Tulburarea schizoidă de personalitate

Tulburarea schizoidă de personalitate este o formă dizarmonică de personalitate în care individul prezintă un tipar constant de indiferență față de ceilalți și de izolare socială. Aceasta poate fi inclusă în spectrul schizofreniform (clusterul A al tulburărilor de personalitate) caracterizat prin absența exprimării emoțiilor, excentricitate și inabilitatea de a construi relații sociale.

Este o tulburare relativ rară, persoanele având un cerc restrâns de posibilități de exprimare și de experiențe emoționale. Prevalența în populația generală este de 3,1-4,9%. Există o tendință de a împărți trăsături cu schizofrenia sau cu tulburarea de personalitate de tip schizotipal. Acesta ar putea fi și unul dintre motivele pentru care unele studii consideră ca tulburarea schizoidă poate reprezenta debutul schizofreniei sau poate fi o formă ușoară de schizofrenie. Această idee a apărut ca urmare a faptului că simptomele acesteia se suprapun simptomelor negative din schizofrenie: afect aplatizat, absența motivației, izolare socială. [1], [2], [3], [4]

Pare să afecteze mai degrabă bărbații, iar debutul se instalează cu precădere la începutul vieții de adult, dezvoltându-se sub forma unui tipar de detașare emoțională și socială. Din cauza deficitului de exprimare a emoțiilor, conduce la introversiune manifestată prin răceală afectivă, distanță față de cei din jur și prin faptul că apropiații îi vor considera posaci. A fost observat faptul că există o teamă de relațiile fizice, astfel experiențele sexuale sunt limitate sau chiar absente.

În ciuda faptului că aceste persoane sunt mai deschise față de membri familiei, există un dezinteres constant în interacțiunile sociale. În egală măsură, pot să nu reacționeze adecvat la evenimente de viață importante și pot părea pasivi ca răspuns la modificările unor circumstanțe de viață importante. De asemenea, indivizilor care suferă de tulburare schizoidă le este mai comod să se preocupe de activități rutiniere, rigide, familiare. Unii din ei se pot plânge că nu duc o viață normală. [1], [2], [5]

Elemente de psihopatologie

Personalitatea este construită pe tipare de comportament și de gândire și reprezintă modul în care fiecare individ se raportează la lume și la sine însuși. Trăsăturile de personalitate sunt modul în care un om își propune să arate celor din jur propria personalitate. [2]

Mulți oameni reușesc să-și dezvolte trăsături de personalitate în armonie cu normele sociale. Totuși există indivizi care pot prezenta semne tipice pentru o tulburare de personalitate, în momentul în care tiparul comportamental și experiențele interioare deviază de la normele culturii individuale și afectează abilitățile de a avea o viață sănătoasă și fericită. De regulă afectează două sau mai multe arii de dezvoltare: cogniție, afect, funcționare interpersonală și control al impulsurilor. Acest tipar de personalitate este inflexibil și invaziv într-o multitudine de situații sociale și individuale. O altă trăsătură a tulburărilor de personalitate este aceea că devine stabilă în timp, are o întindere crescută, iar debutul se constată în prima parte a tinereții sau în adolescență. [2], [6]

Dimensiunea psihologică a tulburării schizoide de personalitate

Din punct de vedere psihodinamic, tulburarea schizoidă de personalitate este privită asemenea unei constelații intrapsihice de hipersensibilitate, paralizie emoțională și conflicte paradoxale (teama combinată cu nevoia de a dezvolta relații interumane). În linii mari, aceasta ar fi un rezultat al respingerilor emoționale sau sociale, neglijenței parentale, influențelor proaste, expunerilor traumatice, conflictelor, rușinii, autoculpabilizării.

Neglijența parentală este marcată de absența afecțiunii și de abuzurile verbale. Pe fondul unei personalități care începe să se închege deficitar (copil timid, vulnerabil) rezultă: sentimentul că nu merită iubire, complexe de inferioritate, frustrare, rușine.

Abuzurile emoționale și sexuale generează sentimente de gol interior și confuzie asupra identității. Abuzurile în sine conduc la singurătate care, la rândul ei, determină formarea unei distanțe între persoana abuzată și ceilalți. Aceasta se va manifesta prin: lipsa de înțelegere a celorlalți, frica de a se confrunta cu durerea provocată de abuz, oferirea de răspunsuri inadecvate în diverse contexte sociale, nevoia de a da sfaturi într-o manieră invazivă.

