburare psihologică la un eveniment stresor. Tulburarea de adaptare cuprinde o mare varietate de simptome (depresie, vină, furie); diagnosticul se aplică persoanelor aflate imediat după un eveniment stresor şi nu cuprinde elementele psihopatologice întâlnite ulterior în tulburarea acută de stres. [2], [3], [5], [8]

Tratament

Gestionarea iniţială a situaţiei presupune:
  • normalizarea parametrilor persoanei implicate în evenimentul traumatic;
  • prim-ajutorul psihologic;
  • monitorizarea pacientului în timp.


Normalizarea răspunsului pacientului implică: alegerea unor metode prin care acesta să înţeleagă că răspunsurile la anumite traume sunt frecvente, normale şi, de cele mai multe ori, tranzitorii şi identificarea, respectiv, încurajarea modurilor pozitive de a se adapta.

Prim-ajutorul psihologic defineşte: stabilirea şi menţinerea contactului cu pacientul; construirea confortului şi a siguranţei reechilibrării; stabilitatea; acumularea de informaţii legate de nevoile curente şi probleme cu care se confruntă; oferirea de asistenţă practică pentru nevoile şi problemele imediate.


Psihoterapia cognitiv-comportamentală este recomandat să se înceapă la scurtă vreme după evenimentul traumatic, având o eficienţă crescută în reducerea psihopatologiei tulburării acute de stres. La fel de utile s-au dovedit şi terapiile de desensibilizare, hipnoterapia sau terapia psihodinamică faţă de grupurile care nu au primit niciun tratament. Studiile publicate până acum au indicat faptul că psihoterapia cognitiv-comportamentală nu doar ameliorează tulburarea acută de stres, însă previne apariţia tulburării post-traumatice de stres. Pe termen lung, s-a dovedit că psihoterapia cognitiv-comportamentală implică mai puţine rezultate negative decât consilierea psihologică de suport.

 

Terapiilor psihologice li se mai pot asocia tratamente medicamentoase precum antidepresivele de generaţie mai nouă (mirtazapina). De asemenea, tratamentul nu ar trebui să înceapă decât la 2 săptămâni de la evenimentul traumatic, iar cel medicamentos în primele 4 săptămâni de la eveniment şi numai în cazul în care pacientul nu răspunde la terapiile psihologice. [2], [9], [10]


Data actualizare: 03-05-2016 | creare: 08-01-2007 | Vizite: 13314

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • În ce mod ajută stresul memoria
  • Stresul din timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea fătului (studiu)
  • Stresul la locul de muncă
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK