Ungureanu: Vreau să văd cum poate să apară o moţiune de cenzură pe respectarea legii

Data publicării: 05-04-2012

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a calificat, marţi, moţiunea de cenzură anunţată de anunţată de opoziţie, privind Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, drept "o problemă intelectuală" a iniţiatorilor, prim-ministrul arătând că acţiunea împotriva Guvernului s-ar opune Legii educaţiei.
"E o problemă intelectuală pentru cine o pune. Nu ştiu dacă e o problemă parlamentară, dar şi moţiunea trebuie să aibă o explicaţie. Vreau şi eu să văd cum poate să apară o moţiune de cenzură pe respectarea legii. (...) Moţiunea cărui lucru se adresează de fapt? Este şi împotriva voinţei cadrelor didactice de la UMF? Nu mai zic împotriva legii", a spus Ungureanu, la Realitatea TV.
El a subliniat că "rezultatul moţiunii poate fi negativ sau pozitiv, iar Guvernul rămâne sau pleacă".
În context, el a respins opiniile potrivit cărora crearea unei facultăţi de medicină şi farmacie în limbile română, maghiară şi engleză la UMF Târgu Mureş ar alimenta pieţele externe cu medici din România.
Conducerea Uniunii Social Liberale a aprobat, în şedinţa de luni, depunerea moţiunii de cenzură pe data de 17 aprilie, a anunţat preşedintele PSD, Victor Ponta, copreşedinte al USL.
Social-democratul a subliniat că prima critică, ce va face obiectul moţiunii de cenzură, se va referi la faptul că premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, "după o săptămână de curaj, a cedat şi a acceptat şantajul celor de la UDMR - de a înfiinţa pe criteriu etnic segregaţionist o facultate în limba maghiară la Târgu Mureş".
Pe 27 martie, Guvernul a adoptat o hotărâre care permite crearea unei facultăţi cu predare în limbile română, maghiară şi engleză, în cadrul UMF Târgu Mureş, după ce liderii UDMR au ameninţat cu ieşirea din coaliţia de guvernare în cazul în care Executivul nu avea să aprobe măsurile privind această universitate.
Sursa: Agerpres, 05-04-2012, Vizualizari 4384
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.