Vulpe suspectata de rabie, in centrul municipiului Botosani
Data publicării: 25-03-2008
Seful Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Botosani, Vladimir Rizac, sustine ca animalul salbatic a fost incoltit de mai multi caini fara stapan, dupa care a fost ucis de un locatar din Centrul Vechi al municipiului.
"Este destul de grav. In momentul in care o vulpe a ajuns in centrul orasului, inseamna ca pe parcurs putea contamina toti cainii vagabonzi din zona. Urmeaza sa identificam traseul pe care l-a parcurs vulpea pana in centru si sa vedem daca are virusul turbarii", a afirmat Rizac.
Medicii veterinari au recoltat probe de la vulpe, iar cadavrul a fost incinerat. In functie de rezultatele anchetei epizootice, autoritatile sanitar-veterinare vor adopta noi masuri. Daca se va constata ca vulpea era turbata, ele vor dispune uciderea tuturor cainilor vagabonzi din zonele pe unde vulpea ar fi putut trece.
In luna martie, in judetul Botosani au fost identificate sapte focare de rabie.
25-03-2008, Vizualizari 400