Virusul herpetic uman ar putea juca un rol important în apariţia bolii Alzheimer (studiu)

Data publicarii: 23-06-2018

Anumite tipuri de virus herpetic uman pot juca un rol important în apariţia bolii Alzheimer, conform unui studiu publicat joi, efectuat pe mostre de creier prelevate de la persoane care au suferit sau nu de această boală, informează UPI.

Cercetătorii au făcut această descoperire după ce au analizat date puse la dispoziţie de băncile de creier şi obţinute în urma unor studii de cohortă din programul ''Accelerating Medicines Partnership - Alzheimer's Disease'' (AMP-AD). Specialiştii au subliniat, însă, în concluziile publicate joi în jurnalul Neuron, că cercetarea nu dovedeşte că aceste tipuri de virus sunt direct responsabile de instalarea sau evoluţia bolii Alzheimer.

În prezent, nu există nicio metodă de prevenţie sau de tratament pentru această degenerescenţă progresivă a ţesutului cerebral, a memoriei şi a identităţii, însă oamenii de ştiinţă speră ca pe baza acestei descoperiri să poată fi elaborate tratamente noi, eficiente.

''Ipoteza potrivit căreia virusurile joacă un rol în boala creierului nu este nouă, însă acesta este primul studiu care oferă o dovadă solidă bazată pe abordări imparţiale şi seturi generoase de date ce susţin această pistă'', a declarat directorul Institutului Naţional pentru Persoanele în Vârstă (NIA), Richard Hodes, într-un comunicat emis de Institutele Naţionale de Sănătate.

''Această cercetare întăreşte din nou complexitatea bolii Alzheimer, creează oportunităţi de explorare aprofundată a acesteia şi subliniază importanţa schimbului de informaţii în mod liber şi pe scară largă în rândul comunităţii de cercetători'', a adăugat el.

Cercetătorii de la Facultatea de Medicină Icahn de la Centrul Medical Mount Sinai şi Centrul Banner de Cercetare a Bolilor Neurodegenerative al Universităţii din Arizona caută să afle dacă medicamentele utilizate pentru tratamentul altor boli pot funcţiona şi în cazul Alzheimer.

Echipa a studiat date obţinute prin secvenţierea ADN şi ARN de la 622 de creiere ale donatorilor care prezentau caracteristici clinice şi neuropatologice ale bolii Alzheimer şi 322 de creiere de la donatori care nu prezentau această afecţiune. Experţii au descoperit că biologia Alzheimer este afectată de un grup complex de factori virali şi genetici.

''Aceasta este cea mai convingătoare dovadă prezentată până acum care indică o contribuţie virală la cauza sau evoluţia Alzheimer'', a indicat doctor Sam Gandy, profesor la Mount Sinai, coautor al studiului.

Oamenii de ştiinţă au explorat prezenţa virală în şase regiuni-cheie ale creierului a căror vulnerabilitate ridicată la Alzheimer este cunoscută. Ei au descoperit că virusul herpetic uman tip 6A şi tip 7 era de două ori mai abundent în mostrele prelevate de la donatori cu Alzheimer în comparaţie cu cele de la persoane care nu avuseseră această boală.

Cercetătorii au menţionat că teste efectuate în viitor vor putea indica dacă activitatea virusului herpetic este una dintre cauzele apariţiei Alzheimer.
Sursa: Agerpres, 23-06-2018, Vizualizari 112
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.