 

Sentimentele de gol interior și de identitate confuză vor duce, la rândul lor, la: reducerea stimei de sine, ura față de sine, izolare socială și inadecvare în context social, dizabilități emoționale sau sociale și evitare. [4]

Dimensiunea neurobiologică a tulburării schizoide de personalitate

Dimensiunea neurobiologică a tulburării schizoide de personalitate prevede modificări care apar la nivelul diferitelor structuri corticale sau subcorticale. S-a constatat o asimetrie a cortexului parietal stâng, acesta fiind implicat în controlul vizual al acțiunilor și în reprezentarea informațiilor spațiale, fapt ce determină: insecuritate, stimă de sine redusă, izolare sau retragere socială. De asemenea, tehnicile moderne de imagistică cerebrală au identificat și alte anomalii funcționale la nivelul ariilor frontale, care ar explica funcționarea socială inadecvată, și la nivelul sistemului limbic,  important în procesarea și percepția emoțiilor. [4]

Cauze

Cauzele exacte ale tulburării schizoide de personalitate nu sunt cunoscute. Unii autori consideră că poate exista o legătură între aceasta și schizofrenie atât prin simptome, cât și prin prisma factorilor de risc comuni. Însă nu este la fel de dizabilitantă ca schizofrenia și nu determină ruperea individului de realitate, manifestată, în schizofrenie, prin halucinații și delir. [1]

Totuși, există mai multe ipoteze legate de apariția acestei tulburări. Literatura de specialitate prevede că, pentru a dezvolta o tulburare de personalitate, trebuie să existe baze genetice sau factori de mediu defavorabili. Teoreticienii sociali consideră că ar fi vorba despre un comportament învățat. Teoriile biologice încearcă să pună semnele și simptomele bolii pe seama unor disfuncții cromozomiale sau de sistem nervos central. Teoreticienii psihodinamici vorbesc despre un deficit în dezvoltarea ego-ului prin prisma afecțiunii reduse. [2], [3]

Au fost depistați și anumiți factori de risc responsabili de declanșarea tulburării schizoide de personalitate, dintre cei mai răspândiți putându-se aminti:

• existența în familie a unor membri cu tulburare schizoidă de personalitate sau cu o altă afecțiune din spectrul schizofreniform;
• malnutriția calorică la părinți;
• greutatea scăzută la naștere;
• prematuritatea;
• existența unui părinte rece și neresponsiv la nevoile emoționale ale copilului;
• hipersensibilitate la critică în primii ani ai adolescenței, situație la care s-a răspuns cu dispreț sau indiferență;
• abuzuri în copilărie;
• creșterea copilului într-un mediu care nu a oferit protecție sau care să stimuleze exprimarea sentimentelor. [2], [4]

Semne și simptome

În linii mari, cei care suferă de această tulburare de personalitate sunt indivizi cărora le place singurătatea. Vor avea tendința de a se izola social, de a restrânge exprimarea emoțiilor, fapt care conduce la diverse tulburări emoționale și probleme de oridin social. Din acest motiv, persoanele cu tulburare schizoidă de personalitate suferă din punct de vedere emoțional, chiar dacă, aparent, par a fi foarte detașate. [1], [3]

 

Astfel, semnele și simptomele sunt reprezentate de:

• evitarea activităților sociale;
• absența exprimării sentimentelor puternice;
• reducerea interesului sau nevoia redusă pentru activități sexuale;
• răceală emoțională și detașare, cu tendința de a gândi în termeni concreți și cu evidențierea abilităților limitate de a aprecia metafore, analogii sau nuanțe;
• confuzie legată de modul propice de a răspunde în diverse situații sociale;
• alegerea unor activități sau locuri de muncă solitare;
• motivație redusă cu scăderea performanțelor academice sau la locul de muncă, viața putând părea lipsită de o direcție clară;
• tendința spre independență și spre a dispune de puține relații apropiate;
• plăcere redusă pentru diverse activități;
• indiferență față de laudă sau față de critică;
• modificări dispoziționale nesemnificative (reacții pasive în multe circumstanțe adverse și cu dificultăți de a răspunde adecvat la evenimentele de viață importante);
• incapacitate de a simți plăcere. [1], [2], [3], [6]

Trebuie specificat că există persoane care-și ascund simptomele prin faptul că sunt sociabile, au locuri de muncă stabile, dezvoltă multiple relații. Cu toate acestea, legăturile realizate sunt superficiale, iar acestea vor fi guvernate aproape în permanență de o privare de expresie a sentimentelor. [2]

Există și o a doua categorie de indivizi care-și mențin ascunse sentimentele de la început. Aceștia pot fi plictisitori în conversații, lipsiți de empatie și vor prefera un contact social redus. [2]

