Universitatea `Cuza` din Iasi, membru fondator al Institutului European de Magnetism Molecular

Data publicării: 28-03-2008

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi este membru fondator al Institutului European de Magnetism Molecular, prima organizatie europeana de cercetare in acest domeniu, transmite corespondentul ROMPRES.
Rectorul universitatii, Vasile Isan, afirma ca la acest proiect institutia de invatamant superior participa prin Centrul de Excelenta CARPATH ("Centre for Applied Research in Physics and Advanced Technologies"), condus de prof. univ. dr. Alexandru Stancu, de la Facultatea de fizica.
"Actul de infiintare a Institutului a fost semnat pe 12 martie la Florenta, Italia, iar la semnare au participat cei 15 membri fondatori, printre care universitati din Italia, Spania, Polonia, Portugalia, Marea Britanie, Elvetia, Olanda si Romania", a precizat Isan.
Infiintarea institutului este rezultatul activitatii universitatii in cadrul proiectului european MAGMANet ("Molecular Approach to Nanomagnets and Multifunctional Materials"), un proiect FP 6 de tip Retea de Excelenta.
Acest eveniment marcheaza recunoasterea nivelului cercetarii stiintifice de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" intr-un domeniu de varf: nanotehnologii moleculare.
In ultimii doi ani, Universitatea a primit din partea Agentiei Nationale de Cercetare Stiintifica, prin Platforma de Formare si Cercetare Interdisciplinara - AMON, condusa de prof. univ. dr. Alexandru Stancu, fonduri de aproximativ doua milioane de euro pentru dotarea cu aparatura performanta.
Laboratoarele de magnetism si cel de calcule avansate ale Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" sunt astfel integrate in reteaua laboratoarelor Institutului European de Magnetism Molecular si ale Retelei de Excelenta MAGMANet.
28-03-2008, Vizualizari 452
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.