Vaccinările împotriva unui nou focar de Ebola în estul Republicii Democrate Congo încep miercuri
Data publicării: 07-08-2018
Vaccinul experimental, produs de compania farmaceutică Merck, s-a dovedit un succes în timpul primei sale utilizări la scară largă împotriva unui focar din nord-vestul Congo, declarat în urmă cu mai puţin de două săptămâni.
Peste 3.000 de doze au rămas în stoc în capitala Kinshasa, permiţând autorităţilor transferarea lor rapidă în zonele afectate, din apropierea graniţei cu Uganda.
Ca şi în cazul focarelor anterioare, campania de vaccinare se va concentra pe lucrătorii din domeniul sănătăţii şi pe persoanele care au intrat în contact cu cazurile confirmate de boală, a declarat Barthe Ndjoloko, oficialul care coordonează răspunsul la Ebola în cadrul Ministerului Sănătăţii.
"Echipele efectuează anchete la faţa locului pentru a-i identifica pe cei care au intrat în contact cu cazurile confirmate", a declarat el reporterilor în oraşul Beni.
Angajaţii din sectorul medical încearcă în prezent să stabilească o serie de măsuri necesare pentru păstrarea vaccinului la temperaturi de sub zero grade, în condiţiile unui climat tropical, fără surse de energie sigure, a indicat Ministerul citat.
Sursa: Agerpres,
07-08-2018, Vizualizari 191