Este posibil ca o persoană cu tulburare schizoidă de personalitate să fi suferit încă din copilărie sau din adolescență anumite aspecte legate de izolarea socială precum faptul că era neprietenoasă, rece sau avea tendința să evite relațiile intime. Însă este puțin probabil ca tulburarea schizoidă de personalitate să fie diagnosticată la copilul mic sau la adolescent, întrucât aceștia se află într-un proces constant de dezvoltare, care implică și modificarea personalității. [3], [6]

Deși unele trăsături comportamentale se întind pe perioade mai lungi, există o tendință de scădere a simptomelor în timp. Astfel, se consideră că la multe persoane se constată o reducere importantă a simptomelor în jurul vârstei de 40-50 de ani. [2]

 

Uneori, faptul că o persoană este nevoită să trăiască cu această tulburare devine atât de stresant încât se poate complica cu depresie majoră, tulburări anxioase sau adicții. Nu în ultimul rând, afecțiunile psihotice sau din spectrul schizofren, cum sunt episoadele psihotice de durată foarte scurtă, schizofrenia sau tulburarea delirată trebuie luate în considerare. Tulburării schizoide de personalitate i se pot asocia alte tulburări de personalitate precum: schizotipală, evitantă, paranoidă sau borderline. [2], [3], [5], [6]

Multe dintre complicațiile acestei tulburări pot fi determinate și de apropiați care nu înțeleg felul de a fi al individului și îi vor face viața mai grea. [2]

Diagnostic

Stabiliarea diagnosticului se bazează pe examinarea psihologică a pacientului realizată de către un psiholog clinician. Rolul acestuia este de a stabili momentul din care au apărut simptomele și de a evalua gradul de severitate al acestora. În echipa de diagnostic sau de intervenție poate fi implicat și un medic psihiatru, pentru că este necesară efectuarea unui examen fizic, spre a fi înlăturate afecțiunile generale, și a unui examen psihiatric, pentru a se exclude unele afecțiuni psihotice sau o modificare de personalitate indusă de consumul de substanțe interzise. [1], [2], [3]

 
Stabilirea diagnosticului se va realiza prin intermediul unor chestionare care evidențiază simptomele și gândurile persoanei afectate. Interviul se va canaziia asupra copilăriei, relațiilor și istoricului de la locul de muncă. Ulterior, ceea ce se observă va fi comparat cu criteriile din DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mentale, ediția a 5-a), DSM IV-TR (Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mentale, ediția a 4-a, revizuită) sau ICD-10 (Clasificarea Internațională a Bolilor, ediția a 10-a). Până în prezent nu există teste de laborator specifice (genetice, de sânge) care să stabilească diagnosticul de tulburare schizoidă de personalitate. [2], [3], [6]

Succint, criteriile de diagnostic ale tulburării schizoide de personalitate sunt:

• tulburarea nu apare mai târziu de prima parte a vieții de adult;
• tiparul de comportament schizoid este cvasiconstant;
• acest tip de comportament conduce la o suferință semnificativă sau afectează ariile de funcționare sociale și ocupaționale;
• aceste trăsături nu trebuie luate în considerare separat dacă survin în cadrul unei boli psihotice, tulburări de spectru autist, consumul de stupefiante sau alte afecțiuni medicale. [3]

Diagnosticul diferențial trebuie realizat cu:

• schizofrenia: în tulburarea schizoidă nu apar tulburări cognitive sau de percepție auditivă/vizuală (paranoia, halucinații);
• tulburarea de spectru autist: afectarea socială și comportamentele stereotipice nu sunt atât de evidente la cei cu tulburare schizoidă de personalitate;
• tulburarea de personalitate schizotipală: percepțiile distorsionate sau excentricitatea gândirii nu sunt prezente în tulburarea schizoidă de personalitate;
• tulburarea evitantă de personalitate: în tulburarea schizoidă de personalitate, detașarea observată pe toate planurile nu este cauzată de frica de a fi respins sau dezamăgit. (5)

Merită a fi specificat faptul că tulburarea schizoidă de personalitate poate avea trăsături comune cu alte tulburări de personalitate. Astfel, absența empatiei poate predispune la erori de diagnostic cu tulburarea narcisică de personalitate sau cu cea antisocială. Izolarea, de asemenea, s-ar putea pune pe baza autosuficienței din tulburarea narcisică, iar incapacitatea de a forma relații durabile poate apărea atât în narcisism, cât și la cei cu tulburare evitantă. [4]

