Vaccin contra acneei aflat în perioada de testare

Vaccin contra acneei aflat în perioada de testare
Până la 80% dintre persoanele cu vârste 11-30 de ani suferă de acnee, însă acum această problemă ar putea avea o soluție. Cercetătorii de la Universitatea California testează un nou vaccin, iar rezultatele sunt promițătoare.

„În parte, acneea este cauzată de bacteria Propionibacterium acnes. Aceasta nu poate fi eliminată în totalitate, deoarece are și efecte pozitive. În schimb, am găsit un anticorp pentru o proteină toxică pe care P. acnes o secretă pe piele și care a fost asociată cu inflamația ce duce la acnee”, a spus Eric C. Huang, autorul studiului.

Cu alte cuvinte, acest vaccin încearcă să îndepărteze efectele nocive, fără a omorî bacteriile în sine. Vaccinul a fost testat pe biopsii de piele recoltate de la persoane cu acnee, iar în etapa următoare va fi testat pe pacienți. Acest moment va veni, însă, peste unul până la doi ani.

Potrivit unui studiu de anul trecut, numărul adulților care vin la medic din cauza acneei a crescut cu 200%. Femeile sunt de cinci ori mai predispuse la apariția acestei afecțiuni la maturitate, acest lucru datorându-se evenimentelor legate de fluctuațiile hormonale, cum ar fi menstruația, sarcina și metodele contraceptive.

Sursa: IFLScience

Data actualizare: 18-04-2017 | creare: 18-04-2017 | Vizite: 182
Bibliografie
University Of California Researchers Are Trialling A Vaccine That Could Be A Game-Changer For Anyone With Acne, link: http://www.iflscience.com/health-and-medicine/university-of-california-researchers-are-trialling-a-vaccine-that-could-be-a-game-changer-for-anyone-with-acne/all/
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK