Un regim alimentar nesănătos şi o igienă orală deficitară afectează sănătatea dinţilor

Data publicarii: 14-09-2018

Un regim alimentar nesănătos şi o proastă igienă orală sunt factori ce pot afecta sănătatea dentară, potrivit expertei ortodonte mexicane Silvia Salazar Guzmán, citată de EFE.

În cadrul unei întâlniri a specialiştilor ortodonţi, desfăşurată la Universitatea Autonomă din Guadalajara (Mexic), specialista a explicat că "pentru a ajuta igiena orală trebuie să mâncăm sănătos şi să ne clătim gura după fiecare mâncare".

"Dacă nu avem la îndemână pasta şi periuţa de dinţi, cel puţin să ne clătim gura, având în vedere că apa este un mare aliat pentru igiena orală, sau cu o apă de gură", a spus ea.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), între 60 şi 90 % dintre elevi şi aproape 100 % dintre adulţi au carii dentare în întreaga lume. "Acest lucru este din cauza proastelor obiceiuri alimentare ale populaţiei", potrivit Silviei Guzmán.

Ea a recomandat ca în loc de consumul de alimente dulci, care se lipesc de dinţi, să se mănânce legume şi fructe precum morcovi, mere, jicama, castraveţi, sau pepeni, prin altele, care sunt aşa-numite 'alimente detergenţi'.

'Se numesc astfel pentru că ajută la curăţarea dinţilor în timp ce se mestecă' , a spus specialista. Ea a precizat că sănătatea dentară este un element fundamental pentru prevenirea a numeroase boli ce ne pot invada organismul.

"Cariile, neglijarea dinţilor şi a gurii în general sunt legate, printre altele, de afecţiuni cardiace, respiratorii şi neurologice", a explicat ea. Specialista a subliniat că îngrijirea dinţilor, nu trebuie să ţină doar de estetică, ci şi de prevenirea a numeroase boli.
Sursa: Agerpres, 14-09-2018, Vizualizari 22
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.