Tratament

Din câte se cunoaște până în acest moment, tuburarea schizoidă de personalitate este un model comportamental ce se întinde pe parcursul întregii vieți, fără a se îmbunătăți semnificativ în timp. Din pricina izolării sociale, persoanele care se găsesc în această situație sunt împiedicate să ceară ajutor sau sprijin dacă nu apar niveluri ridicate de stres în viața lor. Astfel, se cunosc relativ puține lucruri despre tratamentele eficiente. Cu toate acestea, se pot încerca intervenții psihologice sau medicamentoase. [1], [6]

Psihoterapia

Rezultatele terapiilor conversaționale s-au dovedit a fi nemulțumitoare, din cauza dificultății de a forma o relație terapeutică corespunzătoare. Astfel, forma preferată de psihoterapie este psihoterapia individuală în formă scurtă, bazată mai degrabă pe soluții. Trebuie menționat că întotdeauna este nevoie de un psihoterapeut sau de un consilier psihologic specializat în tratarea acestei tulburări. [1], [2], [6]

Țintele terapeutice sunt reprezentate de:

• dezvoltarea de relații apropiate, în special cu membri familiei;
• includerea acestor persoane în activități sociale;
• creșterea interesului în a experimenta relații sexuale;
• implicarea în activități plăcute;
• dezvoltarea relațiilor sociale;
• conștientizarea aprobărilor și a criticilor celorlalți;
• o mai bună exprimare din punct de vedere emoțional. [3]

Relația terapeutică trebuie constituită treptat. Este foarte important să se stabilească încă de la bun început limitele relației terapeutice, iar terapeutul nu trebuie să confrunte clientul când vine vorba de acestea. Totodată, terapeutul trebuie să se aștepte la o pletoră de fantezii, prieteni imaginari și teama de o dependență de neînlocuit. Nu în ultimul rând este necesar ca psihoterapeutul să nu-și canalizeze, de la bun început, atenția sau strategia terapeutică asupra apropierii emoționale sau asupra intimității. [6], [7]

 

Terapia de lungă durată ar trebui evitată din cauza rezultatelor slabe și a problemelor financiare ce pot apărea. Este necesar ca țintele terapeutice să urmărească, în primul rând, îndepărtarea agenților stresori și aspectele presante ale vieții. [7]

Terapia cognitiv-comportamentală se poate utiliza în ameliorarea simptomelor din tulburarea schizoidă de personalitate. Ea urmărește modificarea gândurilor iraționale ce pot influența comportamentul persoanei. Principalul scop este ca indivizii să fie mai conștienți de tiparele lor comportamentale și de gândire. Psihoterapeutul ar trebui să-i învețe metode de coping (adaptare) pentru a promova progresia emoțională și socială. [2], [6]

Terapia de grup este o altă formă de psihoterapie care poate da roade în cazul tulburării schizoide de personalitate. Cu toate acestea, este foarte important ca o persoană să nu fie inclusă într-o terapie de grup dacă performanțele sale sociale nu sunt suficient de bine dezvoltate pentru a accepta grupurile de sprijin. Grupul ar trebui să fie un sprijin suplimentar pentru pacient, iar protejarea față de critică ar fi bine să reprezinte elementul central al acestei forme de psihoterapie. Altfel, acești indivizi vor fi tăcuți în condițiile de grup, vor contribui puțin la discuții și vor oferi puține detalii despre propria persoană. Rezistența aceasta este unul dintre motivele care să-l determine pe liderul grupului să se asigure că individul nu este criticat. [2], [6]

Medicația

Se poate recurge la medicație în momentul în care intensitatea simptomelor se dezvoltă foarte mult sau dacă apar comorbidități. [2]

Medicația care se poate administra în tulburarea schizoidă de personalitate implică antidepresive și stimulante. Aceasta ar trebui rezervată doar pentru problemele psihiatrice acute. Se dovedește a fi utilă, în mod special, în diminuarea dispoziției depresive, a ideației suicidare sau pentru a conferi un imbold de încredere în diferite situații sociale. Terapia medicamentoasă de lungă durată ar trebui evitată și ar trebui să se țină cont de faptul că prescrierea de medicamente poate interacționa cu eficacitatea anumitor abordări psihoterapeutice. [2], [5], [6], [7]

Tehnici de autoajutorare

În această categorie intră:

• socializarea prin identificarea unui grup care să sprijine persoana și care să nu fie foarte intruziv în viața personală a acesteia;
  
• pe termen lung, îmbunătățirea sentimentelor de singurătate și a stării de sănătate;
  
• identificarea unor locuri de muncă sau aderarea la diferite organizații/cluburi care presupun interacțiune socială, în ideea de a învăța noi modalități de adaptare și de a observa că atașamentul social nu trebuie primit cu teamă sau cu respingere. [2], [6]