Vitamina D protejează împotriva infecţiilor respiratorii acute, responsabile de milioane de decese pe an (studiu)

Data publicării: 17-02-2017

Un nou studiu realizat printr-o colaborare a unei echipe internaţionale de oameni de ştiinţă a confirmat că suplimentarea regulată a dietei cu vitamina D poate contribui la protejarea corpului contra infecţiilor respiratorii acute, informează miercuri Harvard Gazette.

Cercetarea, o metaanaliză a 25 de teste randomizate efectuate în mediu controlat, la care au participat peste 11.000 de subiecţi, a fost publicată în jurnalul ştiinţific "BMJ".

"Mulţi oameni înţeleg faptul că vitamina D este critică pentru sănătatea oaselor şi a muşchilor", a declarat Carlos Camargo din cadrul Departmentului pentru Medicină de Urgenţă de la Spitalul General din Massachusetts (MGH), autorul principal al studiului. 'Analiza noastră a descoperit în plus că aceasta ajută corpul să lupte cu infecţiile respiratorii acute, responsabile de milioane de decese la nivel mondial în fiecare an', a completat specialistul.

O serie de studii observaţionale, care au urmărit participanţii de-a lungul unei perioade de timp, fără ca aceştia să beneficieze însă de un anumit tratament, a asociat nivelurile scăzute de vitamina D cu un risc mai mare de infecţii respiratorii acute.

Pentru investigarea rolului protector al vitaminei D au fost desfăşurate mai multe teste clinice şi metaanalize care au colectat date de la mai multe studii, însă toate acestea au condus la rezultate contradictorii. Ca urmare, pentru a rezolva discrepanţele, o echipă condusă de Adrian Martineau de la Universitatea Queen Mary din Londra, a realizat o metaanaliză la nivel individual în peste o duzină de ţări, inclusiv Statele Unite, Canada şi Marea Britanie. Spre deosebire de metaanalizele care au comparat datele medii de la toţi participanţii la fiecare studiu, metaanaliza individuală separă informaţiile prelevate de la fiecare participant, conducând la ceea ce poate fi considerată o analiză la rezoluţie înaltă a datelor din toate studiile.

Cercetătorii au determinat faptul că suplimentarea zilnică sau săptămânală a dietei cu vitamina D a avut cele mai bune rezultate în cazul indivizilor care manifestau cele mai mari deficienţe ale acestei vitamine (sub10 mg/dl), reducând la jumătate riscul de infecţii respiratorii. De asemenea, s-a observat că toţi participanţii au avut efecte pozitive în urma suplimentării regulate cu vitamina D.

Administrarea ocazională a unor doze mari de vitamina D nu a produs beneficii semnificative.

"Infecţiile respiratorii acute sunt responsabile de milioane de vizite la departamentele de urgenţă în Statele Unite", a spus Camargo, care este totodată şi profesor de medicină de urgenţă la Şcoala Medicală Harvard. 'Aceste rezultate au un impact major asupra sistemului sanitar şi susţin eforturile de a fortifica alimentele cu vitamina D, în special în rândul populaţiilor cu niveluri ridicate de deficienţă de vitamina D', a completat cercetătorul.
Sursa: Agerpres, 17-02-2017, Vizualizari 316
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.