Un vicepreşedinte al parlamentului bulgar, acuzat de şantaj

Data publicării: 14-07-2017

Un vicepreşedinte al parlamentului bulgar, lider al partidului populist Volia şi director al unui lanţ de farmacii, a fost acuzat de şantaj asupra altor şapte proprietari de farmacii, a anunţat joi Parchetul din Sofia, informează AFP.

Veselin Mareşki a fost acuzat că i-a ameninţat cu acte de violenţă pe şapte proprietari de farmacii din cinci oraşe, între 2012 şi 2015, pentru a-i obliga să-şi închidă firmele sau ca să le poată preia afacerile.

Proprietarul celui mai mare lanţ de farmacii din Bulgaria, care îi poartă numele, Vaselin Mareşki este unul dintre cei cinci vicepreşedinţi ai parlamentului de la Sofia. El este liderul grupului parlamentar Volia, partid al opoziţiei format recent şi care numără 12 deputaţi din totalul celor 240, reuşind să intre în parlament în urma legislativelor din 26 martie.

În alte dosare analizate de justiţia bulgară, el este suspectat că a obligat proprietari de farmacie să cumpere medicamente pe care le furniza grupul său, ameninţându-i că în caz de refuz vor fi falimentaţi prin sancţiuni din partea administraţiei publice, în cadrul căreia conta pe sprijinul unor funcţionari corupţi.

El a fost acuzat de unitatea specială anticorupţie a Parchetului din Sofia în cadrul unui efort al Bulgariei împotriva corupţiei la nivel înalt.

Membră a UE din 2007, Bulgaria este criticată cu regularitate de Bruxelles, pentru lipsa de progrese în lupta anticorupţie, aminteşte AFP.
Sursa: Agerpres, 14-07-2017, Vizualizari 226
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.