UPDATE Mureş: Arsurile celor 13 muncitori, provocate în urma unei defecţiuni la sistemul de răcire al autobuzului, precizează I

Data publicării: 19-07-2018

Arsurile suferite de cei treisprezece muncitori în timp ce se deplasau joi cu autobuzul, pe raza localităţii mureşene Sânpaul, au fost produse în urma unei avarii la sistemul de răcire al mijlocului de transport, a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, Cristian Virag.

Potrivit acestuia, sistemul de răcire s-a defectat, iar lichidul de răcire a ajuns pe oameni, care au fost răniţi.

Din cele 30 de persoane aflate în autobuz, 11 au suferit arsuri de gradul I şi două persoane - arsuri de gradul II, fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Târgu Mureş. La faţa locului au intervenit cinci ambulanţe ce i-au preluat pe 12 dintre muncitori, iar unul s-a deplasat singur la spital.

Toate persoanele din autobuz erau muncitori şi se îndreptau spre locul de muncă.

Deocamdată nu se ştie cum s-a produs defecţiunea.
Sursa: Agerpres, 19-07-2018, Vizualizari 157
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.