Un singur harghitean a solicitat formularul E 112

Data publicării: 28-11-2007

Un singur harghitean a solicitat, de la inceputul anului, eliberarea formularului E 112, care permite ca o persoana bolnava sa beneficieze de tratament pe teritoriul unei tari membre a Uniunii Europene, transmite corespondentul ROMPRES.
    Directorul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS) Harghita, Rodica Biro, a declarat ca este vorba de un barbat suferind de cancer, operat in Ungaria, care a solicitat decontarea terapiei postoperatorie. Dosarul a fost aprobat de CJAS Harghita, dar nu se stie care este suma exacta pe care statul roman trebuie sa o suporte.
    Rodica Biro a precizat ca acesta a fost singurul dosar medical depus la CJAS Harghita, o alta persoana solicitand doar informatii, fara a inainta nicio cerere in acest sens.
    Seful CJAS Harghita considera ca trebuie gasita o metoda cat mai eficienta pentru informarea pacientilor, deoarece s-a constatat ca afisele din salile de asteptare ale medicilor de familie sau de la sediul Casei nu sunt citite de bolnavi.
    Biro considera ca medicii specialisti si cei de familie, care se confrunta cu cazuri de pacienti care pot fi tratati in strainatate, ar trebui sa le spuna acestora despre sansa pe care le-o da formularul E 112.
    De altfel, un sondaj de opinie realizat recent de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Harghita, arata ca principala problema a locuitorilor judetului este lipsa de informare, foarte putini dintre ei stiind care sunt drepturile si obligatiile pe care le au.
28-11-2007, Vizualizari 395
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.