Vârstnicii cu o viziune mai optimistă au o memorie și o funcție cognitivă mai bună

©

Autor:

Vârstnicii cu o viziune mai optimistă au o memorie și o funcție cognitivă mai bună
Conform unor cercetări realizate în cadrul Universității din Michigan, persoanele în vârstă care privesc viitorul cu mai mult optimism pot avea o memorie mai bună, precum și o capacitate cognitivă superioară celor pesimiști.

Optimismul a fost asociat cu un comportament pozitiv privind menținerea sănătății, precum activitatea fizică, alimentația sănătoasă și reducerea riscului  unor afecțiuni, inclusiv accidente cardiovasculare sau infarct.

Studiul este primul de acest gen și s-a axat pe monitorizarea unui grup de persoane trecute de 65 de ani.

Pe durata studiului, care s-a desfășurat într-un decurs de 4 ani, aproximativ 500 din totalul de 4600 de participanți au dezvoltat tulburări cognitive, implicând afectarea memoriei și dificultăți de înțelegere, de gândire și de luare a deciziilor. Persoanele cu un nivel mai ridicat de optimism au prezentat un risc mai redus de afecțiuni cognitive.

Numărul persoanelor afectate de tulburări cognitive este în continuă creștere. Analiza modurilor în care aceastea ar putea fi prevenite prin inducerea optimismului ar putea reprezenta tema unor alte cercetări viitoare.

Optimismul ar putea reprezenta o nouă metodă de prevenire a afectării neurologice și de îmbunătățire a memoriei și a funcțiilor cognitive.

Rezultatele cercetării au fost publicate în jurnalul Psychosomatic Medicine.

Sursa: Medical Xpress

Data actualizare: 17-06-2016 | creare: 17-06-2016 | Vizite: 1997
Bibliografie
Judgment, memory better for older adults with optimistic outlook, link: https://medicalxpress.com/news/2016-06-judgment-memory-older-adults-optimistic.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cum facem față îmbătrânirii?
  • Memoria la vârsta a treia
  • Amintirile false
  •