Umflatura axilară

©

Autor: Dr. Tudor Andreea, Medic rezident Cardiologie

Multe persoanelor au la un moment dat în viață zone de umflătură la nivelul pielii. Ele pot apărea peste tot în organism, inclusiv la nivelul axilei, având diverse etiologii. (1)

Cauzele apariției umflăturilor axilare

O umflătură la nivelul axilei este dată cel mai probabil de creșterea în dimensiuni a unui ganglion limfatic, în special dacă aceasta este însoțită de o stare generală proastă sau de semnele unei infecții. Ca și răspuns la infecție sau boală, ganglionii limfatici își pot mări dimensiunile cu câțiva centimetri, revenind la normal după vindecare. (1)

Afecțiunea se numește limfadenită și reprezintă inflamarea sau mărirea unui ganglion limfatic. Ganglionii limfatici sunt noduli mici, de formă ovoidală, având dimensiuni de la câțiva milimetri până la 2 centimetri. Distribuiți în grupuri de-a lungul vaselor limfatice, ei se comportă precum niște filtre care captează germenii sau celulele tumorale, crescând în dimensiuni și putând fi detectabili la palpare. (2, 3, 4)

Printre cauzele care stau la baza umflării ganglionilor limfatici axilari se numără:

• Infecțiile bacteriene: tuberculoză
• Infecțiile virale: HIV/SIDA, mononucleoză, herpes, pojar, varicelă
• Fungi
• O tumoră în interiorul sau în apropierea ganglionului limfatic
• Leucemie
• Limfom Hodgkin și non-Hodgkin
• Melanom
• Cancer de sân
• Leziuni la nivelul axilei, brațului sau mâinii
• Bruceloză (febra mediteraneană)
• Boala ghearelor de pisică – pisicile infectate cu bartonella henselae pot transmite bacteria la persoane prin mușcătură sau zgârietură, iar boala se manifestă printr-o stare de oboseală, febră, cefalee și pierderea apetitului
• Implanturi mamare cu silicon – umflătura apare că reacție a sistemului limfatic la contactul cu o substanță străină
• Efecte adverse temporare ale unui vaccin (2, 3, 4)

Datorită faptului că aproximativ 75% din limfa din zona sânului drenează în ganglionii limfatici axilari, o umflătură în zona axilei poate fi dată de existența unui cancer mamar. În acest caz, observarea ganglionilor măriți de volum poate fi un semnal că boala este într-un stadiu avansat. (4)

O altă cauză de umflătură axilară sunt chisturile sau abcesele subtegumentare ce pot produce noduli dureroși de dimensiuni mari la nivel axilar. Cauzele sunt epilatul în zona axilară (mai frecvent la adolescenții care tocmai încep să se epileze) sau utilizarea de antiperspirante. Deși ambele sunt formațiuni nodulare umplute cu fluid, abcesul diferă de chist prin faptul că abcesul este infectat în timp ce chistul nu este. Totuși, chistul se poate infecta, transformându-se în abces. (2, 6).

Cel mai frecvent, abcesele axilare sunt cauzate de reacția inflamatorie la o bacterie sau parazit. Mai rar, ele pot apărea ca reacție la un corp străin pătruns în organism, spre exemplu un ac. Abcesele în zona axilară se pot dezvolta datorită unei glande sebacee sau sudoripare înfundate, inflamației unui folicul de păr, din cauza unei puncții la nivel tegumentar sau în urma unei intervenții chirurgicale. Agentul infecțios sau corpul străin determină un răspuns inflamator, care stimulează sistemul imunitar să încapsuleze infecția, prevenind răspândirea la alte zone din organism. Interiorul acestei colecții este format din puroi care conține celule moarte, proteine, bacterii. Zona afectată începe să își mărească dimensiunile și pe tegumentul supraiacent apar semne de inflamație. Cea mai frecvent incriminată bacterie este stafilococul auriu dar și alte bacterii pot duce la formarea unui abces la subraț. Unele forme de stafilococ produc o toxină denumită leucocidină Panton-Valentine (PVL) care determină organismul să producă și mai multe celule împotriva infecției, putând apărea infecții repetate. (6, 7)

Cauzele formării unui chist axilar sunt:

• epilatul sau rasul în zona axilei, mai frecvent la adolescenții care tocmai încep să se epileze, dar și la adulți
• utilizarea de antiperspirante și deodorante
• umezeala și lipsa de lumină în regiunea axilară, care pot determina dezvoltare bacteriană, în special streptococică și stafilococică
• infecții fungice și virale (sporotricoză, zona zoster, varicelă, unele afecțiuni determinate de HIV/SIDA datorită imunității scăzute)
• limfom Hodgkin și non-Hodgkin – umflătura este dureroasă iar dacă cancerul se răspândește, apare senzație de oboseală, febră, transpirații nocturne, scădere bruscă în greutate, pierderea apetitului
• reacții alergice la vaccinurile împotriva oreionului, variolei, febrei tifoide, rubeolei, pojarului – chisturile apar bilateral, fiind temporare și dispărând după o anumită perioadă de timp
• hidrosadenita supurativă – grupuri de abcese sau infecții subcutanate (de obicei fără bacterii) care afectează cel mai frecvent glandele sudoripare apocrine
• lipom – tumoră benignă constituită din țesut adipos, cu creștere lentă, cel mai adesea situată între tegument și stratul muscular subiacent; nu este canceroasă, are consistență moale, se mobilizează la palpare; uneori poate atinge dimensiuni mari, devenind dureroasă, caz în care se necesită rezecția
• acumularea de keratină – duce la formarea chistilor epidermoizi, formațiuni non-canceroase de dimensiuni mici situate subcutanat; au o creștere lentă, nu sunt dureroși și nu necesită tratament; tratamentul se poate institui dacă există probleme de ordin estetic, chistii sunt dureroși sau există o infecție
• boala ghearelor de pisică, mononucleoză, infecția țesutului mamar, cancerul de sân, unele medicamente, boli autoimune (lupus eritematos sistemic, artrita reumatoidă, artrita reumatoidă juvenilă)
• Chist pilonidal (8)

În mod normal, umflătura axilară nu este determinată de un limfom (cancerul glandelor limfatice) dar se recomandă adresarea la un medic generalist în cazul în care aceasta nu dispare după tratament. (1)

O umflătură de la nivelul axilei care seamănă cu un nodul mic atașat la tegument poate fi și o aluniță. Ea crește în zonele unde există frecare între tegumente sau între tegument și un obiect de vestimentație, de aceea ea apare mai frecvent la nivelul axilei. Nu necesită o îngrijire specială, fiind comună și inofensivă. (1)

Pacienții cu risc de dezvoltare a limfadenitei sunt cei care au avut una din următoarele afecțiuni:

• Simptomele unei infecții de tract respirator superior, durere de ureche, de gât, conjunctivită, inflamarea mucoasei nazale (coriză) sau impetigo
• Febră, iritabilitate, anorexie
• Au beneficiat recent de tratament dentar sau au o sănătate orală precară
• Au avut contact cu animale, în special pisici sau vite
• Utilizare recentă de hidantoină și/sau mesantoină (anticonvulsivante) (3)

Chisturile axilare cauzate de schimbări fibrochistice la nivelul sânului sau de infecția țesutului mamar apar numai la sexul feminin. (8)
La sexul masculin se întâlnesc mai frecvent chisturile epidermoide și sebacee (dacă există nivele crescute de testosteron sau se administrează steroizi anabolizanți si androgeni), în comparație cu sexul feminin. (8)

Semne și simptome

În cazul limfadenopatiei, ganglionii limfatici măriți de volum pot fi asimptomatici sau pot determina durere locală, find sensibili la palpare. La examenul fizic, ganglionii axilari măriți ajung la dimensiuni de peste 2-3 centimetri, au o formă neregulată, pot fi de consistență moale, fermă, tare, fluctuentă, fiind calzi. Faptul că sunt sensibili la palpare poate sugera un proces infecțios, dar nu se exclude o posibilă malignitate. Nodulii de malignitate sunt fermi, duri, aderenți la planurile profunde și nedureroși. Cei care sugerează o infecție sunt moi, fluctuenți, sensibili la palpare, având o zonă de eritem sau striații. (3)

Abcesul axilar se prezintă sub forma unei mase dureroase, netede, de consistență tare, culoare roșie, caldă și sensibilă la palpare. Pe măsură ce abcesul progresează, el poate face cap, existând posibilitatea să se rupă spontan. Dacă nu sunt incizate și drenate corespunzător, majoritatea abceselor vor evolua nefavorabil iar infecția poate ajunge la țesuturile profunde și chiar în torentul sangvin. Răspândirea infecției la nivelul axilei determină febră, greață, vărsături, durere, iar zona de eritem își poate mări dimensiunile. (6, 7)

Cele mai frecvent întâlnite chisturi de la nivel axilar sunt acneea, chisturile sebacee și chisturile epidermale de incluziune. Deși în mod normal apar deasupra șanțului interfesier, chisturile pilonidale se pot întâlni și la nivelul axilei. Chisturile pot fi mici, de dimensiuni microscopice sau mari și se pot localiza în axilă, în jurul ei sau în vecinătate. Simptomele chisturilor axilare sunt:

• apariția unei formațiuni anormale subtegumentar asemenea unei umflături
• nu sunt dureroase decât dacă se infectează sau inflamează, devenind dureroase, roșii și sensibile la atingere
• cresc încet
• sunt netede la atingere (8)

Diagnosticul umflăturii la nivelul axilei

O umflătură la nivel axilar poate indica un cancer mamar, de aceea trebuie investigată de un medic cât mai repede. Acesta va examina zona respectivă și va palpa ușor nodulii. Anamneza cuprinde informații despre momentul apariției umflăturii, eventuale modificări, factori care agravează umflătura, dacă această este dureroasă sau este însoțită de alte simptome (frisoane, febră). În cazul unei femei, aceasta trebuie întrebată dacă alăptează. (2)

De asmenea, medicul poate adresa întrebări despre călătorii recente sau contact recent cu pisici sau alte animale. (5)

La examenul fizic, medicul realizeaza o inspecție în căutarea unor semne de infecție în apropierea ganglionilor limfatici măriți de volum. (5)

Următoarele teste pot ajuta la stabilirea unui diagnostic:

• Teste de sânge
• Recoltare de țesut sau de lichid de la nivelul ganglionului limfatic, apoi studierea la microscop
• Recoltarea de limfă și realizarea de culturi în scopul identificării agentului patogen (5)

În cazul unui abces axilar, medicul poate cere informații despre timpul de evoluție al abcesului, dacă a existat orice tip de leziune în zona respectivă, medicamentele pe care pacientul le consumă, dacă există vreo patologie gravă sau cronică, dacă sunt prezente alergii sau au existat episoade febrile. (6, 7)

Dacă este suspectată o formațiune canceroasă, se recomandă biopsia umflăturii axilare. (8)

Tratamentul umflăturilor axilare

Tratamentul variază în funcție de cauzele umflăturii axilare. El se realizează în funcție de vârsta pacientului, starea generală de sănătate, istoricul medical, gradul de infirmitate, toleranța la anumite medicamente, terapii sau proceduri. Tratamentul depinde de tipul de infecție și poate include:

• Antibiotice administrate oral sau injectabil în cazul unei infecții bacteriene
• Antialgice și antipiretice
• Medicamente care reduc gradul de umflătură
• Intervenție chirurgicală pentru drenarea unui ganglion limfatic cu conținut purulent (5)

Un abces axilar se poate rupe și poate drena spontan, fără complicații. Prin ruperea abcesului, puroiul este eliminat iar organismul se poate vindeca de la sine. Totuși, în unele cazuri poate fi nevoie de intervenția unui medic pentru a preveni progresia și complicațiile asociate cu o infecție la axilă. Se recomandă adresarea la un medic dacă:

• Abcesul are peste 1 centimetru în diametru
• Abcesul nu se vindecă sau continuă să își mărească dimensiunile, devenind mai dureros
• Există boli subiacente precum HIV/SIDA, diabet, boală vasculara periferică, anemie falciformă, cancer
• Persoana urmează tratament cu steroizi sau medicamente ce suprimă sistemul imunitar, face chemoterapie sau dializă
• Persoana este un dependent de droguri intravenoase
• Persoana are febră peste 38 de grade
• Există suspiciunea de corp străin la nivelul unei leziuni sau subtegumentar
• Persoana este însărcinată
• Inițial, evoluția abcesului este bună dar apoi abcesul revine (6)

Principalele opțiuni de tratament pentru un abces sunt:

• Antibiotice
• Drenaj
• Intervenție chirurgicală (7)

Unele abcese axilare de dimensiuni reduse pot drena în mod natural și au o evoluție favorabilă fără tratament. Aplicarea unor comprese călduțe pe zona afectată poate reduce umflătura. Pentru abcesele axilare mari sau persistente, se recomandă tratament cu antibiotice, care îndepărtează infecția, prevenind răspândirea bacteriilor. Pe lângă tratamentul cu antibiotice se recomandă drenajul abcesului. Dacă abcesul nu este drenat, poate continua să crească în dimensiuni și să se umple cu puroi până se sparge, ceea ce poate fi foarte dureros, determinând răspândirea infecției sau recurența acesteia. Operația prin care se drenează abcesul axilar se face cu anestezic local. Chirurgul va realiza o incizie la nivelul abcesului pentru a permite evacuarea puroiului, recoltând o cantitate de puroi pentru a o testa. După ce evacuarea este completă, chirurgul va curăța zona folosind soluție salină sterilă, apoi o va acoperi cu un pansament. (7)

În majoritatea cazurilor, chisturile de la nivel axilar dispar de la sine. Totuși, uneori pot necesita tratament medicamentos sau chirurgical. (8)

Pentru micșorarea chisturilor axilare se administrează injecții cu cortizon, un steroid care reduce dimensiunile zonei umflate. Chisturile axilare suprainfectate pot necesita antibiotice sau antifungice, în funcție de etiologie. Dacă tratamentul medicamentos nu a dat rezultate, se recomandă intervenția chirurgicală, dar numai în momentul în care chistul atinge dimensiuni mari și este însoțit de simptomatologie importantă. O alternativă la intervenția chirurgicală este operația cu laser. (8)

Există și remedii naturale care pot fi încercate acasă: comprese călduțe, spălarea zonei cu săpun antibacterian. În cazul în care chistul axilar se sparge, se curăță cu o alifie antibacteriană pentru reducerea infecției. Nu se recomandă spargerea, stoarcerea sau deschiderea chistului deoarece acest lucru determină cicatrizare, infecție și creșterea șanselor de apariție a altor chisturi. Dacă la nivelul chistului s-a acumulat puroi și el s-a copt, atunci se poate sparge și drena. (8)

Recomandări

Se recomandă vizita la cabinetul medical de îndată ce apar semnele de infecție sau dacă se observă o umflătură sensibilă la palpare cu aspect de nodul mic subtegmentar. De asemenea, în cazul unei leziuni la nivelul pielii, aceasta se va curăța utilizând o substanță antiseptică, cu păstrarea igienei locale. (5)